Linia ferată din România unde 100 de km sunt parcurși în trei ore și jumătate

Data publicării:
tren linie neelectrificata

Primul lucru pe care-l vezi când te dai jos din tren, gara, ar trebui să te facă să te bucuri că ai ajuns la destinaţie. Numai că, la noi, în loc să fie cărţi de vizită, gările sunt adevărate pete pe obrazul turismului românesc. Unele n-au mai fost renovate de la inaugurare. În altele, bucăţi din zidurile vechi riscă să cadă peste călători. Aproape fără excepţie, gările româneşti sunt pline de hoţi şi de cerşetori. Şi problemele se extind la întreaga infrastructură feroviară. 

Într-un nou reportaj marca Digi24 din campania „România cu încetinitorul” aflăm că doar o treime din reţeaua de cale ferată din România este electrificată. Ceea ce înseamnă că se circulă ca în secolul al XIX-lea pe mai mult de 13.000 de kilometri. Singura diferenţă este că locomotivele cu aburi au fost înlocuite de cele pe motorină.

Cătălin Bălan, reporter Digi24: „Exact în acest loc suntem la granița dintre secolul XIX, adică o cale ferată care putea fi folosită și de locomotivele cu abur, și zilele noastre, am putea spune. Deși, aici, apare o problemă: toată această infrastructură feroviară pe care o vedeți a fost construită în urmă cu patru ani de zile. Este în acest moment nefolosită”.

Calea ferată Craiova-Calafat a rămas neelectrificată de la punerea în funcțiune, în 1890. De la Calafat la Golenți, pe 10 kilometri, liniile electrice sunt doar pentru decor.

Discuție cu doi controlori:

- De ce nu circulă locomotive electrice? 

- Ăăă..electrice? Nu sunt electrice aici!
- Dar nu e linie electrică?
- Nu are treabă, nu e dată în folosință!

În aprilie a fost semnat contractul de revizuire a studiului de fezabilitate pentru linia Craiova-Calafat. Acum, între Craiova și vama cu Bulgaria trenul circulă cu 45 de kilometri la oră.

Manuela Rolea, reporter Digi24: „Este ora 8 și mă urc în trenul ce ajunge la Calafat. De aici, din Craiova, sunt 100 de km”.

Până la Calafat garnitura oprește de 17 ori și așteaptă două-trei minute în fiecare haltă.

Manuela Rolea, reporter Digi24: „Pe bilet scrie că ar trebui să ajungem la 11 și 35 de minute. Adică în 3 ore și jumătate”.

„E cam mare, normal că e mare! Timpul, nu distanța”, comenteză un călător.

„Nu mi se pare normal! La o distanță așa scurtă trebuie să fie timp mediu de maxim două ore!”, spune un alt pasager.

Până la Calafat, trenul face de peste trei ori mai mult decât o mașină.

Cătălin Bălan, reporter Digi24: „Aceasta este gara orașului Calafat, un oraș aflat la granița cu Bulgaria. În mod normal, între cele două țări ar trebui să treacă zeci de trenuri în fiecare zi, atât cu pasageri, cât și cu marfă. Haideți să vedem care este însă realitatea”.

Doar șase trenuri pe zi trec prin această gară. Mersul trenurilor este afișat pe ușa gării, care stă închisă. E o gară pustie. Câțiva porci caută mâncare printre șinele năpădite de buruieni.Imaginea dezolantă a gării amintește la fiecare pas de trecut.

Cătălin Bălan citește de pe asfalt două nume scrijelite: „George și Lucica + Grecia 1989”.

„George și Lucica probabil au fost în Grecia în 1989 și au dorit să își lase numele inscripționate aici. Cam tot de atunci nu s-au mai făcut renovări la această gară din Calafat. Uitați cum arată ușile, scările, iar aici avem o serie de chioșcuri părăsite, cam tot de aproximativ 25 de ani”, spune Cătălin Bălan.

Nu ducem la celălalt capăt al țării. Județul Botoșani este aproape izolat: nu are niciun kilometru de cale ferată electrificată.

Rețeaua de cale ferată din județul Botoșani se întinde pe 160 de km. Nici măcar un kilometru din toată această lungime nu este electrificat. Doar șapte trenuri, care seamănă cu niște coșuri de fum, pleacă din Botoșani.

Legăturile feroviare sunt dezavantajoase. De aceea, calea rutieră, transportul rutier, a preluat o parte din trafic.

Și între Oradea și Cluj linia de 150 de kilometri este neelectrificată. Anul acesta s-a semnat reactualizarea studiului de fezabilitate pentru 5,4 mil lei. Stațiile de pe această rută au fost vandalizate. CFR a alocat doar 120.000 de lei anul acesta pentru reparații pe această rută.

Citiți și: 

Problemele celei mai mari gări din România

VIDEO. Cum arată gara ce a beneficiat de cele mai multe investiții

Gările, oful românilor. O comparație între Timișoara și Milano

Gările din România, pericol pentru călători. Cazurile Predeal și Brașov

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...