Palatul Victoria, închis şi bine păzit. Niciun ministru nu a trecut pe acolo
Data actualizării: Data publicării:
Pentru a doua zi consecutiv s-au luat măsuri speciale de securitate în Piaţa Victoriei. Clădirea a fost complet inchisă, inclusiv uşile de siguranţă, metalice, din interior. Marţi seară, aplicarea aceloraşi măsuri de securitate a „sechestrat” înăuntru mai mulţi jurnalişti care participaseră la conferinţa de presă de la finalul şedinţei de Guvern.
Miercuri este ziua în care are loc şedinţa săptămânală a Executivului. De la instalare, pe 4 ianuarie, Guvernul Grindeanu a ţinut 4 şedinţe în zilele de miercuri. Astăzi, reuniunea săptămânală nu a fost convocată. Nici premierul şi nici vreun alt ministru nu a venit la sediul Guvernului.
În jurul orei 17:30, Palatul Victoria a fost închis. A fost evacuată toată lumea din interior, inclusiv jurnaliştii. Este o procedură de securitate sporită, care a fost aplicată şi marţi seară, imediat după ce miniştrii au plecat. Însă atunci au fost „uitaţi” înăuntru mai mulţi jurnalişti.
Astăzi, reprezentanţii presei au fost anunţaţi că trebuie să plece. Securitatea Palatului Victoria este asigurată de Jandarmerie şi de SPP iar măsurile sunt preventive, pentru a opri un eventual acces al manifestanţilor în clădire, dacă aceştia devin violenţi. În jurul Palatului Victoria sunt maşini ale Jandarmeriei şi zeci de jandarmi în dispozitiv, la toate intrările şi în curte.