O sportivă medaliată cu aur la Rio a refuzat un control antidoping
Data publicării:
Foto: Gulliver/GettyImages
Pe 16 iunie, Majlinda Kelmendi s-a sustras unui control antidoping al Agenţiei franceze de luptă împotriva dopajului. Sportiva se afla într-un cantonament la Saint-Cyprien şi antrenorul a sfătuit-o să se sustragă de la control, după ce a solicitat punctul de vedere a Federaţiei Internaţionale de Judo. Antrenorul sportivei nu ştia dacă este legal pentru un sportiv străin să fie controlat de agenţia franceză, iar IJF i-a răspuns că sportiva nu este obligată şi că este o diferenţă de opinii faţă de poziţiile agenţiei franceze de luptă împotriva dopajului.
Conform statutului său, Agenţia franceză de luptă împotriva dopajului a apelat la o procedură împotriva Majlindei Kelmendi, care se află acum sub incidenţa unei suspendări provizorii.
Deoarece IJF nu a extins-o la nivel mondial, procedura nu este efectivă decât în Franţa, dar acum urmează tratarea pe fond a cazului, care va fi făcută luna viitoare de francezi. În cazul unei condamnări, sustragerea de la un control antidoping echivalând cu un control pozitiv, ar putea apărea o încurcătură juridică, deoarece suspendarea sa ar fi urmarea unei interpretări diferite a puterilor conferite agenţiilor naţionale antidoping.