Născut în România. Obiectivele Legii Educației sunt înalte, dar învătământul este ineficient
„Educaţia nu e pregătirea pentru viaţă, este viaţa însăşi” - cuvintele filozofului american John Dewey pot părea pretenţioase însă nu mai mult decât preambulul Legii educaţiei: „idealul școlii românești constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, în formarea personalității autonome și în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea și dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetățenească activă în societate, pentru incluziune socială și pentru angajare pe piața muncii”.
Obiectiv ambiţios, dar greu de îndeplinit. Chestiune despre care uneori depun mărturie chiar înalţi demnitari ai statului român.
În 2009, preşedintele Traian Băsescu surprindea cu o declaraţie: „Şcoala românească scoate tâmpiţi”. Deşi şocantă, afirmaţia exprima o frustrare a multor părinţi, angajatori şi, uneori, chiar elevi.
„Învățământul nostru e sufocant. Le dau teme acasă, teme de vacanță, teme de nu știu ce. Copiii nu-și mai dezvoltă pasiuni, că n-au timp. Nu reușesc să se recunoască pe ei înșiși că nu au vreme. Și vă dați seama cât e de interesantă școala în condițiile astea”, consideră Florin Colceag, președintele IRSCA Gifted Education.
„Impresia generală este, și asta am avut-o întotdeauna, că programele noastre sunt prea încărcate, că școala merge mai mult pe memorizare decât pe înțelegere și atunci de aici intervin acele sincope care se produc”, spune Ionel Haiduc, președintele Academiei Române.
După cum releva într-un limbaj simplu şi aproape cinic raportul unei comisii prezidenţiale chemate să analizeze situaţia învăţământului românesc, „sistemul are patru mari probleme: este ineficient, nerelevant, inechitabil şi de slabă calitate”. Uneori, probleme vin chiar de la catedră.
„De multe ori profesorul nici el nu înțelege bine ceea ce predă”, mai spune președintele Academiei Române.
„Și meseria de profesor și meseria de actor sunt meserii vocaționale, adică ai o vocație, ai un talent pentru asta. Nu poți să lași un elev când știi că ai o răspundere așa de mare”, spune și actorul Marius Manole.
Oficial, copilul român trece obligatoriu printr-un proces de 10 ani de pregătire şcolară. Dar se pune întrebarea dacă la final este omul pe care şi l-au dorit părinţii şi societatea.
„Au un milion de concursuri, la care câștigă unul, pierd restul, deci devin o masă de loseri, de perdanți care-și strică orice imagine bună despre propria lor capacitate de a face față, ies din școală ca niște învinși, ei au aflat în școală cu surprindere că, de fapt, sunt niște incapabili și proști, că n-au niciun rost pe lumea asta, că învață niște chestii inutile, că nu le aplică nicăieri, e teribil de dificil”, mai spune Florin Colceag, președintele IRSCA Gifted Education.
România nu numai că nu e capabilă să-şi pregătească elitele, dar nici măcar marea masă a viitorilor cetăţeni. Un exemplu: peste 40 la sută dintre elevii de 15 ani nu reuşesc să scrie şi să citească la un nivel decent, arată studii europene.
Teoretic, școala românească a fost programată să aibă și recompense pentru a le servi elevilor satisfacția unei utilități imediate a procesului de predare-învățare.
„Notele maxime și notele minime sunt clare: 9, 10, 2 și 3. Cele dintre aceste limite sunt foarte subiective și atunci, în funcție de asta, se pot întâmpla multe lucruri. Există o tendință a profesorilor, și asta mai mult la școlile mediocre aș zice, să dea note mari pentru ca profesorul să fie bine evaluat la eventuale verificăari”, consideră Ionel Haiduc, președintele Academiei Române.
„Noi nu formăm personalități, vindem diplome. Diplomele alea nu acoperă nimic. Nu acoperă performanțe, nu acoperă o cunoaștere, nu acoperă caracter uman, nu acoperă capacitatea de integrare pe piața muncii, sau în viața socială, nu acoperă o realitate ideală promisă în legea educației. Promisa și pusă ca țintă finală”, adaugă Florin Colceag, președintele IRSCA Gifted Educationa.
Educaţia, ca drept al omului este o achiziţie relativ recentă. Până în urmă cu câteva generaţii, educaţia a fost privilegiu rezervat claselor superioare şi norocoşilor. De abia în 1952 a fost consfinţită într-un act oficial - Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. 14 ani mai târziu, o prevedere asemănătoare apărea şi într-un document al Organizaţiei Naţiunilor Unite. În România, ţară membră a Uniunii Europene, dacă există un domeniu în care reforma pare să nu mai aibă sfârşit, atunci acela este cu siguranţă cel al educaţiei.
Obiectivele Legii educaţiei:
„Idealul școlii românești constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, în formarea personalității autonome și în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea și dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetățenească activă în societate, pentru incluziune socială și pentru angajare pe piața muncii.”
Concluziile raportului Comisiei Prezidenţiale de Educaţie
1. Sistemul de învăţământ este ineficient
2. Sistemul de învăţământ este nerelevant în raport cu economia şi societatea viitorului
3. Sistemul de învăţământ actual este inechitabil
4. Infrastructura şi resursele din sistemul de învăţământ sunt de slabă calitate
Sursă: Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru analiza politicilor din domeniul educaţiei, 06 iulie 2007.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
