OAMENI. „Nu noi am ales România, România ne-a ales pe noi”

Data publicării:
OLANDEZA OAMENI

Elles van der Beek, fondatoarea parcului „Arca lui Noe", povestește cum au fost începuturile:

Cum aţi început? De ce aţi ales România şi, respectiv, judeţul Iaşi?

Elles van der Breek: Cred că România m-a ales pe mine. În '93 am mers într-o vacanţă de câteva săptămâni în Târgu Mureş şi, după ce am revenit în Olanda, împreună cu colega mea, nu m-am mai putut gândi la altceva decât România şi, în '94, ne-am întors, noi am zis, ca să stăm un an, dar s-a prelungit şi în acest an împlinim 20 de ani.

Ce v-a atras?

„Să fiu sinceră, în perioada respectivă, copiii pe care i-am văzut abandonaţi prin spitale, prin case de copii şi ideea că ei au nevoie de atenţie şi dragoste.

Deci, noi, în Olanda, am căutat o organizaţie care avea un proiect în România, am ajuns Codlea, Braşov, şi de acolo am căutat mai departe şi am găsit Iaşiul printr-o organizaţie care avea nevoie de oameni.

Colega mea şi eu am început să lucrăm cu persoane fără adăpost, de pe stradă, persoane tinere, am înfiinţat o locuinţă socială şi, după câţiva ani, am văzut că persoanele respective au greutăţi de integrare în societate. În acelaşi timp, am înfiinţat şi un fel de miniplasament pentru copii cu deficienţe şi am observat că în grădiniţe, şcoli, excursii, întotdeauna se duceau foarte departe de Iaşi şi am considerat că ar fi nevoie de un loc de excursie aproape de Iaşi, am combinat ideea, ne-am gândit la ceea ce am văzut în Olanda şi am început să înfiinţăm acest parc de joacă şi minifermă.

Acest parc este făcut şi înfiinţat aproape în totalitate cu ajutor din Olanda, deci ajutor financiar, ajutor material şi muncă fizică.În fiecare an, în fiecare vară avem cel puţin un grup de bărbaţi care vin efectiv să muncească două săptămâni de dimineaţa devreme până seara târziu. Ei vin şi cu materiale, vin pe cheltuiala lor şi le face mare bucurie să lucreze aici. Şi aşa...totul este făcut din acest parc.

Luni, marţi şi miercuri vin copii cu deficienţe, diferite deficienţe, din diferite centre şi ONG-uri, ca să, zicem noi, lucreze aici cu animale în grădină. Joi şi vineri sunt rezervate pentru grădiniţe şi şcoli, să vină în excursie şi în weekend este pentru orişicine care doreşte să iasă în aer liber.

Noi recomandăm o taxă de 3 lei de persoană dacă se poate. Dacă nu se poate, nu este nicio problemă”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”