Judecător: Soluţia - o nouă OUG de abrogare a OUG 13 şi publicată în Monitor până în 10 februarie

Data actualizării: Data publicării:
dosare instanta agerpres-21.12016
Dosare aflate in depozitele de arhiva ale Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS), situate in Popesti-Leordeni, judetul Ilfov.

Soluţia legislativă care ar detensiona situaţia juridică actuală este, potrivit judecătorului Cristi Danileţ emiterea unei noi OUG de abrogare a OUG 13 de marţi, condiţia fiind ca noua ordonanţă să fie publicată în Monitorul Oficiail şi depusă la Parlament până în 10 februarie 2017.

dosare instanta agerpres-21.12016
FOTO Agerpres

„Legea 24/2000 cu privire la normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative spune: ABROGARE. Nu are importanță că unele norme din OUG sunt în vigoare și altele urmeazăsă intre în vigoare - se spune asta expres în dispozițiile redate mai jos. Așadar, trebuie o nouă OUG de abrogare a OUG 13 de marți noapte, dar - atenție - și această nouă OUG trebuie publicată în MOf. și depusă la Parlament până pe 10 febr 2017 și apoi, evident, Parlamentul să o aprobe (căci dacă o respinge, va însemna că este menținută toată OUG de marți)”, explică judecătorul Cristi Danileţ.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

La DigiFM, Cristi Danileţ a declarat că normele care sunt în vigoare, aprobate prin ordonanţa de urgenţă 13, sunt de procedură penală, nu de penal.

„Deci nu este nicio problema că se abrogă OUG. Acele norme care au produs efecte pentru câteva zile, la un moment dat vor dispărea. Nu se produce niciun fel de efect negativ.

Problema ar fi fost la celelalte de modificare a Codului penal, unde discutăm de dispariţia unor infracţiuni sau de sancţionarea mai blândă a unor infracţiuni, pentru că acolo chiar şi o oră dacă ar exista ordonanţă de urgenţă 13, dacă ar fi în vigoare pentru acele modificări, ele vor trebui aplicate pentru dosarele în curs”, a spus el la DigiFM.

Judecătorul a explicat care ar fi consecinţele dacă noua OUG, de abrogare a OUG 13 ar fi publicată în Monitorul Oficial după 10 februarie: „Ar însemna că ordonanţa veche, adică ordonanţa de marţi seară, a fost în vigoare deja şi atunci vor intra în vigoare, vor intra în funcţiune normele penale noi, adică va dispărea abuzul în serviciu până în 200.000 de lei prejudiciu, va dispărea neglijenţa în serviciu. Orice ordonanţă de urgenţă a Guvernului trebuie trimisă la Parlament pentru a fi aprobată sau pentru a fi respinsă. Problema este că în procedură parlamentară, chiar şi urgentă, totul durează foarte mult, cu siguranţă mai mult de 10 februarie.

Practic, Parlamentul s-ar pronunţa mult prea târziu, de exemplu, să reschimbe ordonanţa decât ar fi nevoie. Este cea mai corectă soluţie avansată, cea mai rapidă şi cea mai eficientă. Este preferabilă unei decizii a Curţii Constituţionale care aţi văzut că deja a fost sesizată în cel puţin trei sau patru situaţii şi produce efecte deîndată. Condiţia este să fie publicată noua OUG până pe data de 10 februarie la ora 23.59”.

Totodată, magistratul explică de ce nu sunt corect folosiţi termeni ca „anulare”, „revocare”, „retragere”, aceştia fiind specifici actelor administrative (un primar își „revocă/retrage” propria decizie, iar instanța „anulează” un act nelegal emis de consiliul local).

„Suntem în materie de acte normative emise de Parlament sau Guvern - or, dispariția unui act normativ se numește....„ABROGARE” (vezi art. 58 și 64 din Legea 24/2000 care spune asta) și produce efecte pentru viitor: ce a fost în vigoare a fost doar în acele zile, iar pe viitor normele abrogate nu se mai aplică.”, adaugă judecătorul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...