De-a lungul timpului, medicii au gestionat cazuri dificile și au realizat intervenții complexe, unele chiar în premieră națională, în cele 10 spitale ale Grupului MedLife. Echipe medicale multidisciplinare au realizat și realizeaza în continuare operații complexe în diferite specialitati, de la ortopedie, oncologie, pediatrie, nefrologie, neurochirurgie, cardiologie și până la chirurgia obezității. În același timp, MedLife a adus actul medical aproape de oameni prin demersuri care au urmărit educarea și informarea pacienților și a medicilor, realizând transmisiuni în direct ale anumitor intervenții.
Cazuri rare și complexe rezolvate în Sistemul Medical MedLife
O operație care a salvat viața unei fetițe de 1 an, diagnosticată cu fistulă pială de tip paragalenic
A fost pentru prima dată în România când o echipă medicală a localizat și îndepărtat o fistulă pială de tip paragalenic la un copil de un an și o lună, fiind totodată al șaptelea caz raportat la nivel mondial.
Intervenția a durat aproximativ 80 de minute, s-a desfășurat pe cale endovasculară, copilul fiind externat la 2 zile după intervenție, fără niciun fel de acuze, urmând să revină pentru controale periodice.
“Fetița avea o dilatație venoasă, un anevrism, de 3 x 2,5 cm, care comprima creierul și dădea crizele de epilepsie. La copiii mici de 0 – 1 an, e dificil să faci astfel de intervenții și este foarte greu să găsești o echipă pluridisciplinară capabilă să rezolve astfel de cazuri. Echipa de la MedLife a fost excepțională și sunt foarte bucuros că totul a decurs excelent”, a declarat dr. Ștefănița Dima, coordonatorul Centrului de diagnostic și tratament al patologiei cerebral vasculare MedLife.
Osteotomie etajată Sofield și armare cu tijă telescopică tip Fassier Duval în maladia Lobstein, realizată la Spitalul de Pediatrie MedLife
Echipa coordonată de Dr. Alexandru Ulici, medic primar ortopedie-traumatologie pediatrică, a realizat cu succes o primă intervenție chirurgicală la o pacientă cu maladia Lobstein (boala oaselor de sticlă), în vârstă de 10 ani, din Republica Moldova. Din cauza bolii, pacienta prezenta fragilitate osoasă foarte mare și a suferit numeroase fracturi, în special la nivelul membrelor inferioare. De asemenea, fetița prezenta importante deformări la nivelul femururilor și tibiilor, motive pentru care se afla de câțiva ani în imposibilitate de a merge.
Operația complexă a durat trei ore și jumătate. De-a lungul carierei sale, conf. dr. Ulici a operat peste 40 de copii cu maladia Lobstein, redându-le astfel șansa la o viață normală.
Intervenții complexe, folosind tehnologii de ultimă generație
Extirpare a glandei suprarenale stangi transformate chistic prin abord laparoscopic retroperitoneal
În 2016 o echipă medicală din cadrul Life Memorial Hospital a realizat cu succes o intervenție chirurgicală pe cale laparoscopică de extirpare a glandei suprarenale transformată chistic, la un pacient în vârstă de 34 ani, care prezenta un grad de obezitate severă.
Intervenția a avut o durată de aproximativ 80 de minute și a fost realizată de o echipă medicală coordonată de dr. Bogdan Stănescu, medic primar chirurgie generală, din a cărei componență au mai făcut parte dr. Mircea Lică, medic specialist chirurgie generală și dr. Paula Neicuțescu, medic primar ATI.
Intervențiile chirurgicale asupra glandei suprarenale au trecut prin multiple transformări odată cu efectuarea primei adrenalectomii laparoscopice, în anul 1992. De atunci, acest procedeu a devenit tot mai utilizat datorită avantajelor pe care le aduce, iar în prezent a devenind «gold standard». Intervențiile chirurgicale cu abord minim-invaziv asigură o rezolvare eficientă a patologiei glandei suprarenale, îndeosebi în cazul feocromocitoamelor, și oferă pacientului o recuperare postoperatorie facilă, în condiții de siguranță, permițând externarea în 24 de ore postoperator”, a declarat dr. Bogdan Stănescu, medic primar chirurgie generală.
By-Pass gastric pentru obezitate morbidă
Echipa coordonată de dr. Şerban Vasile, medic primar chirurgie generală, din cadrul Life Memorial Hospital, a realizat în premieră și cu succes o operaţie de bypass gastric pe cale laparoscopică, la o pacientă în vârstă de 37 de ani care suferea de obezitate morbidă recidivata.
Intervenția a durat circa 3 ore și spitalizarea a fost standard de 3 zile cu o evolutie favorabila, fără complicatii. La controlul de 1 luna postoperator pacienta pierduse deja 10 kg, depasind astfel media lunara initiala de scadere ponderala pentru procedeul descris. Ulterior, a ajuns sub supravegherea medicului nutritionist pentru optimizarea alimentatiei și monitorizarea stării de sanatate.
In Departamentul de Chirurgie Metabolica si a Obezitatii din cadrul Life Memorial Hospital Medlife București au fost rezolvate cu succes 130 de intervenții pentru obezitate morbidă, 128 operații Gastric Sleeve din care doua efectuate după inel gastric și 2 operații Gastric Bypass, cu o rata “0” a complicațiilor majore postoperatorii.
Operație inedită de protezare a articulatiei interfalangiene cu implant din silicon
În Spitalul de Ortopedie MedLife, o echipa de tineri specialisti ortopezi formată din Dr. Gabriela Soare si Dr. Cosmin Baciu au operat un caz de artroza a articulatiei interfalangiene instalată post-traumatic; practic articulatia interfalangiana proximala a mainii pacientului este blocată, inflamata si dureroasa.
După o serie de rezectii ale capetelor falangelor proximale și distale, deschiderea canalelor pana la un anumit diametru și utilizarea probelor de dimensiune se alege implantul potrivit care se monteaza interfalangian și înlocuiește articulatia afectata.
Implantul PIP Silicone este indicat în general în înlocuirea necimentata a articulatiei interfalangiene la pacienții cu osteoartrita avansată, artrita post-traumatica, artrita reumatoida și are avizul Ministerului Sanatatii si ANMDM.
Nefrectomie radicală stânga (extirpare a rinichiului) pe cale laparoscopică
O echipă medicală din cadrul Life Memorial Hospital a realizat o intervenție de nefrectomie radicală stânga (extirpare a rinichiului) pe cale laparoscopica, la o pacientă în vârstă de 75 de ani.
Intervenția a avut o durată de trei ore, iar datorită faptului că abordul a fost laparoscopic, aceasta s-a realizat prin incizii mici, care au lăsat un aspect estetic al cicatricilor, iar pacienta și-a putut relua activitățile obișnuite într-un timp foarte scurt. Evolutia postoperatorie a pacientei a fost una foarte bună, pacienta nu a necesitat medicamente pentru calmarea durerii, disconfortul fiind minim.
"Pacientei i-a fost extirpat rinichiul tumoral și, de asemenea, i s-au extirpat ganglionii de pe aorta. Întrucât tumora nu depășea grăsimea perirenala, iar la nivelul ganglionilor nu au fost decelate celule tumorale, pacienta nu va avea nevoie de niciun tratament adjuvant după operație, cu chimio sau cu radioterapie", a declarat dr. Gheorghe Plugaru.
Premiere medicale care au educat și informat publicul, aducând actul medical mai aproape de oameni
Prima operație pe creier transmisă LIVE 360 VR în România de MedLife
MedLife a realizat în 2017 prima transmisiune în direct, cu ajutorul tehnologiei VR 360 (Realitate Virtuala) a unei operații pe creier din România. Intervenția care a presupus îndepărtarea a două tumori cerebrale a durat 3 ore jumătate și a fost realizată de o echipa pluridisciplinara coordonată de Dr. Dan Suiaga, medic specialist neurochirurgie.
A fost pentru prima dată când publicul larg din România a putut asista la o operație neurochirurgicală transmisă LIVE, prin intermediul tehnologiei VR. Astfel, cei care au urmărit transmisiunea au avut parte de o experiență plină de emoție și suspans, pentru că au putut auzi și vedea tot ce se întâmplă în blocul operator devenind, pentru un moment, parte din echipa medicală.
”Accesul într-o sală de operații în care are loc o intervenție pe creier este, în mod normal, dificil de realizat chiar și pentru echipele pregătite, ceea ce face ca prezența tuturor dispozitivelor necesare pentru transmiterea evenimentului să fie o oportunitate extraordinară atât pentru public, cât și pentru comunitatea medicală. Este o premieră în România, și nu trebuie omis faptul că nivelul la care a ajuns tehnologia stabilește premisele pentru un nou capitol din medicină și nu numai”, precizează Doctor Dan Șuiagă, specialistul în neurochirurgie care a operat, în direct.
Prima operație intervențională la inimă cu hologramă din România în 2018
Procedura intervențională a avut ca scop tratarea unei malformații cardiace congenitale denumită persistență de canal arterial (PDA). PDA este o maladie care apare atunci când canalul arterial al unui nou născut nu se închide după naștere, permițând astfel sângelui să treacă din circulația sistemică în cea pulmonară.
Cei care au urmărit transmisiunea au putut vedea tot ce se întâmplă în sala de operații și au avut un moment dedicat în care au putut ține în mâini holograma unei inimi umane, având astfel o perspectivă completă asupra procesului prin care se acționează asupra inimii.
Dr. Florina Pinte, medic primar cardiologie intervențională și doctor în științe medicale, cea care a realizat operația în direct, a realizat peste 50.000 de proceduri diagnostice (coronarografii, cateterisme cardiace în malformații congenitale de cord și boli valvulare, arteriografii carotidiene, renale și periferice ale membrelor inferioare și superioare), precum și numeroase proceduri intervenționale de tratament.
---
Articolul face parte din campania MedLife Facem România bine. http://www.medlife.ro/facem-romania-bine/
De 26 de ani suntem alături de tine și nu ne oprim. Pentru că azi, mai mult decât oricând medicina înseamnă să te lupți prin știință și cunoaștere.
De la începuturile civilizației, frica este primul lucru care te izbește într-o pandemie. Ca să o alungăm, luat o serie de măsuri de siguranță, am testat permanent personalul medical, ne-am asigurat că toți pacienții sunt protejați. În felul acesta, am reușit să realizăm numeroase operații complexe, în plină pandemie
Ne adaptăm continuu la prezent și ne pregătim pentru viitor. Facem România bine.