Oscar pentru filmul unei anchete jurnalistice. CTP: „Spotlight” are o acțiune credibilă
Te-ar putea interesa și:
Jurnalistul a explicat că filmul „Spotlight” a fost unul verosimil, care a redat fidel munca de jurnalist. Cristian Tudor Popescu a precizat și că în acest film, spre deosebire de alte pelicule despre munca de jurnalist, regizorul nu a apelat la răsturnări dramaturgice pentru a spune povestea jurnaliștilor de la The Boston Globe.
„Juriul poate lua uneori hotărâri năucitoare, întristătoare, cum s-a întâmplat de-atâtea ori. Aşa e la Hollywood, uneori valoarea se suprapune cu opţiunea juriului. Are o calitare rară în cinema. Reuşeşte să dea spectatorului senzaţia vieţii pe ecran, senzaţia adevărului vieţii de pe ecran, că aşa trebuie să fi fost, senzaţia de plauzabilitate totală a ceea ce e pe ecran. E un film în care cel puțin eu am intrat, am trecut prin ecran. Acolo e adevărul vieţii de jurnalist de investigaţie. Marea inteligenţă artistică a regizorului și a scenaristului e faptul că nu folosesc trucurile obişnuite în astfel de filme. Nu e primul film despre jurnalişti. Toate aceste trucuri și răsturnări dramaturgice, folosite de obicei in filmele despre presă, sunt complet absente. Acolo e arătată munca jurnalistului. Trebuie să cauţi prin documente prăfuite, prin primării, prin parohii, să intervievezi nu ştiu câte persoane. O muncă extrem de dură și de susținută, fără nimic spectaculos. Asta e ceea ce induce sentimentul de verosimil și te alătură, te cuplează cu personajele filmului”, a spus Cristian Tudor Popescu.
De asemenea, jurnalistul a declarat că pelicula a meritat Oscarul și pentru povestea pe care a spus-o.
„E vorba și de subiect. Înţeleg că e o problemă ca un ins să fie atacat de urşi în pădurile americane în secolul XIX, în zăpezi. Omul suferă, se duce prin pădure, trebuie să ajungă undeva. E un subiect. Dar când vorbim de pedofilia preoţilor catolici, parcă din start avem altceva. E vorba și de subiectul filmului, care e mult mai puternic”, a conchis jurnalistul.
Comentariile complete ale lui Cristian Tudor Popescu în ediţia specială consacrată Oscarurilor le puteţi viziona aici:
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.