Kanal şi kanalizare

Pe 4 august 2018, o alcătuire umană definită prin iniţialele G.S., în spatele cărora unii l-ar putea bănui pe George Soros însuşi, livrează următoarea informaţie la Kanal D: „Vine diaspora! Coloane de maşini întinse pe zeci de kilometri la intrarea în România!” G.S., căci altfel nu i se poate spune, garniseşte ştirea cu o imagine de la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II şi nu uită să adauge că „s-a format o coadă de zece kilometri pe teritoriul Ungariei”.

Două imperfecţiuni compromit sclipirile diamantine ale ştirii. Prima: „zeci de kilometri” nu înseamnă „zece kilometri”. A doua: imaginea nu e de la Nădlac, ci de undeva din China. Doar cineva de pe altă planetă ar fi în stare de o asemenea confuzie. Fiind totuşi de pe Terra, se poate presupune despre G.S. că nu a încurcat borcanele, ci a încercat o manipulare. Nu pentru trezirea conştiinţei sau pentru aţâţarea unui spirit al insurgenţei. Nici pentru smulgerea din apatie a celor care nu cred în ieşitul în piaţă şi preferă să prindă muşchi pe canapea, cu berea la pet şi punga cu seminţe alături. Lucrurile sunt mult mai simple.

În stilistica panicardă a ştirii împodobite cu semnele de exclamare care confirmă gravitatea situaţiei se ascunde vechea dorinţă de-a vinde bine, indiferent de calitatea mărfii. Atâta doar că, în cazul de faţă, marfa e proastă. Stricată chiar de vânzător. Or, regulile elementare de igienă etică impun ridicarea produselor de acest tip de la Kanal (D) şi aruncarea lor direct la canal.

Dacă ia un loc de la graniţa chineză drept punctul de frontieră de la Nădlac, Kanal D şi dezonorabilii săi redactori de ştiri pot la fel de bine să creadă că Rigoletto e unchiul rigolei, care la rândul ei este, nu-i aşa?, sora bună a canalului – iar de multe ori chiar a Kanalului. Anemia deontologică a lui G.S. şi a altora ca el / ea produce efecte în rândul publicului. Fiindcă publicul crede în continuare că un program de ştiri trebuie să-i furnizeze ştiri. Nu scenarii, nu minciuni croşetate cinic, nu toxine cu pretenţii de informaţii.

E simplu. Dacă vrea poveşti sau năzăreli, privitorul se uită la filme. Dacă vrea să râdă, urmăreşte emisiunile de divertisment, chit că unele mai degrabă mâhnesc decât amuză. Dacă vrea meciuri, comută pe un post cu profil sportiv. Iar dacă vrea ştiri, e atent la jurnalele de resort. Când aşteptările îi sunt înşelate, telespectatorul îşi notează şi are grijă să-l evite pe cel care l-a păcălit. Asta înseamnă că profitul pe termen scurt se topeşte într-o pierdere pe termen lung. Mecanismul e elementar şi ar trebui adus la cunoştinţa celor care avizează difuzarea de inepţii – asta dacă nu cumva funcţionează ei înşişi în virtutea inepţiei. Când a declarat că „Arta e minciuna prin care descoperim adevărul”, Picasso nu s-a gândit la telejurnale, ci la cu totul altceva.

E adevărat, mai există o explicaţie pentru felul în care oferă ştirile de la Kanal D o buruiană pe post de orhidee. Iar explicaţia ţine de invidie. Or avea multe cusururi cei care fac agenda acestui post, însă au şi calităţi. Printre ele: o memorie şi un văz de calibru. Puse la treabă şi corelate, cele două scot în prim-plan câteva exemple flagrante de minţire a publicului. Şi nu oricum, ci silabisindu-i de câte ori e nevoie că totul se desfăşoară în orizontul adevărului şi cu dorinţa pârjolitoare de a-i livra ştiri de maximă acurateţe.

Putem să ne sondăm la rându-ne memoria şi să aducem la suprafaţă materialul de promovare a emisiunii „Sinteza zilei”, în care se găseşte următorul enunţ: „Ştii sigur că în ultimii zece ani doar noi am spus adevărul”. Ce înseamnă această autotămâiere? Nimic altceva decât prefaţa unei minciuni ordinare. Adică reportajul „Cum se fură pădurile: un singur transport, 25 de camioane”, în care românii sunt informaţi că fondul forestier le e subtilizat, bucată cu bucată, de nişte nemernici occidentali care-l mută la ei în ţară. Unde e adevărul? Poate în pădure. În niciun caz la Antena 3, al cărei călău de adevăruri ia un film de pe YouTube, îl măsluieşte prin blurarea numerelor de înmatriculare ale TIR-urilor şi a numelui companiei, după care vituperează împotriva atentatorilor străini.

În realitate, materialul filmat e un clip de promovare a unei companii austriece de transport, iar ruta lemnului pleacă din Seeberg (Elveţia) şi se opreşte la Göriach (Austria). Grăbit să dezinformeze şi să stârnească reacţii ostile în rândul publicului, mistificatorul nici măcar nu ţine cont de amănuntul că drumurile naţionale din filmul de promovare arată mult mai bine decât cele de la noi din ţară (fiindcă despre autostrăzi, o spune însuşi ministrul Lucian Şova, e inutil şi chiar nepoliticos să vorbim).

Antena 3 nu e singurul motiv de invidie pentru Kanal D. Sora ei de obiceiuri proaste şi strategii manipulatoare, RTV, provoacă aceleaşi frustrări postului TV unde turcul plăteşte.

RTV îşi vernisează minciunile printr-un slogan care-ţi provoacă concomitent râsul şi stupoarea: „Locul unu la ştiri”. Dacă te uiţi atent şi cu ochi de comparatist, observi la RTV acelaşi procedeu la care apelează Antena 3 şi care constă în trâmbiţarea unei minciuni generice înainte de prezentarea mai multor minciuni din domenii diferite. „În ultimii zece ani doar noi am spus adevărul” şi „Locul unu la ştiri” sunt enunţuri pe care n-ar putea să le mai creadă nici extratereştrii. Cum să-ţi arogi supremaţia în materie de informare a publicului, când, de dragul audienţei, dai titluri despre moartea Monicăi Tatoiu şi pe urmă îi iei interviu? Sau când îl acuzi pe preşedintele ţării că doreşte exact ceea ce respinge (celebrul episod cu şedinţa de guvern şi cu discuţia în jurul amnistiei şi graţierii)?

Difuzorii de ştiri de la Kanal D cercetează atent situaţia, constată că pot să încapă două săbii ale minciunii în teaca adevărului şi conchid, cu un suspin mediteraneean, că non c’è due senza tre. În consecinţă, Kanal D se înscrie şi ea pe culoarul mincinoşilor care mint în numele adevărului. Al ipocriţilor care-şi bat joc de public şi de propria menire. Iar faptul că tocmai în aceste zile premierul Dăncilă încearcă să-l dezinformeze pe preşedintele Comisiei Europene printr-o scrisoare doldora de gogoşi (o bilă mare şi albă lui Ovidiu Vanghele pentru divulgarea în premieră a mizeriei) nu are cum să fie o scuză pentru un post de televiziune.

Viorica Dăncilă este – mai bine zis, trece drept – politician, ceea ce înseamnă că poate susţine oricând că laptele e violet. Un post de televiziune are, sau ar trebui să aibă, alte priorităţi şi rigori. Dacă minte cot la cot cu politicianul, postul de televiziune merită acelaşi oprobriu. Kanalul merită dus la canal.