Legea care-i interzice lui Liviu Dragnea să fie premier

Data actualizării: Data publicării:
liviu dragnea digi24

O lege votată în 2001 sub guvernarea Năstase arată că pot fi membri ai guvernului “persoanele care nu au suferit condamnări penale”, pevederea fiind în vigoare.

liviu dragnea digi24

Cum Liviu Dragnea a fost condamnat în aprilie 2016 la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul fraudării votului la referendum, actualul lider al PSD nu va putea fi desemnat din punct de vedere legal la funcţia de premier chiar dacă partidul pe care îl conduce câştigă alegerile, potrivit Hotnews.  Dragnea speră să obţină, totuşi, funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, deoarece prin decizia instanţei nu i s-au interzis drepturile civile de a candida şi de a fi ales, susține sursa citată.

Informaţia că Liviu Dragnea nu poate fi premier din cauza legii 90/ 2001 a fost publicată în premieră, luni, de DC News. Mai mulţi jurişti consultaţi de HotNews.ro au confirmat că legea n-a fost abrogată, ci a suferit unele modificări în 2004, tot sub guvernarea Năstase. Astfel, articolul (2) din legea 90 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, în vigoare şi astăzi, are următoarea formă actualizată:

“Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute în cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.”
De la ultimele modificări operate în 2004, legea nu a suferit alte modificări şi este în vigoare şi azi. Proiectul de lege care interzice unei persoane condamnate să fie membru al guvernului a fost depus în Parlament în 1998, că iniţiativa a guvernului Radu Vasile dar a fost votată abia în 2001, sub guvernarea Năstase, ca o condiție de aderare a României la NATO și UE.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, pe 26 octombrie, la Adevărul Live, că nu va renunţa la condiţia ca premierul desemnat să fie o persoană fără o condamnare penală, dar nu a invocat atunci legea care îl opreşte în mod explicit să desemneze o persoană condamnată penal. Preşedintele a spus doar că şi agenţilor de pază li se cere cazierul la angajare, astfel încât este „inimaginabil” ca România să fie condusă de cineva condamnat.

Liviu Dragnea a spus că nu-şi doreşte să fie premier de fiecare dată când preşedintele Iohannis a spus că nu-l va desemna, dar pe de altă parte l-a acuzat că “desconsideră Constituţia”. PSD nu şi-a anunţat până acum candidatul la funcţia de premier. Au fost vehiculate mai multe posibile nume, între care europarlamentarul Sorin Moisă, ambasadorul României în SUA, Liviu Maior şi chiar vicepremierul Vasile Dâncu, dar nici unul n-a fost confirmat oficial.

Liviu Dragnea a fost condamnat, în dată de 22 aprilie 2016, în dosarul Referendumul la doi ani de închisoare cu suspendare şi la un termen de încercare de patru ani. Este o decizie definitivă şi irevocabilă a Înaltei Curţi. El a fost acuzat de DNA de folosirea influenţei sau a autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau altul de foloase necuvenite. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei