Jelind Tomulică vorbea

Se prea poate ca, în viaţa particulară, Bogdan Tomulică de la TVR să fie un om senin şi împlinit. În schimb, când comentează meciuri de fotbal ai impresia că trece simultan printr-o primejdie şi printr-un necaz. Are un glas văicăreţ, de ţârcovnic în a cărui biserică se petrec lucruri condamnabile, de îndoliat care deplânge mutarea răposatului la loc cu verdeaţă sau de prizonier care imploră iertarea torţionarilor. Ascultându-l, ţi se face milă pe loc. Te întrebi ce stihii îi răvăşesc mintea şi sufletul. Când însă îţi aduci aminte că Bogdan Tomulică se tânguieşte pe banii tăi de contribuabil, mila ţi se dizolvă şi în locul ei suie pe scenă nemulţumirea. Oare o competiţie de calibrul Cupei Mondiale chiar nu merita nişte comentatori mai acătării? Cu voci mai bine timbrate, capabile să susţină în priză directă ritmul unui meci de fotbal? Cu o cuplare firească la tensiunea unui asemenea eveniment? Cu o informaţie actualizată şi cu o exprimare periată de clişee şi platitudini?

Sigur, TVR merită felicitări pentru că transmite toate cele 64 de meciuri şi pentru că le „îmbracă” în emisiuni de analiză unde sunt invitaţi oameni din fenomen: foşti sau actuali jucători, ziarişti, şefi de gazete, antrenori, directori din federaţie etc. Nu e simplu să organizezi aşa ceva. Pe de altă parte, Cupa Mondială nu e o corvoadă, ci un trofeu pe care postul public şi l-a dorit şi pentru a cărui difuzare a plătit o sumă considerabilă. Cu atât mai mult era nevoie de primenirea echipei de comentatori, de cooptarea unor profesionişti nepândiţi de blazare şi de mediocritate. TVR i-a împrumutat de la radio pe Cătălin Cârnu şi pe Adrian Soare, dar n-a părut s-o deranjeze prestaţia ponosită şi cleioasă a lui Dragoş Bocănaciu sau a lui Bogdan Tomulică. Iar dacă în postura de amfitrion un Cristian Mândru face o figură mai mult decât onorabilă, Cosmin Deşliu calcă uneori pe becurile culturii generale, aşa cum a făcut când s-a oferit să traducă spusele brazilianului Coutinho „din limba braziliană” (lângă el Ovidiu Ioaniţoaia a murmurat mâhnit „e, limba braziliană, nu există aşa ceva, e limba portugheză”). Şi fiindcă tot l-am pomenit pe Dragoş Bocănaciu, poate îi dă Dumnezeu gândul bun şi nu mai accentuează „Ekatérinburg” pe a treia silabă, cum o face de mai bine de o săptămână încoace. Accentuarea corectă este „Ekaterínburg”, stimate domn, fiindcă pe împărăteasa Rusiei n-o chema „Ecatérina”, ci Ecaterína”.

Ce-i drept, cele de mai sus par pasabile dacă le contrapui unui comentariu de meci al lui Bogdan Tomulică. Parcă pentru a înrăutăţi lucrurile, TVR i l-a repartizat drept coleg de cabină pe Adrian Soare, din a cărui frazare nu se simte doar dinamismul omului de radio, ci şi deprinderea lecturii. Dacă Adrian Soare vorbeşte ca un om căruia îi place să citească şi căruia racordurile culturale îi sunt la îndemână, Bogdan Tomulică are un discurs de om care ştie că se va pensiona din instituţie, fără riscul unei evaluări exigente sau al unei concurenţe de natură să-l alerteze. Bugetarul din el nu are emoţii şi nelinişti. Prin urmare, omul îşi poate permite să comenteze leşinat, bont, fără nerv. Să spună bazaconii sau, în cel mai bun caz, banalităţi. Să fie, paradoxal, un om tânăr cu o prestaţie bătrânească. Iar cei care au fost atenţi la comentariul meciului Belgia-Panama de zilele trecute şi au rezistat ispitei de a-l înlocui pe Tomulică fie cu „Recviemul” lui Mozart, fie cu zgomotul unei ape care se scurge pe acoperiş, pot să confirme că aşa au stat lucrurile.

Bogdan Tomulică şi-a luat tare publicul, informându-l după doar câteva minute de la începerea meciului că unii jucători belgieni par să trăiască într-un „dolce for niente”. Confuzia – în acest caz, dintre „far” şi „for” – a devenit obişnuinţă. În fond, ditamai premierul României are probleme când vine vorba de „e”-uri versus „i”-uri. Prinzând de veste că „preşedenţie” are prea prea multe „e”-uri şi prea puţine „i”-uri, Viorica Vasilica Dăncilă s-a corectat din mers şi a ieşit la microfon cu versiunea îmbunătăţită „preşidinţie”. Bravo, felicitări şi succes în continuare! În ce-l priveşte pe Tomulică, poate că, prins între plânset şi frică, s-a gândit la trupa Tears for Fears. Sau poate că pur şi simplu nu ştie forma corectă a expresiei. Cert este că, după un asemenea început, lucrurile au cam luat-o la vale. Printre altele, Bogdan Tomulică nu pare să fi aflat că oraşul în care s-a jucat Belgia-Panama nu se mai numeşte Leningrad, ci Sankt Petersburg. În plus, frazele rostite dau uneori impresia că scapă de sub controlul emitentului şi se recompun caraghios, după legi greu desluşibile: „Hernán Darío Gómez a fost demis după un scandal într-un bar din Bogotá şi o altercaţie împotriva unei femei” sau „Panamezii pot să pună pericol pe poarta lui Courtois”. O imagine căznită se adaugă din când în când unei prestaţii şi aşa asfixiante prin plicticoşenie. („Uşor-uşor începe să se îmbrace în galben echipa lui Gómez”, constată Bogdan Tomulică după ce unui panamez i se arată cartonaşul galben”.) Nici înţelepciunea proverbelor nu scapă teafără după contactul cu comentatorul TVR. „Suflă şi-n iaurt echipa Belgiei după ce au păţit alţii”, conchide el, vrând să explice plastic prudenţa belgienilor. Atâta doar că, potrivit proverbului, cel care se frige cu ciorbă e – logic – unul şi acelaşi cu cel care suflă în iaurt, amănunt pe care rapsodul meciului îl omite. Şi fiindcă oamenii cu vorbă tristă întristează cel mai mult când se vor şăgalnici şi spirituali, trebuie pomenit şi îndemnul căruia Bogdan Tomulică îi dă glas la sfârşitul fiecărui comentariu: „Să auzim de la excepţional în sus”. Că formula e preluată prin stâlcire de la Neculai Constantin Munteanu („Să auzim numai de bine”) mai treacă meargă. Dar să faci din „excepţional” un adverb cu grade de comparaţie parcă e prea de tot. Iar dacă asta se cheamă ironie, atunci e preferabilă varianta unui Bogdan Tomulică serios şi chinuit de demoni.

Am mai spus-o şi am mai scris-o: comentariul în direct nu e simplu. Şi nu-l poate face oricine. Postul public de televiziune are şi oameni care se achită în general bine de misiune (Emil Hossu Longin, spre a da doar un nume), dar şi oameni depăşiţi de vremuri. Nici celelalte posturi TV nu sunt fără cusur, tocmai fiindcă a comenta în direct implică anumite calităţi şi rigori. Însă performanţa comentatorilor de la Telekom, ProTV şi Digi Sport – repet, cu scăpări şi paşi greşiţi – e la distanţă mare de cea a lui Bogdan Tomulică şi a altora ca el. Când îl auzi comentând pe Tomulică, simţi că aerul din jur dobândeşte greutate şi-ţi apasă umerii. Iar dacă nu pleci repede de lângă televizor, rişti să rămâi cocoşat. Aşa cum „Duios Anastasia trecea” în filmul lui Alexandru Tatos, „Jelind Tomulică vorbea” în filmul Cupei Mondiale.