Oamenii României. Femeia care a făcut Viscri celebru
Ascuns bine pe meleagurile transilvănene, Viscri este satul unde parcă timpul a stat în loc. Tradiţiile şi oamenii gospodari au făcut din micuţa aşezare săsească un loc de poveste. Atras de magia sătucului, Prinţul Charles al Marii Britanii nu ratează nicio primăvară fără să calce pe la Viscri. Însă foarte puţini ştiu că o femeie care îşi iubeşte satul, mai mult decât îşi iubesc mulţi ţara, a făcut posibil ca aici să se întâmple atâtea minuni. Caroline Fernolend, o femeie plină de viaţă, care a refuzat să lase tradiţiile săsești să piară. Iar acum turiştii care ajung aici rămân uluiţi de cât frumoasă poate să fie România atunci când este îngrijită, iubită şi valorificată.
Caroline Fernolend, vicepreşedinte Fundaţia M.Eminescu: Şi dacă Viscri nu este cel mai frumos sat din România, noi suntem şi credem că pentru noi este cel mai frumos şi cel mai curat şi cu oamenii cei mai buni. Dacă noi credem acest lucru, aceasta şi putem transmite.
La mai bine de 600 de ani de când a prins viaţă, satul Viscri încă poartă farmecul vremurilor de altădată. Aici, vechile tradiţii sunt încă vii, iar oamenii locului le preţuiesc mai mult decât orice. Totul, după ce Caroline Fernolend, o dârză femeie născută în pitorescul sat transilvănean, a decis să păstreze nealterat spiritul comunităţii în care a crescut.
Caroline Fernolend, vicepreşedinte Fundaţia M.Eminescu: Comunitatea săsească a plecat. Pe de altă parte s-a închis CAP-ul, IAS-ul şi oamenii nu aveau unde să lucreze. Atunci din două nevoi am găsit un scop al fundaţiei, acela de a folosi patrimoniul existent: cultural şi natural, revitalizare a meşteşugurilor, revitalizarea şi conştientizarea oamenilor de lucrurile deosebite pe care fiecare le are.
Cu ajutorul Fundaţiei păstorite de Caroline, zeci de case săseşti, vechi de sute de ani, au fost salvate şi restaurate. În sat, fiecare om îşi ştie rostul. Mulţi au fost ajutaţi să-şi dezvolte mici afaceri cu specific tradiţional şi astfel banii rămân în comunitate. În sat au brutărie, fierărie, iar femeile cunosc meşteşugul lucrului de mână. Fac tot felul de obiecte vestimentare, doar din materiale naturale, care ajung dincolo de graniţele României.
-Ce se întâmplă în cămăruţa asta frumoasă pe care o aveţi aici?
Mariana Pugaru, meşter popular: Se întâmplă lucruri minunate. Femeile fac papuci foarte frumoşi. Ele se bucură că au de lucru, se bucură că primesc un ban. Noi facem tot posibilul să le ajutăm ca să putem face cât mai mult. Le dăm şi curaj ca să facă. Nu e foarte uşor să lucrezi cu atâtea femei, dar până acum funcţionează.
-Mi-aţi spus că aveţi foarte multe.
-Da avem în jur de 80 care lucrăm în asociaţie.
-Ce lucrează aceste femei, aceste doamne?
-Ce fac? Lucrează papucii din pâslă, femeile care croşetează fac şosete, papuci, botoşei, mănuşi, căciuli.
Pe gospodarii care nu au avut posibilităţi, Caroline i-a ajutat să îşi găsească un rost în viaţă.
Caroline Fernolend: Avem în jur de 300 de văcuţe în sat. Am primit 30 de văcuţe din Irlanda. Este un proiect dar din dar. Aceste văcuţe cu alb şi cu negru au venit zburând şi de asta au nume Avion sau Irlanda. Deja e a 3-a generaţie de văcuţe din Irlanda şi s-au adaptat bine. Cu primele era mai greu că ele nu sunt obişnuite să meargă aşa de mult la păşunat. S-au adaptat acum, s-au făcut viscrience şi văcuţele din Irlanda.
Viaţa la ţară nu este uşoară şi nu a fost nicioadă. Munca şi tradiţiile moştenite din moşi strămoşi sunt puse pe primul loc.
Caroline Fernolend: Noi, din familia noastră şi a soţului, tot timpul ne-am căsătorit cu oameni din satul Viscri cu toate că au fost puţini oameni aici. Nu puteai să îţi permiţi să te măriţi cu un băiat din alt sat fiindcă ăla nu aducea pământ şi atunci din ce era să trăieşti. Tot mereu era un privilegiu să te măriţi pe partea aceasta cu soare, unde stăm noi acum, în bucătăria asta cu soare. De ce? Fiindcă pe partea cu soare nu aveai nevoie de atâtea lemne ca pe partea cealaltă umedă şi nu trebuia să repari şura care stă pe pietre.
Viscri atrage anual şi zeci de mii de turişti. Întreaga Europă a auzit de micuţul sat transilvănean când, la mijlocul anilor '90, prinţul Charles a cumpărat aici o casă. De altfel, Fundaţia Mihai Eminescu Trust, este patronată de către moştenitorul Coroanei Britanice.
Caroline Fernolend: Era foarte fascinat Alteţa Sa Regală de flora bogată şi rară care există aici în zona Viscri. Sunt 3 plante pe lista roşie a Europei care trebuie să fie protejate.
Dragostea lui Caroline pentru tradiţii nu s-a limitat la graniţele satului natal. Cu ajutorul fundaţiei, a implementat peste 1.100 de proiecte în 26 de sate şi în 5 oraşe din Transilvania. Sute de oameni au învăţat să îşi restaureze casele sau să îşi deschidă mici afaceri meşteşugăreşti cu ajutorul îndeletnicirilor pe care le au.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News