Paragină pe tărâmul aurului. Cum arată astăzi cea mai bogată mină de aur din Hunedoara
Cea mai veche şi mai bogată mină de aur din Hunedoara a ajuns o ruină inundată. Şi ca ea sunt alte zeci în Apuseni, munţii despre al căror aur au vorbit poeţii. Foştii mineri sunt acum şomeri. Copiii lor au plecat la oraş sau în alte ţări, iar ei au rămas cu amintirile şi comoara de sub picioare.
-Copiii noştri unde lucră? Şi eu am copii. Fata-i în Milano. Uitaţi! Pe aici au fost clădiri, domne. Până la jumătate din pădure. Pe două nivele. De aici şi... nu putem merge să trecem în jos, pe două nivele. Birourile sectoarelor miniere erau aici.
Paragină pe tărâmul aurului
Gura Barza, bucata asta ţară pe care curg lacrimile lui Pavel, a fost, odinioară, cea mai veche, cea mai bogată, cea mai mare şi cea mai modernă mină de aur românească. Enigmaticii agatârşi, care au domnit peste Transilvania anului zero au scos aur de aici. Dacii şi romanii, cnezii, voievozii, împăratul de la Viena şi comuniştii... tot de aici. Unu la sută din aurul lumii s-a scos din mina asta. Ca să-şi refacă tezaurul după cel de-al doilea război mare, între 1947 şi 1960, statul a extras 100 de kilograme de aur pur, lunar, doar din zona Brad - Săcărâmb. Spre amurgul anilor 1980, Gura Barza avea... 6.800 de angajaţi. Comuniştii au vrut s-o retehnologizeze cu cinci miliarde de lei, dar schimbările politice din decembrie 1989 au blocat investiţia. În urmă cu 13 ani, statul a închis-o!
Pavel Voicu - fost miner: În partea asta au fost birourile Protecţiei Muncii. Aici se făcea instructajul când te angajai! Aici a fost magazia! Magazia întreprinderii!
-Păi nu mai e nimic!
-Păi... Atât. Ce se vede! Pe aici trecea trenul! Pe acolo se ducea, trecea încolo. Era peronul.
-Aici unde e apa asta era cale ferată?
-Exact! Exact! Şi pe partea asta ieşea afară. Gura minei e acolo, jos. Gura întreprinderii, gura minei era aici! pe care intra trenul şi ieşea. Veneau locomotivele de acolo, fiecare cu personal. Intrau acolo unde vă arătai, la pontaj, de acolo se urcau minerii şi intrau în mină. Fiecare la sectorul lui. Aici era punctul control al minei. Chiar aici unde-i distrus, aici.
Sărăcie în ţara aurului
Din zona Baia de Arieş - Brad - Bucium - Roşia Montană statul român aduna anual peste 16 tone de aur. În anul 2000 însă... a venit cumpăna: Banca Naţională n-a mai cumpărat aurul extras din minele româneşti. Inevitabilul s-a produs între 2005 şi 2006, când minele au fost închise. Din ,,Far West"-ul românesc a rămas doar povestea.
Când şi când, parte dintre bătrânii băieşi din Ţara Moţilor se reunesc. Îşi murmură imnul, îşi cinstesc ortacii care le pier şi... deapănă amintiri despre gloria care-a apus.
Nicolae Pantea - preşedintele "Auraria Barza Brad": Am fost cineva! Am avut de toate! Nu aveam şomeri, oamenii aveau de lucru. Regretul cel mai mare este că dintr-o zonă prosperă am ajuns o enclavă a sărăciei.
"Volbura", visul moţilor crişani
Pe tărâmul bogăţiei... bucuriile sunt rare. Moţii cei tineri au lăsat muntele sacru, şi-au coborât la vale, după trai bun. Soarele a rămas să vegheze locul. Şi, din când în când, pictează perle-n roua ierbii, printre toporaşi, ca acum un mileniu, două, trei...
Viaţa poate merge înainte şi fără aur. Dar nu şi-n regatul moţilor crişani. Încă-s destui care visează "vâlva albă a băilor" şi "volbura" norocoasă. Caută colo şi dincolo, prin urme de mine. Şi cotrobăie prin râuri cu şaitroacele care separă aurul de nisip. Despre îndeletnicirea asta, moţii vorbesc puţin. Fără detalii...
-Dacă dai cumva de aluviuni pe la un ciur d-ăsta unde se goleşte din galerie... un gram, două.
-Pe zi?
-Da! Şi cam aici. Altfel... Depinde filonul, zona unde se ia proba cu şaitrocul. Pe aici, de la Barza şi pe aici, Stănija asta şi până la Zana e dublu faţă de aurul de la Roşia Montană.
-Şi-n ape?
-În ape... Acuma ce se mai scapă! Ştiţi? Ce se mai scapă!
-Şi se mai scapă?
-Îmmm... Se mai scapă, no! Că altfel...
Râurile de aur
Ioan, din satul Dupăpiatră, Hunedoara, a fost băieş. Ştie să dibuie aurul din râuri. N-are însă permis de la stat, aşa că n-are voie să-l caute. Are 81 de ani etate, aşa că nu-şi riscă pacea cu legea.
Aurul moţilor crişani
Georgeta Dulgheru este prima femeie din ţară autorizată de Agenţia pentru Resurse Minerale să scotocească după aur în râurile care spală galeriile şi haldele de steril din Apuseni.
Pe baza avizului, Georgeta a putut căuta aur pe Valea Maliţa, la graniţa dintre judeţele Hunedoara şi Alba. 6% din ce găsea dădea statului. Redevenţă. Nu s-a îmbogăţit. Astăzi nu mai are permis de la Agenţie. Nu mai are voie să caute-n râuri. Este însă inginer geolog şi coordonează "Casa căutătorului de aur" de la Buceş, Hunedoara. A amenajat-o primăria locală, cu bani europeni, ca să protejeze şi să popularizeze povestea aurului scos la soare cu şaitrocul. Nu-i ilegal să explice secretul meşteşugului. Aşa că ne face o demonstraţie.
Georgeta Dulgheru - inginer geolog: Aurul fiind mai greu, faţă de multe alte elemente chimice, se va depune, se va sedimenta în acest mâl, în adâncime de-a lungul timpului şi noi dacă acum am săpa la o adâncime de o jumătate de metru, de un metru, mai ales transversal faţă de direcţia de scurgere a acestor ape, aproape că, cu siguranţă, vom găsi. Deocamdată noi am colectat de aici, de unde am avut acces, o cantitate de material aluvionar. Cu ajutorul apei vom încerca să spălăm acest material. În primul rând să separăm materialul greu, după care vom încerca să ajungem la o fineţe şi în momentul ăla o să încercăm să ne uităm după el cu ochelarii, cu lupa şi cu ce mai avem la îndemână.
Georgeta Dulgheru - inginer geolog: Mişcările sunt de felul acesta. Fie stânga - dreapta, pentru a agita foarte mult materialul, fie de felul ăsta, pentru a focaliza depunerea firelor de aur pe şănţuleţul ăla longitudinal din mijlocul şaitrocului. Aurul în general în forma din aluviuni este sub formă de pulbere. De praf. De dimensiuni foarte mici. Dar cine ştie, poate am putea găsi chiar şi o mică pepită. Sau o mai mare pepită. Ooo... Interesant. Tot la fragment mare iacă-tă găsim ceva strălucitor care seamănă cu aurul. Da, străluceşte foarte frumos, dar din păcate nu este aur. Pirita se mai numeşte în termeni populari, după cum multă lume ştie, aurul prostului. Am găsit ceva care seamănă cu aurul dar, deocamdată, nu este aur.
Moţii, aurul şi birocraţia
Cel mai pur aur aluvionar din Europa se găseşte pe tărâmul moţilor. Are 24 de karate. În anii comunismului, statul controla balastierele de pe văile Streiului, Pianului, Oltului, Argeşului, Topologului şi Nerei. Strângea anual sute de kilograme de aur aluvionar. După 1990, balastierele au fost privatizate, reglementările de exploatare a metalelor preţioase au lipsit, iar comoara râurilor n-a mai fost oficial colectată. Câteva firme au concesionat râuri bogate în metal preţios şi caută. Moţii care vor să găsească aur pe cont propriu trebuie să-şi ia însă permis de zece mii de lei de la Agenţia pentru Resurse Minerale. Îşi scot apoi autorizaţie de la mediu, de la Apele Române şi de la primăria locală. Când au actele toate, statul le atribuie un perimetru strict, de la care nu se pot abate. Dac-o fac sunt acuzaţi de furt de metale preţioase. Sute de confraţi au păţit-o în ultimele decenii...
-Oamenii încă mai caută!?
-În secret! Cum e şi cu femeia aceea: în secret mai mergi pe la ea! Aşa-i şi cu aurul. Îi secret
Interdicţia căutării aurului ţine râurile curate, dar îngroapă lent meşteşugul. Puţini ştiu să mai mânuiască şaitroace, foarte puţini ştiu să le mai cioplească. Veche de mii de ani, meseria riscă să moară chiar aici, în ţara aurului, unde a început. La "Casa căutătorului de aur", din Buceş, oricine poate deprinde tainele găsirii aurului în râuri. Degeaba însă: statul nu permite scormonirea albiilor de râu nici măcar ca hobby. În Italia, de exemplu, cei pasionaţi de aurul aluvionar plătesc taxă primăriei locale, caută metalul preţios şi dacă-l găsesc... i-l predau integral statului. Cam ca la pescuitul sportiv: prinzi şi eliberezi. În România însă, chiar dacă ar putea dezvolta turistic fostele zone miniere... pasiunea este interzisă. Din cauza aceasta, autorităţile din Apuseni şi moţii implicaţi în promovarea meşteşugurilor zonale cer modificarea legii minelor.
Georgeta Dulgheru - inginer geolog: Este un vid legislativ în acest sens. Adică nu se regăseşte nicăieri. Să fie un pic permisivă această lege a minelor şi să legifereze şi această formă de practicare liberă, sub formă de hobby, nu neapărat în scopul de a face producţie şi de a exploata.
Damian Diniş - primar Băiţa, Hunedoara: Avem şi noi aici ingineri minieri, mineri care pot să se implice şi să aducă, pot să le explice la oameni, la turişti, la vizitatori ce înseamnă mineritul. Este lume multă implicată în aceste proiecte şi sigur, cândva, cândva, nu în timpul foarte îndepărtat, o să aibă efect asupra turismului local în zona noastră.
Până una, alta, povestea ,,Far West"-ului românesc zace înghesuită în muzeul aurului de la Brad... şi cam atât. Dincolo de vitrine rămân însă legendele băieşilor rebeli şi legile lor nescrise care domină şi astăzi Ţara Moţilor, ca acum două mii de ani şi mai bine.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
