„Colonia Bosnia”, cea mai săracă aşezare din România. Cum au ajuns localnicii să scormonească pământul de foame
Aninoasa a falimentat şi a pierit. Petrila s-a dus de trei ani şi ceva. E depozit de haine second-hand, acum. Din cei 53.000 de mineri, câţi lucrau înainte de 1990 în Valea Jiului, mai muncesc vreo 3.000. Din 14 mine au rămas deschise patru. Cele închise au fost prădate de hoţi. Viaţa e grea, fericirea puţină, investitorii rari, oraşele îmbătrânite, triste... Foştii mineri pun regresul pe seama mineriadelor de altădată. Platforma pentru regiunile carbonifere în tranziţie, lansată de Comisia Europeană, ar putea salva întreaga zonă, dar marile planuri lipsesc. Destinul tuturor stă în câteva proiecte susţinute de o duzină de oameni.
-Aici era galeria unde se depozita muniţia. Traseul ăsta era o cale ferată, care s-a furat între timp. Şi traversele şi fierul... După ce nu s-a mai folosit galeria, a fost închisă, sigilată cu nişte gratii, acolo, dar le-au tăiat şi au venit şi au furat lemnul, pentru foc. Şi fierul cred că l-au dus la fier vechi. Că nu mai este.
-Era şină pe aici! Că până aici s-a furat. Ne aflăm sub munte. Galeriile sunt făcute cu coturi pentru că în cazul în care explodează una dintre magazii să nu comunice între ele şi să explodeze toate. Aici se depozita, efectiv, muniţia.
Săpată şi amenajată cu trudă încă din debutul Belle Epoque, mina Aninoasa a rămas poveste.
În 2006, statul a declarat-o falimentară, laolaltă cu orăşelul care a botezat-o. A fost prima mină defunctă din Valea Jiului. I-au zăvorât porţile, dar au lăsat-o de izbelişte. De la deces au trecut 13 ani... Şi doar cine n-a vrut, n-a furat ceva din ea.
-Tot metalul preţios a dispărut. ... Aici era cupru. Erau bare de cupru care făceau să funcţioneze motorul ăsta electric. Da, s-a dus...
Ovidiu Pârtea îi ştie fiecare cotlon. I-a închiriat atelierele şi-a transformat-o în... depozit de haine vechi.
Ovidiu Pârtea, investitor: Cumpărăm haine din Germania, le sortăm şi după aia le distribuim în ţară, în străinătate. Da, am închiriat atelierul mecanic şi atelierul electric care erau înainte...
Aninoasa, un proiect eşuat
Aninoasa putea deveni prima mină muzeu în care să fie practicat turismul subteran. Proiectul costa 2,2 milioane de dolari. Banca Mondială a fost de acord să susţină 85 % din sumă, dacă Guvernul contribuia cu restul. Statul n-a vrut. Şi-a condamnat mina la pieire. Aceeaşi soartă putea avea şi bunica minelor din Valea Jiului: Petrila, cea mai adâncă exploatare minieră din Europa. Ortacii scobeau, aici, cărbune la un kilometru-n inima pământului. În octombrie 2015 însă, povestea s-a sfârşit, iar oraşul a intrat în amorţire.
Igrasia s-a agăţat de blocuri, sărăcia a muşcat hulpavă din acoperişuri... Oraşul pare trist. Oamenii par trişti... Tinerii pleacă-n pribegie. Bătrâneţea a rămas acasă şi îşi face de cap. Timpul pare grăbit, lipsit de răbdare...
Petrila, casa ortacilor pensionari
Ilie a fost unul dintre miile de mineri ai Petrilei. Trăieşte laolaltă cu soţia, Laura, într-un bloc cârpit cu izolaţii improvizate. S-au pensionat amândoi. El are 3.000 de lei pe lună, ea... mai puţin. Ambii au însă o filosofie amară.
Ilie Târlea, miner pensionar: Dacă nu erau acele mineriade, mineritul ar exista şi la ora actuală. Dacă mineritul rămânea unit, Moldova, Maramureşul, Valea Jiului, Banatul şi Gorjul, noi şi la ora actuală am fi dat... Sau poate că s-ar mai fi redus ceva, dar nu distrugerea ce s-a făcut acum. S-au vândut apartamente aici în Petrila, pe nimic! S-au vândut apartamente cu un milion şi jumătate.
Laura Târlea, miner pensionar: Pentru mine a fost o traumă. Eu m-am îmbolnăvit. Mineriadele astea au făcut mult rău.
Colo şi colo, din ferestrele Petrilei, privesc paiaţe. Belşugul de odinioară a apus. Fericirea aşijderea...
"Bosnia", definiţia sărăciei din Vale
Peste Jiu e, probabil, cea mai săracă aşezare din România: colonia Bosnia, îi zice.
Pe vremuri aici au locuit sârbilor veniţi să muncească-n minele Văii... Acum, doar un amalgam de lipsuri şi nefericire. În barăcile vechi trăiesc vreo patruzeci de suflete. Unii lucrează cu ziua, alţii comit ilegalităţi, ori scormonesc pământul după fiare. Majoritatea n-au însă nici măcar cărbune pentru sobe.
Pare ciudat să n-ai cărbune-n Vale, dar aşa-i traiul acum: aspru. Fiecare cum poate. Cu excepţia alocaţiilor pentru copii şi-a locului de joacă amenajat de autoritatea locală, în fosta colonie minieră nu mai ajunge, de ani mulţi, niciun fel ajutor.
De la salvator minier, la salvator... cultural
Mina Petrila putea avea soarta Aninoasei. Un fost salvator minier s-a autoproclamat însă... salvator cultural. Şi împreună cu artistul Ion Barbu şi-o mână de arhitecţi îndrăgostiţi de Valea Jiului au transformat drama în zonă eminamente culturală: Planeta Petrila.
Cătălin Cenuşe, miner pensionar: Planeta Petrila este acum Exploatarea Culturală Petrila.
"Planeta Petrila", cultură printre ruine
Sala Pompelor, de exemplu, a devenit Sala POMPAdou: loc unde au loc concerte de pian, ori sunt puse-n scenă. piese de teatru. Mina a devenit muzeu deschis oricui, iar Cătălin Cenuşe este ghidul. Nu este angajatul nimănui. Face totul benevol. Ba chiar îşi rupe lunar câte două mii de lei din pensie ca să întreţină muzeul salvatorului minier, pe care tot el l-a amenajat.
Cătălin Cenuşe, miner pensionar: Avem nevoie şi de sprijinul autorităţilor, avem nevoie şi de publicitate. Pentru că Planeta Petrila a ajuns în Occident dar, din păcate, în România este foarte puţin făcută public.
Ion Barbu, artist: Eu cred foarte mult în şansa Planetei Petrila. Şi anul acesta va fi un an hotărâtor pentru soarta ei. Veţi vedea la finalul anului acesta o sumă mare de realizări pe care le vom izbuti acolo.
Un cosmonaut la mina Petrila
Dumitru Prunariu, în 1983, a semnat în cartea de onoare a minei Petrila. În 2000, s-a iscălit în ea Mugur Isărescu. Şi alţii au făcut-o, din respect pentru istorie, ortaci şi cărbune. Acum, salvatorii minei vor să facă din Petrila capitala culturală a Văii Jiului. Luminiţa de la capătul tunelului îşi întârzie însă sclipirea. Investitori sunt puţini, şomeri cu duiumul. Autorităţile anunţă oferte generoase pentru cei care se încumetă să descalece în Vale.
Vasile Jurca, primar Petrila: Le oferim terenuri la preţuri foarte, foarte mici. Concesiuni la 50 de bani, 70 de bani pentru spaţiile de producţie, pe metrul pătrat. Pentru cei care investesc în domeniul producţiei. Din păcate, nu avem la momentul ăsta nişte investitori foarte mari care să preia forţa de muncă pe care am pierdut-o în urma închiderilor de mine.
Turismul poate revigora Valea Jiului. Proiecte sunt, dar deloc mari, deloc multe. Dincolo de Planeta Petrila, câţiva artişti vor să revitalizeze centrul istoric al Petroşaniului. Casa veche, a primului prefect al Hunedoarei, de după Marea Unire, poate fi semnalul unei epoci noi. Povestea bogată, dar ascunsă, a urbei, de aici începe. Iar un arhitect vrea s-o readucă la lumină, cu ajutor... norvegian.
Mihai Dancu, arhitect: Încercăm să obţinem finanţare pentru restaurare, consolidare. Prin transformarea acestei case într-un centru cultural al oraşului Petroşani. Costurile se ridică undeva... Eu zic că-s derizorii pentru o casă istorică. Stă destul de bine din punct de vedere structural. Undeva la 100 - 150 de mii de euro.
Din 14 mine, Valea Jiului a rămas cu patru. Se mai extrage cărbune doar la Livezeni, Lonea, Vulcan şi Lupeni. Platforma pentru regiunile carbonifere în tranziţie, lansată deja de Comisia Europeană, include şi oraşele Văii. Ajutor ar fi, dar pentru bucata asta de ţară, proiectele guvernamentale lipsesc. Viitorul oamenilor din Vale stă doar în proiectele pe care cinci ONG-uri locale le-au depus la Ministerului Fondurilor Europene. Atât şi nimic mai mult.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
