Nicolae Ceaușescu, falsul apărător al libertății
Îi plăcea să i se spună „Salvatorul” sau „Geniul din Carpaţi”. Corupt de putere, timp de 25 de ani a terorizat o naţiune întreagă. Şi-a plănuit cu atenţie şi viclenie ascensiunea la vârful Partidului Muncitoresc Român, redenumit ulterior Partidul Comunist Roman.
În 1965, Gheorghe Gheorghiu Dej se stinge, răpus de cancer. Este şansa pe care Ceauşescu o aştepta demult şi nu o putea rata.
Nu el era cel desemnat să-i succeadă lui Dej, ci Gheorghe Apostol. Dar cum de 10 ani era şeful cadrelor din partid, era influent şi şi-a putut elimina pe rând adversarii. Numindu-şi oameni fideli şi în număr mare în Comitetul Central, Ceauşescu a reuşit să pună mâna pe putere.
„Era întocmai ca un general, el era şeful statului major al partidului, el cunoştea tot aparatul de partid, oamenii din partid îi erau fideli... Dacă s-ar fi ajuns la discuţii în Comitetul Central cine să îi succeadă lui Dej, nu Apostol ar fi fost ci Ceauşescu, pentru că în CC erau toţi oamenii pe care el îi promovase”, explică istoricul Lavinia Betea.
În 1968 trupele sovietice, est-germane, poloneze, maghiare şi bulgare intră în Cehoslovacia pentru a-l îndepărta de la putere pe liderul reformator Dubcek. Abil, Nicolae Ceauşescu găseşte calea de a deschide uşile marilor cancelarii europene.
Pozează într-un lider cu idei reformatoare care vrea să se rupa de Moscova: condamna invazia, iar România este singura ţară din Pactul de la Varşovia care nu ia parte la acţiune.
„Pătrunderea trupelor celor cinci tări socialiste în Cehoslovacia constituie o mare greşeală şi o primejdie gravă pentru pacea în Europa şi pentru soarta socialismului în lume”, spunea Nicolae Ceauşescu.
Relații reci cu Moscova
În realitate , relatiile cu Moscova erau reci din vremea lui Dej, iar Ceauşescu nici măcar nu a fost informat de ruşi despre intenţiile pe care le au.
„România nu este invitată să participe pentru că se ştia că oricum nu va fi de acord să participe, existând câteva declaraţii anterioare ale lui Ceauşescu care acorda un sprijin formal, dar hotărât conducerii partidului comunist cehoslovac”, afirmă cercetătorul Cosmin Popa.
Este însă momentul în care Occidentul îşi întoarce privirea către Ceaușescu. Preşedintele Statelor Unite, Richard Nixon, vizitează România, iar Nicolae Ceauşescu îşi creează imaginea unui rebel din zona de influenţă a Moscovei cu care vesticii se pot aşeza la aceeaşi masă.
Criticând acţiunea Moscovei, Nicolae Ceauşescu devine pentru moment popular şi în România. Sentimentele anti-ruseşti ale românilor îi asigură lui Ceauăescu puterea absolută în faţa membrilor Comitetului Central.
„Mulţimea din faţa lui, i-a smuls lui Ceauşescu... şi Ceauşescu s-a lăsat purtat de acest val, nişte afirmaţii, nişte declaraţii pe care el nu era pregătit să le facă...Acest antisovietism a fost indus pe alocuri şi de afară pentru că de câte ori venei cu o declaraţie împotrivă, veneau occidentalii şi te mângâiau pe cap, vai ce băiat bun eşti, hai să te ajutam. Deci Ceauşescu pe alt context politic nu ar fi atras atenţia cu discursul lui din 21 august”, spune istoricul Armand Goşu.
Cultul personalității îmbracă forme staliniste
Se înconjoară de adulatori şi începe să creadă că poate face orice, că nu are limite.
Cultul personalităţii, condamnat de mulţi ani la Moscova, îmbracă la Bucureşti forme staliniste veritabile. Momentul de cotitură l-a reprezentat însă vizita în China din 1971. Primirea a fost una grandioasă. Nicolae Ceauşescu vede un popor disciplinat a cărui menire era să-l slăvească pe Mao Zedong.
Din China, Ceauşescu a mers în Coreea de Nord unde cultul personalităţii lui Kim Il Sung se desfăşura la o scară şi mai grandioasă. "Geniul din Carpaţi" îşi doreşte asta şi pentru el.
Trei ani mai târziu, în 1974, Ceauşescu se autoproclamă preşedinte. Îi spunea unuia dintre apropiaăi că un om ca el se naşte o dată la 500 de ani.
Sunt comandate sute de tablouri şi picturi care prezintă imaginea idealizată a soţilor Ceauşescu şi se organizează mitinguri uriaşe în care oamenii erau aduşi cu forţa pentru a-i adula.
„Avem de aface cu o personalitate dezechilibrată, un psihic alterat, un om care nu înţelege că a depăşit cadrele normalului. El era cel care superviza programele de 23 august, de ziua lui, de ziua ei. Şi programele acestea, de la an la an devin mai încărcate de festivism şi stârnesc tot mai mult oprobiul public”, afirmă Lavinia Betea.
În țara se instalase teroarea psihică
Megalomania soţilor Ceauşescu a însemnat pentru România cel mai negru coşmar. Îşi doreau să controleze tot, iar instrumentul represiunii era Securitatea. Reţeaua de spioni şi informatori acţiona la toate nivelurile societăţii. Trebuia controlată viaţa privată a fiecărui cetăţean. Vocile critice la adresa sistemului erau repede anihilate. În toată ţara se instalase teroarea psihică.
Oamenii aveau sentimentul că vecinii, colegii sau prietenii îi pot spiona şi da detalii Securităţii despre viaţa lor. S-a ajuns până acolo încât nu aveai dreptul să deţii o maşină de scris decât cu acordul autorităţilor comuniste.
„Fiecare pagină era verificată, să nu conţină ceva subversiv”, își amintește Mihaela Ghiţescu, fost deţinut politic.
În timp ce în anii '80, inclusiv liderii sovietici înţeleg că e nevoie de reforme, în România suferinţele devin şi mai crunte. Nicolae Ceauşescu ia decizia să plătească repede datoria externă a ţării ceea ce a dus la mari privaţiuni pentru cetăţeni.
Curentul electric şi căldura funcţionează doar câteva ore pe zi, iar alimentele lipsesc din magazine, oamenii fiind nevoiţi să stea la cozi cu orele pentru a prinde ceva de mâncare.
„Am ajuns în 1988 -1989, în situaţia paradoxală ca românii să îşi dorească, dacă se mai putea, dar nu se mai putea, să fie ocupaţi de sovietici. Speranţa de schimbare, de reformă venea de la Moscova, şi asta arată cât de absurd devenise regimul comunist”, povestește Liviu Tofan, director de ştiri la Europa Liberă
În 1989, înainte de Crăciun, românii îşi fac un cadou nesperat. Îl alungă de la putere pe cel care i-a condus prin abuzuri vreme de 25 de ani.
Mâine, la exact 70 de ani de la 23 august 1944, Digi24 vă spune cum a fost luată cu adevărat decizia din acea zi, adică ieșirea din războiul alături de Hitler și intrarea României în tabăra Aliaților. Vă vom spune care au fost riscurile pe care autorii loviturii de palat de la 23 august le luau în calcul, dar vom vorbi și despre riscurile pe care nu le-au anticipat. Vom explica şi cum a fost distorsionat adevărul despre august 1944, dar și modul în care România a ajuns să celebreze drept zi națională o minciună, adică rolul major al Partidului Comunist și al liderilor săi, la pachet cu o insurecție care nu a existat.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
