OSCAR 2016 | Cel mai bun scenariu original. Ştiu albii rap de Oscar?

Data publicării:
Andrea Berloff i Jonathan Herman - GettyImages-508501486

Jonathan Herman și Andrea Berloff © FOTO: Gulliver/GettyImages

Iată cine sunt ceilalţi pretendenţi la Oscar la categoria cel mai bun scenariu original.

Britanicul Matt Charman este un tânăr scenarist, care, la început de carieră a avut insipirația să scrie scenariul filmului Bridge of Spies. Tânărul a scris povestea după ce a citit biografia lui J. F. Kennedy, în care este menţionat avocatul James Donovan. Personajul l-a fascinat, s-a documentat, apoi a scris scenariul, iar viaţa i s-a schimbat. Steven Spielberg s-a îndrăgostit de scenariu şi a acceptat să regizeze filmul. Charman spune că niciodată nu şi-a imaginat un anumit actor care să dea viaţă personajelor sale. Însă atunci când a scris scenariul pentru Bridge of Spies, l-a avut constant în minte pe Tom Hanks. Nu a spus nimănui asta, apoi Spielberg l-a anunţat pur şi simplu că un prieten-actor de-ai săi, nimeni altul decât Hanks, vrea să joace în film. Iar când fraţii Coen s-au alăturat proiectului, Matt Charman a simţit că şi-a consumat norocul pentru o viaţă. E convins - spune el - că data viitoare nu o să-i mai fie atât de uşor. Să vedem dacă soarta ţine cu el şi la Oscar.

Alex GarlandEx_Machina. Vă mai amintiţi desigur de filmul The Beach cu Leonardo DiCaprio, din 2000. Povestea celebrului film îi aparţine scenaristului şi regizorului Alex Garland. După succesul cu The Beach, Garland a avut o idee: un film despre inteligenţă artificială. 10 ani a durat până când ideea s-a transformat într-un scenariu. Un deceniu petrecut printre computere, pentru ca povestea filmului Ex Machina să fie scrisă. Caleb, un tânăr programator, este implicat într-un experiment în care trebuie să interacţioneze cu prima inteligenţă artificială reală din lume, adăpostită de o superbă fată-robot. Un robot care are calităţi umane. Alex Garland spune că scenariul este atât de complex, iar scenele atât de dificile, încât nu era loc de actori-vedetă în acest film. Când vorbeşte despre proiectul lui, Garland este foarte serios. Marturisește că îl pasionează domeniul inteligenţei artificiale şi este convins că într-un viitor, nu foarte îndepărtat, aceasta va schimbă radical viaţa oamenilor.

Ideea filmului Inside Out îi aparţine lui Pete Docter, scenarist şi regizor. Pornind de la povestea fiicei sale care, la 11 ani, a devenit retrasă şi dificilă, Docter şi-a imaginat o fetiţă de aceeaşi vârstă, care trece prin aceleaşi transformări. La acest proiect au lucrat luni de zile, cot la cot cu Pete Docter, Meg LeFauve şi Josh Cooley. Din munca celor trei scenarişti s-a născut povestea lui Riley şi a celor cinci emoţii ale sale. Acţiunea se petrece în capul copilului. La propriu. Din emoţiile oamenilor, cei de la Pixar au creat personaje: Joy, Sadness, Fear, Anger şi Dissgust. Aventura este uriaşă, dar şi intimă, pentru că se întâmplă în interiorul unei fiinţe umane. Inside Out a fost deja premiat cu Globul de Aur pentru cel mai bun film de animaţie. La Oscar este de asemenea văzut ca fiind marele câştigător la categoria destinată animaţiei.

Pentru ca scenariul filmului Spotlight să fie scris, cei doi autori, Josh Singer şi Tom McCarthy, au făcut muncă de documentare. Totul a pornit de la ce ştiau deja: că a existat o investigaţie a celor de la The Boston Globe care a dezvăluit abuzurile preoţilor catolici faţă de copii. De aici, scenariştii au săpat, pentru a scoate la lumină povestea din spatele poveştii. Au mers la Boston pentru a sta de vorba cu supravieţuitorii abuzurilor făcute de preoţii catolici. I-au cunoscut pe jurnaliştii de la The Boston Globe. Au vorbit cu oameni din diferite instituţii care au avut legătură cu ancheta jurnaliştilor. Totul pentru ca povestea lor să fie cât mai completă şi adevărată. Au reuşit să scrie o poveste captivantă, cu personaje autentice şi situaţii emoţionante, în ciuda temei filmului. Aceasta este a doua oară când Tom McCarthy este nominalizat la Oscar pentru un scenariu original. Prima nominalizare a fost în 2010 pentru povestea filmului de animaţie UP.

Ne plac poveştile în care vedem cum o vedetă a fost o persoană normală, înainte de a atinge culmile celebrităţii. Filmul Straight Outta Compton despre asta e. Ne duce în anii 80, în Compton, California, unde patru tineri obsedaţi de muzică refuză să se dezică de pasiunea lor. Porniţi din ghetou, au devenit staruri în America, pentru că au cântat despre realitatea dură a cartierului. Este vorba despre foarte cunoscuţii Dr Dre, Ice Cube, Easy-E şi Mc Ren. La sfârşitul anilor 80, cei patru au format trupa de hip-hop NWA, care a revoluţionat lumea muzici şi a pus bazele genului gansta rapp. Iubitorii de hip-hop ştiu deja că Straight Outta Compton este numele celui de-al doilea album al trupei. Nu v-aţi aştepta ca un film despre negri, produs de negri şi regizat de negri, să fie scris de doi scenarişti albi, nu-i aşa? Andrea Berloff şi Jonathan Herman au fost angajaţi de producătorii filmului, printre care şi rapperul Ice Cube, pentru a scrie povestea. După 10 luni de documentare şi după trei ani şi jumătate de muncă asiduă, scenariul filmului Straight Outta Compton a fost gata. Anul acesta Straight Outta Compton este filmul persoanelor de culoare la Oscar, care sunt revoltate că o singură producţie îi reprezintă la Premiile Academiei Americane.

Mai multe știri despre premiile Oscar puteți citi AICI.


Gala Premiilor Oscar, ajunsă de cea de-a 88 a ediţie, este transmisă în direct de la Los Angeles, în noaptea de 28 spre 29 februarie. 

Sosirea vedetelor pe covorul roşu, predicţiile specialiştilor şi Gala prezentată de Chris Rock sunt transmise în direct, în exclusivitate în România, pe Digi24 şi Digi Film, de la ora 01.20 noaptea şi până în jurul orei 7 dimineaţa, ora României. 

Iubitorii de film se vor bucura de o transmisie live, fără pauze în afara celor de la ceremonia din Los Angeles. Și în acest an, gazdele transmisiei vor fi criticul de film Irina Margareta Nistor și jurnalista Digi24 Oana Zamfir.

Gala premiilor Oscar, transmisă în exclusivitate în România de Digi24 și Digi Film, va putea fi urmărită cu traducere sau sunet original.

Luni, de la ora 23:00, telespectatorii Digi24 sunt invitați să urmărească o ediție specială despre premiile Oscar 2016, la care invitat să comenteze este jurnalistul Cristian Tudor Popescu.

Votează-ți favoriții la Premiile Oscar® 2016 și câștigă unul din cele trei sisteme Home Cinema! Dacă favoriții tăi iau Oscarul acasă, vei intra automat în tragerile la sorți pentru câștigarea premiilor! Te poți înscrie în concurs în perioada 22 februarie, ora 09:00 și până la 28 februarie, ora 23:00, prin una din următoarele medii: http://www.digi-film.ro/contests/oscar-2016 sau  http://www.digi24.ro/concursuri/oscar2016/.

Luni, 29 februarie 2016, toți participanții care au răspuns corect la minimum o întrebare, vor fi incluși în tragerea la sorți pentru 3 sisteme Home Cinema.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...