Iordache la Ateneu. O fantasgomanie

Cu un an în urmă, premierul japonez Shinzo Abe afla că nu are cine să-l primească la Bucureşti: omologul român Mihai Tudose tocmai demisionase sub presiunea lui Liviu Dragnea. Ceremonia de primire a fost anulată, ceea ce ar fi echivalat cu un harakiri diplomatic oriunde în lume, minus România şi câteva dictaturi tropicale. Venind din Ţara Soarelui Răsare, Shinzo Abe a fost lăsat cu ochii în dânsul. Pe tatami-ul ospitalităţii şi al bunelor maniere, niponul şi-a găsit ipponul. Trebuie adăugat că Shinzo Abe era primul şef de guvern japonez care făcea – sau credea că face – o vizită oficială în România. Şi că, în clipa acestei gafe care ar fi trebuit să provoace înroşirea iaurtului în borcane, Florin Iordache era ministru. Mai mult, voluptăţile lui filologice, exersate îndelung printre canapelele Fabricii de Mobilă din Caracal, îl împingeau să lipească, tot atunci, prefixul „in” substantivului „justiţie”, redenumind astfel ministerul de care fusese pus să se ocupe.

Nu era singura ispravă a proaspătului ministru. Florin Iordache scrisese deja o teză de doctorat pe care o susţinuse la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova, un fel de „Spiru Haret” cu accent. E de notorietate că, în confreria fabricilor de diplome, „Spiru Haret” şi ULIM stau una lângă alta şi scot impostori pe bandă rulantă. Fireşte, asta nu trebuie să distragă atenţia de la atractivitatea temei explorate de Florin „Două Degete” Iordache: „Impactul corporaţiilor transnaţionale asupra proceselor de integrare economică a României în UE”. Subtil, n’est-ce pas? Finuţ, isn’t it? Păcat doar că o bună parte din teza de doctorat e plagiată, după cum au descoperit jurnaliştii de la Newsweek Romania în 2017. Operaţiunea are loc după tipic: copiere în bloc şi absenţa deplină a ghilimelelor. Nu de alta, dar se ştie încă de la Victor Ponta că folosirea ghilimelelor e opţională şi că obiceiul – stupid, până la urmă – e de dată recentă.

La exact un an după tratarea lui Shinzo Abe cu spatele, Liviu Dragnea revine în atenţia publică, politică şi diplomatică prin absenţă. Da, chiar aşa. Lipsind la un apel la care nu avea voie să lipsească. Deşi ştie foarte bine de evenimentul care urmează să se desfăşoare la Ateneul Român, deşi ştie foarte bine cine urmează să participe din partea organismelor europene – de fapt, tocmai de aceea – , preşedintele partidului de guvernământ pleacă în concediu. În ianuarie, nu altcândva. (Paranteză: nu contează absolut deloc că a plecat cu iubita lui. Cine insistă cu prostia asta ratează esenţialul. Evident că Liviu Dragnea a plecat cu iubita, doar nu era să plece cu fanfara sindicatelor sau cu antrenorul secund al Bucovinei Suceava. Grav este că a plecat când trebuia să rămână.) Lucrurile nu se opresc aici. Actul de laşitate are nevoie de o continuare pe măsură. Pe cine lasă Liviu Dragnea în locul lui? Pe Florin Iordache, nu pe altcineva. Să mai spui că tremuriciul şi sfidarea nu sunt compatibile. Sunt, cum să nu fie. Ştiind că nu poate repeta în faţa demnitarilor europeni insanităţile debitate la Antena 3, şeful PSD dispare de pe scenă şi îl cheamă de pe banca de rezerve exact pe cel care sluţise legile justiţiei şi declanşase protestele de anul trecut din Piaţa Victoriei. Tocmai el, Florin Iordache, e pus să împartă loja cu Donald Tusk şi Jean-Claude Juncker. El, prigonitorul justiţiei. El, plagiatorul dovedit. El, vorbitorul mizerabil al propriei limbi. Căci, să nu uităm, în spatele înfăţişării de ospătar onctuos se ascunde o irepresibilă poftă de-a schimonosi limba română. Florin Iordache, nu altul, e cel care spune mereu „în ceea ce privesc deciziile”. Şi tot el e născătorul cuvântului „fantasgomanie”, o încrucişare post-miciurinistă între „fantasmagorie” şi „gogomănie”. Acest om a vorbit joi seara de pe scena Ateneului. Aţi văzut (auzit) în ce fel şi aţi luat, sper, pilula de emetiral cuvenită. Iar dacă aţi simţit că o pilulă nu ajunge, înseamnă că ochii vi s-au oprit asupra condamnaţilor penal Adrian Năstase şi Adrian Severin, prezenţi şi ei la eveniment.

În acest timp, la mică distanţă de Ateneu, câteva sute de oameni protestau sub ninsoare şi vânt. O făceau ca să atragă atenţia demnitarilor europeni asupra unei vocaţii europene pe care oamenii cu discernământ o au mai departe, dar pe care guvernanţii vor s-o strivească sub cizme. O făceau, da, şi în numele celor care au preferat să stea acasă, să admire iarna de pe geam şi să îngâne din Coşbuc. Dar mai ales o făceau fiindcă au în familii copii sau nepoţi cărora vor să le aştearnă un viitor fără Viorica Dăncilă şi Codrin Ştefănescu, fără Carmen Dan şi Tudorel Toader, fără Eugen Nicolicea şi Lia-Olguţa Vasilescu. Un viitor în care meritul să fie răsplătit, iar nelegiuirea pedepsită, nu invers. Un viitor al competenţei, parolismului şi onoarei. Un viitor cu cât mai puţine mistificări şi manevre nedemne. Printre cei strânşi în jurul statuii lui Carol I, Mihail Şora, Andrei Oişteanu, Nicolae Prelipceanu, Marius Manole şi Dan Grigore. Oameni din generaţii diferite, grupaţi în jurul unei idei comune. Oameni pe care nu-i interesează numărul de like-uri şi care au suficientă notorietate ca să nu-şi mai dorească. Oameni care au scandat „Europa” şi „Nu vrem să fim conduşi de hoţi”. Oameni care au întâmpinat descinderea din limuzină a Vioricăi Dăncilă cu un „Analfabeta” devastator (sau poate „devansator”, mai ştii?) şi mâncat de rugină după trecerea la cele veşnice a Elenei Ceauşescu.

După ce-a cântat pe sute de scene, Dan Grigore stă pe trotuar, la doi paşi de Ateneu, şi îşi strigă protestul. Între timp, lui Florin Iordache i se găseşte loc sub cupola Ateneului. Iată, într-adevăr, o fantasgomanie fără egal.