Sindicatul Actorilor de la Hollywood i-a acordat lui Leonardo DiCaprio premiul pentru cel mai bun rol principal masculin, răsplătindu-i prestaţia din „The Revenant”. Rolul din „Room” i-a adus lui Brie Larson premiul pentru cea mai bună actriţă.
Şi ea, şi Di Caprio au luat deja Globul de Aur, iar premiul Sindicatului Actorilor este un indiciu mai puternic în ceea ce priveşte Oscarurile pentru actori, deoarece pentru ambele distincţii votează cam aceiaşi oameni.
Premiul pentru întreaga distribuţie a revenit filmului „Spotlight” - cu Mark Ruffalo, Rachel McAdams şi Michael Keaton.
În plină dezbatere despre diversitatea rasială a Oscarurilor, Sindicatul Actorilor i-a premiat pe actorii de culoare Idris Elba, Queen Latifah şi Viola Davis.