INTERVIU. Virgil Măgureanu, despre SRI și moștenirea Securității
În ianuarie 1990 a început transformarea Securităţii într-un serviciu de informaţii demn de un stat democratic. Poliţia secretă comunistă îşi încetase teoretic existenţa încă din decembrie 1989. Atunci fusese spartă în bucăţi prin înfiinţarea unui serviciu de protecţie, aflat în subordinea Guvernului, şi înfiinţarea Serviciului de Informaţii Externe. Dar până la constituirea unui serviciu de informaţii intern care să funcţioneze după regulile statului de drept avea să fie o cale lungă. Într-un interviu în exclusivitate pentru Digi24, Virgil Măgureanu, pe atunci consilier al preşedintelui Iliescu pe probleme de siguranţă naţională, vorbeşte despre transferul de putere şi de informaţii de la vechiul la noul regim.
„La ora la care ne gândeam că trebuie făcută documentarea și după aceea trebuie trecut la partea organizatorică în ce privește înființarea unui serviciu de informații, existau opinii după care tot personalul aferent vechii Securităţi trebuie îndepărtat. A fost chiar opinia unui interlocutor de la americani, un domn care a şi avut un rol important în ceea ce priveşte documentarea noastră cu privire la un serviciu de informaţii compatibil cu o societate democratică. Și, într-adevăr, opinia lor era: dați-i afară pe toţi şi luaţi oameni de pe stradă, oameni care pot să fie aduşi din cu totul alte preocupări şi să înceapă de la zero munca de informaţii”, a declarat Virgil Măgureanu în interviul acordat Digi24.
„Cât despre realitatea de la noi, nu trebuie uitat că Securitatea nu s-a desființat. Într-o primă fază, pe fondul evenimentelor din decembrie 1989, s-au întâmplat mai multe lucruri, între care și faptul că lucrătorii care au rămas în Securitate, adică acele persoane care n-au fugit sau n-aveau de ce să fugă de teama unor represalii din partea noului regim, aceia au fost, din dispoziția generalului Iulian Vlad, fostul șef al Securității, retrași în cazărmi. Nu numai că i-au consemnat în cazărmi, dar îi țineau și sub cel mai strict control. Asta are legătură și cu ceea ce se întâmplă, de exemplu, mai târziu, în martie 90, la Târgu Mureș, când niciun lucrător al Securității n-a avut voie să dea cu nasul pe la cele întâmplate și să vadă ce se întâmplă de fapt acolo”, a subliniat Virgil Măgureanu.
Cine a distrus arhivele Securității?
La 30 decembrie 1989, printr-un decret al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, Departamentul Securităţii Statului este oficial desfiinţat. „Da, asta este partea formală”, spune Virgil Măgureanu. „Într-adevăr, decretul s-a dat și s-a trecut la executarea acelui decret după aceea”. A fost înființat un Consiliu al Siguranței Naționale, dar acesta era sub egida armatei, pentru că multe dintre evenimentele de după 22 decembrie 1989 s-au întâmplat sub această realitate: armata e cu noi! „Dar asta însemna și o preeminență a armatei. Retragerea în cazărmi a fost dispusă de generalul Vlad încă din data de 22 cu menţiunea expresă că niciun lucrător de securitate să nu participe în vreun fel la evenimentele care se întâmplau pe stradă”, a explicat Virgil Măgureanu, care recunoaște că acest ordin a fost respectat mai mult sau mai puțin, dar spune că au fost excepții individuale precum: persoane care au pătruns în arhivele Securității și au comis anumite acte – ilegale după părerea sa – de distrugere a unor documente. „Așa de bine s-au achitat de rolul ăsta, încât dosare ale unor persoane cu oarece vizibilitate la acea dată, au rămas fără dosarul acela care trebuia, bineînțeles, cercetat. Între care, de exemplu, și dosarul meu. Am beneficiat și eu de asemenea atenție, fără s-o fi cerut vreodată. Dar s-au distrus documente importante și, dacă nu mă înșel, există și o cifră – de circa 100.000 de dosare sau cam așa ceva care au dispărut cu acel prilej”, a punctat fostul șef al SRI.
Cine-a tras în noi după 22?
Virgil Măgureanu spune că multe dintre faptele inexplicabile și abominabile care s-au petrecut în timp Revoluției au fost generate de scăparea de sub control a ordinii publice. El subliniază că armata era cea care preluase responsabilitatea controlului, iar Virgil Măgureanu sugerează că armata n-a reușit să se achite de această sarcină. Mai mult, el a povestit un episod în care chiar un cadru al armatei ar fi fost la originea unor fapte iraționale:
„Au fost și alte evenimente – nedorite, am spune noi – care s-au întâmplat pe acel fond, apropo și de controlul instituit de armată. Un maior de la Sibiu, Dragomir sau cam așa ceva, cadru al armatei, a făcut o acțiune, lipsită de orice rațiune și control, prin care a supus oameni lipsiți de apărare și fără armament și fără posibilitate de ripostă unui tir cu armele sau s-a pretat să aplice niște torturi din inițiativă proprie și așa mai departe. Au murit oameni nevinovați în diferite orașe care astăzi își spun orașe-martir, pentru că au apărut martiri, care nu și-au propus să joace vreodată un asemenea rol și n-au intervenit în vreun fel, ci pur și simplu au fost multe victime – lucru care de asemenea se știe și este și în atenția dvs să se cerceteze cum de au rezultat asemenea victime după 22. Exista și un slogan: Cine-a tras în noi/După 22? Unii și-au permis chiar să persifleze, dar evenimentele care s-au întâmplat, multe din ele, erau de natură, cum am mai spus: bestială, de o cruzime nemaipomenită și datorate scăpării de sub control a ordinii publice”.
La observația că Ion Iliescu și cei care l-au înconjurat au fost acuzați că s-au folosit de asemenea violențe pentru a-și consolida puterea, fostul consilier prezidențial a răspuns: „Iertați-mă, e foarte ușor să acuzi pe cineva și să ignori în același timp ce se întâmplase de fapt. Momentul în care, în 22, să zicem în vremea amiezii, după fuga dictatorului și imediat după aceea, după capturarea lui, puterea n-a fost cucerită prin violență sau datorită violenței. S-a intituit un organism, care mai târziu a primit această denumire, Consiliul Frontului Salvării Naționale - denumire rău inspirată, dar asta e o altă problemă - aceeași putere care după aceea a avut autoritatea să instituie un guvern provizoriu și a avut autoritatea să facă și alte numiri, între care și embrionul a ceea ce a fost mai târziu primul parlament al României, faimosul CPUN. Toate acestea arată că puterea exista deja și că luptele de stradă de care vorbim și pe care regretăm împreună că s-au soldat cu atâtea victime, toate acestea erau oarecum paralele și nefirești, într-o ordine deja instituită. Atât dl Ion Iliescu, cât și alții din jurul lui s-au bucurat de această recunoaștere mai mult sau mai puțin tacită din partea multora”, a explicat Virgil Măgureanu.
Momentul 12 ianuarie 1990. Gelozia politică a lui Dumitru Mazilu și tentativa de puci eșuată
Era o zi declarată de doliu național, în care manifestanți au mers la Palatul Victoria cerând reinstituirea pedepsei cu moartea și scoaterea în afara legii a Partidului Comunist. La momentul respectiv, prim-vicepreședintele Consiliului Frontului Salvării Naționale, Dumitru Mazilu, a preluat din piață atacuri la adresa lui Ion Iliescu. Virgil Măgureanu spune că acela a fost momentul unei lovituri de stat eșuate.
„12 ianuarie a fost o primă încercare a atrage strada, mulțimile, cu scopul contestării noii puteri. Și au fost și persoane, între care și dl Mazilu, care au jucat un rol tulbure, pentru că dorea pur și simplu un loc mai marcant în echipă. Sau dorea pur și simplu să se substituie altora care ocupaseră între timp niște roluri. În bună măsură atitudinea dlui Mazilu poate fi motivată și prin ceea ce aș putea numi – cu un termen încropit, provizoriu – gelozie politică. Voia pur și simplu un loc mai favorizat în echipă și de aceea a făcut ceea ce a făcut, cu toate că trecutul său, pe care a încercat puternic să și-l cosmetizeze, nu-l prea indica o persoană tocmai potrivită pentru a ocupa un loc atât de proeminent. Ulterior acestei întâmplări, destul de năstrușnice în felul ei pe data de 12, când a strigat Mazilu – e și-un pic de ironie: el însuși ofițer de Securitate și încă nu unul oarecare, a strigat „Moarte securiștilor!”. Mă rog, fiecare cu gusturile lui și cu inspirațiile lui, dar ulterior el s-a retras din CPUN pentru că și-a dat seama că tentativa lui eșuase. În bună măsură a fost și presat să se retragă pentru atitudinea avută”, a povestit Virgil Măgureanu. Întrebat cine l-a presat pe Dumitru Mazilu, Virgil Măgureanu a spus: „E, mai multă lume. În orice caz, a fost o dezbatere destul de aspră pe această temă. Îngăduiți să vă spun un lucru pe care nu l-am mai spus: Tentativa lui de puci eșuase și asta a fost o presiune care s-a pus împotriva lui să se și retragă, de vreme ce n-a avut succesul pe care îl scontase. Nu neg nicio clipă că lumea era foarte pornită împotriva Securității și că sloganele precum „Moarte securiștilor!” sau „Moarte comuniștilor!” erau încă adânc înrădăcinate în sufletul unora din opinia publică nu e mai puțin adevărat. Chiar și astăzi ați mai putea întâlni oameni destul de porniți împotriva vechiului regim. Nu mai spun câte cariere strașnice s-au pus la cale atunci, că devenise la modă să fii anticomunist, așa cum altădată era foarte la modă să fii tu însuți nu numai comunistul comuniștilor, dar să fii și un profitor de prim rang al regimului de altădată. Dar convertirea unora a fost de-a dreptul derutantă, de la comunism și profitor al vechiului regim la anticomunismul cel mai fervent”, a punctat Virgil Măgureanu, cu o notă de sarcasm.
Virgil Măgureanu fusese numit la 30 decembrie consilier al lui Ion Iliescu, urmând a se ocupa de problemele de siguranță națională, inclusiv cele privind armata, după cum a subliniat el.
„Nu știu în ce măsură eu am avut vreo contribuție în ce privește discutarea unor asemenea chestiuni, dar știu sigur că ele deveniseră preocupante, pentru că se întâmplau în stradă și îi solicitau pe toți”, a declarat el.
În contextul unei discuții despre transformarea Frontului în partid, Virgil Măgureanu a spus că nu e în măsură să comenteze și a sugerat să fie întrebați „frontiștii, drăguții de ei!”. Dar a mărturisit că nu a agreat ce s-a întâmplat.
„Această experiență și această denumire frontistă m-a călcat pe nervi datorită trimiterii la regimuri pe care eu le-am analizat în scris. Multe dintre acele regimuri frontiste erau de inspirație sovietică și se aflau sub controlul acestora”, a spus Virgil Măgureanu.
„Am dat telefon eu însămi, știind că urmează asemenea lovitură”
La manifestațiile împotriva Frontului, din 28 ianuarie 1989, au existat și contramanifestanți. „28 ianuarie a fost un asemenea moment și de aici până la Piața Universității și instituirea de revolte cu statut permanent n-a mai fost decât un pas”, spune Virgil Măgureanu. 28 ianuarie a fost încă un pas pe calea radicalizării opiniei publice și încă un pas în care opoziția politică, deja conturată, a avut un cuvânt de spus în ceea ce privește turnura evenimentelor. Și ceea ce se întâmpla pe stradă se reflecta foarte bine și în CPUN.
La 18 februarie, au fost sparte și vandalizate intrările de la Palatul Victoria, unde se adăpostea guvernul provizoriu. „Nu cred că putem pune pe același plan ce se întâmpla cu manifestanții și contramanifestanții pe 28 ianuarie și ce s-a întâmplat cu pătrunderea și cu vandalizarea inclusiv a unor persoane în Palatul Victoria. După care au venit minerii. Dar asta deja anticipează în mod nefericit și ce s-a întâmplat pe 13-14 iunie”, a comentat Virgil Măgureanu.
El spune că la 18 februarie, membrii guvernului provizoriu fuseseră preveniți cum că urmează să fie o lovitură. „Am dat telefon eu însumi, știind că va urma o asemenea lovitură încă din după-masa de 17. N-au luat măsuri și a fost posibilă pătrunderea și vandalizarea Palatului Victoria și molestarea unor persoane”, a declarat Virgil Măgureanu. La momentul acela, în afara unor grupuri provizorii și instituite provizoriu nu exista nimic ca structură de apărare a demnitarilor. „Sigur că se înființase Doi și-un sfert, dar la momentul acela avea alte atribuții pe care nu mi le amintesc prea bine. Nici ulterior nu mi-e clar cu ce se ocupau. Ordinea publică era în avarie. Gravă. Nimeni nu ținea controlul real”, spune Virgil Măgureanu. „Sigur că la Palatul Victoria se putea face ceva, din moment ce au fost anunțați. Și nu oricine, ci însuși șeful Marelui Stat Major al armatei! Când colo, au intrat ca-n brânză și s-au putut întâmpla lucruri care sunt regretabile”, a adăugat el. Fostul consilier prezidențial a arătat din nou cu degetul armata, care, spune Virgil Măgureanu, ar fi putut disloca un pluton de oameni înarmați. „Și asta i-a dat apă la moară tovarășului...domnului Miron Cozma, care l-a interpelat pe ministrul Apărării - eram de față: Dle ministru, aveți mijloace să-l apărați pe președinte și pe ceilalți? Dacă nu, venim noi și facem, și dregem...”, a povestit Virgil Măgureanu. „Ăla era momentul în care, figurat vorbind, lui Miron Cozma i s-ar fi putut da peste degete și să i se amintească că el nu are atribuții în ceea ce privește ordinea publică”, a adăugat Virgil Măgureanu.
El a respins categoric ideea că ceea ce s-a întâmplat pe 13 iunie ar fi fost o diversiune a serviciilor de informații. „I-auzi! Adică serviciile de informații au ocupat Ministerul de Interne! Asta e o chestie strașnică! Cine-a spus-o nu numai că e un mare mincinos, dar este și un om lipsit cu totul de obraz!”
Virgil Măgureanu recunoaște că exista un dezechilbru între forțele politice la momentul 1990. „Dar dezechilbre au existat și în toamna anului trecut, când cineva care avea în mână toate frâiele puterii a pierdut cu brio campania electorală”, a punctat fostul șef al SRI.
Urmăriți în materialul video de mai sus interviul integral acordat Digi24 de Virgil Măgureanu, în cadrul campaniei „1990. Anul 0, era noastră”
Citiți și:
„1990, ANUL 0”. Serviciile de informații și moștenirea Securității
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
