Ioana Bătrânu: transcendent și nostalgie
Transcendent, nostalgie, timp - acestea ar putea fi cuvintele potrivite să descrie lucrările Ioanei Bătrânu. Interioare ordonate, spaţii largi în care poţi să respiri, mese întinse aşteptându-şi oaspeţii, dar sub privirea hieratică a vreunui sfânt din vremurile vechi. Un registru al timpurillor trecute deschis cu blândeţe.
Născută în 1960, în oraşul Unirea, jud. Slobozia, Ioana Bătrânu a absolvit Grafica la Institutul de Artă "Nicolae Grigorescu" din Bucureşti în 1983. La începutul anilor '90, artist deja consacrat, Ioana Bătrânu s-a alăturat fondatorilor Muzeului Ţăranului Român. Pictură murală, coperte de carte, afişe - tot ce face recuzita unui spaţiu plastic de secol XXI - ţine inclusiv de contribuţia Ioanei Bătrânu. Pictura sa pare să îşi tragă seva din aceeaşi rădăcină cu MŢR. Ca şi expoziţia itinerantă cu care a bătut în 1995 America, plecând de la Muzeul de Artă din Chicago - "Beyond Belief".
Artist consacrat încă din anii '80, Ioana Bătrânu revine mereu şi mereu la câteva teme fundamentale ca şi când s-ar întoarce acasă. Revine la "Interioarele melancolice" şi la "Grădinile pecetluite" - Enclosed Gardends. Dacă urmărim opera Ioanei Bătrânu vedem că nu poate fi vorba de grădini închise, ci mai degrabă de un sigiliu, o pecete a cărui taină nu ne e dat să o ştim. Cel puţin deocamdată.
Seria "Interioarelor Melancolice" ne poartă într-o lume aşezată, reflexivă, dar nu lipsită de energie dacă privim cu-luare-aminte la salonul Empire îmbrăcat în covoare şi catifea. Puţină reverie ne-ar putea ajuta să ne imaginăm lumea bucureşteană de la 1900, pe Dealul Spirii sau spre Cheiul Dâmboviţei, acolo unde N. Ceauşescu a dat ordin să fie demolate case făcute să dureze sute de ani, unele ridicate de generali din Războiul de Independenţă. O lume în care oamenii se îngăduiau unii pe ceilalţi, aranjau cu grijă căsătoriile juniorilor, iar seara îşi bârfeau cu efuziune vecinii pe care îi ajutau însă la nevoie. O lume în care puteai să ai o casă, cu parter, etaj şi mansardă şi o boltă de viţă şi un căţel, fără să fii bogat, dar în care puteai urca cea mai frumoasă scară de marmură din Europa când făceai o vizită peste drum, la Spitalul Brâncovenesc, ridicat la 1840 din donaţia de 8 moşii ale unei boieroaice binecuvântată de Dumnezeu cu numele de Safta.
Lumea aceasta uitată şi pierdută de "Fecioarele nebune", metafora biblică pentru cei care îşi nesocotesc datoria şi au pretenţia să facă şi ceilalţi la fel, lumea aceasta pierdută se înrudeşte îndeaproape cu fiinţele transparente care se aşează în linişte la masă, în trapeze de mănăstire sau de colegiu unde profesori severi îşi sileau elevii să înveţe franţuzeşte, dar şi elină, ori română în alfabetul de tranziţie. Totul sub figura hieratică a unui Sf. Calinic de la Cernica.
La aceste prânzuri sau banchete fantomatice la care te aştepţi parcă să vezi întrupându-se pe scaune comesenii, nu e nici o mirare dacă mai apare ici şi colo câte un înger. E de fapt în fişa postului.
Doi îngeri apar chiar în lucrarea donată de Ioana Bătrânu pentru Crucea Roşie. Lucrarea - de dimensiuni relativ mari - a fost pictată într-o rezidenţă artistică din Germania, la Bamberg, în 2005. Se numeşte "Îngeri cântăreţi". Vă puteţi încrie pentru ea la licitaţia Artmark de pe 2 iulie.
Lucrarea face parte dintr-o serie în care mesajerii înaripaţi încearcă să ne convingă că "Arta este pentru toată lumea". Cine pe pământ poate să contrazică un înger? Şi nu vi se pare că "Arta e pentru toată lumea" nu seamănă puţin cu "Frumuseţea salvează lumea"?
Editor web: Liviu Cojan
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
