Jucătorii criticaţi de Iordănescu după meciul cu Elveţia

Data publicării:
romania elvetia 2

Cei patru jucători vizaţi sunt Gabi Torje, Andrei Prepeliţă, Alexandru Chipciu şi Claudiu Keşeru.Generalul i-a criticat şi pe cei intraţi pe parcurs, Steliano Filip, Florin Andone şi Ovidiu Hoban, ultimul fiind chiar nominalizat de selecţioner.

"Aşteptam mai mult de la jucătorii care au intrat în primul 11 şi care nu au fost folosiţi în meciul cu Franţa. Aşteptam mai mult de la cei care au intrat pe parcurs, în special de la Hoban", a spus Iordănescu, citat de Digisport.

Prepeliţă nu s-a văzut foarte mult în joc: a alergat mult, a depus efort, dar nu a fost eficient, în timp ce Torje a început foarte bine meciul şi a creat prima fază periculoasă. A jucat bine în defensivă, unde l-a dublat în multe rânduri pe Cristi Săpunaru. După pauză însă a fost inexistent.

Keşeru a fost probabil marea dezamăgire a acestui meci, chiar dacă înaintea partidei anunţase că va da 150%. Jucătorul lui Ludogorets nu a dat în niciun moment impresia că se află în meci. Dintre cei patru, Chipciu a fost singurul care a confirmat, obţinând penalty-ul transformat de Stancu şi având încă o ocazie mare de a înscrie. Hoban a avut şi el o şansă mare de a înscrie, la prima atingere de balon, dar s-a stins apoi.

Nu îi punem la socoteală pe Steliano Filip şi Florin Andone, primul fiind în media echipei, în timp ce al doilea a jucat prea puţin, fiind introdus pe teren în minutul 84.
Astfel, există mari şanse ca în meciul cu Albania, unul în care ne dorim să fim mai ofensivi, la închidere să evolueze Lucian Sânmărtean sau chiar Nicolae Stanciu, alături de Mihai Pintilii.

"Cred foarte mult în calificare, urmează un meci împotriva unei echipe de nivelul nostru. Mergem să îi atacăm, nu mai avem nimic de pierdut", este declaraţia făcută de Pintilii, la finalul partidei cu Elveţia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce a ajuns să facă Octavian Bellu după ce s-a retras din gimnastică. Meseria neașteptată pe care o practică...
Digi FM
O pacientă a scăpat de operație, după cinci ore de „zgâlțâieli” pe drumul dintre Sălaj și Brașov
Pro FM
Mihai Bobonete a stârnit hohote de râs cu comentariul la pozele Mădălinei Ghenea: "Sunt neliniștit cu găurile...
Film Now
James Bond, imposibil de recunoscut. Daniel Craig, cu părul lung, în blugi și tricou, departe de imaginea...
Adevarul
Șeful serviciului de informații al armatei ucrainene anunță „schimbări serioase” în blocul de putere al Rusiei
Newsweek
1.100.000 de pensionari iau 500 lei în plus la pensie de la 1 ianuarie. În ce domenii au activat?
Digi FM
Dezvăluiri despre puștiul de 14 ani care a ucis doi colegi și două cadre didactice în SUA. Mama lui fusese...
Digi World
Doi tineri au stat o noapte într-o cameră de hotel cu pereți din sticlă transparentă. Provocarea i-a prins...
Digi Animal World
Luptă acerbă între un șarpe Boa și un crocodil. Spectacolul uimitor oferit de reptile turiștilor din Brazilia
Film Now
Puștiul din "Singur acasă" e azi bărbat în toată firea și un tată dedicat. Cât de adorabili sunt copiii lui...
UTV
ABBA ii spune lui Trump sa nu-i mai foloseasca muzica la mitingurile electorale