Încă o victorie „istorică”. Târgu Mureș are, după 20 de ani, un primar nou

Data actualizării: Data publicării:
Soos Zoltan priveste de la intaltime, de pe balcon, orasul targu mures
Soos Zoltan Foto: sooszoltan.ro

Târgu Mureș este unul dintre orașele mari ale României care, în urma alegerilor din 27 septembrie 2020, își schimbă primarul, după ce timp de 20 de ani a fost condus de Dorin Florea. Noul edil ar urma să fie Soos Zoltan, un candidat independent, care a fost sprijinit de UDMR.

Dorin Florea a decis să nu mai candideze anul acesta la Primăria Târgu Mureș și și-a încercat norocul ca președinte al Consiliului Județean Mureș, însă și acest scrutin a fost câștigat de UDMR. 

Candidatul independent la Primăria Târgu Mureş, Soos Zoltan, a obţinut, potrivit numărătorii paralele, peste 25.500 de voturi din cele 57.417 voturi raportate de secţiile de votare, relatează Agerpres. El a declarat duminică noaptea, că târgumureşenii şi-au recuperat oraşul în lupta împotriva corupţiei şi a clanurilor, iar prin votul de încredere a acordat „s-a reuşit depăşirea paradigmei votului etnic”.

„Voi greşi şi eu, dar pot să spun cu siguranţă că voi reprezenta în mod egal interesele fiecărui cetăţean indiferent de etnie. Ne-am recuperat oraşul, nu noi, maghiarii, ci noi, toţi târgumureşenii, în lupta împotriva corupţiei şi a clanurilor. Am învins! Este o victorie istorică. Am reuşit să depăşim paradigma votului etnic, cu această zi închidem un capitol de 20 de ani din viaţa oraşului. Această perioadă a lăsat răni adânci, dar am văzut că organele vitale nu au fost afectate. Târgumureşenii au votat cu inima şi capul, schimbarea este vitală pentru oraşul nostru. Am câştigat! Târgu Mureş, ai auzit? A câştigat schimbarea!”, a declarat Soos Zoltan.

„Am depăşit prejudecăţile istorice şi ne-am vindecat rănile trecutului. Astăzi Târgu Mureş a lăsat în urmă frica şi a dovedit că nu se mai teme de instigare şi de dezbinare”, a mai spus Soos Zoltan, referindu-se la evenimentele din martie 1990. 

El a spus că nu promite un nou oraş, ci o altă perspectivă. „Nu vom putea recupera totul dintr-o dată, avem de recuperat 20 de ani pierduţi. Nu vă promit minuni, doar muncă, muncă şi muncă. Ceea ce am câştigat acum nu e o funcţie, ci este responsabilitatea de a rezolva problemele oraşului. Clică de interese şi abuzuri, mulţumesc, dar nu mă interesează. În schimb accept orice sfat constructiv”, a afirmat Soos Zoltan.

Soos Zoltan este specialist în arheologie, are 44 de ani și șase copii.

Citiți și:  Cine este Soos Zoltan, noul primar de la Târgu Mureș. Este considerat un „Nicușor Dan” al maghiarilor

familia lui soos zoltan - blog
Familia lui Soos Zoltan, noul edil de la Târgu Mureș Foto: sooszoltan.ro

Potrivit numărătorii paralele, al doilea clasat în cursa pentru funcția de primar al orașului a fost Claudiu Maior, candidatul Pro România, cu peste 7.780 de voturi, iar pe locul al treilea se află Theodora Benedek, candidatul PNL, cu peste 6.000 de voturi.

Pentru Primăria Târgu Mureş au candidat la acest scrutin 13 persoane.

PNL a pierdut patru primării în Mureș

Preşedintele UDMR Mureş, Peter Ferenc, a anunţat că, în urma scrutinului de duminică, Uniunea a câştigat 40 de primării în judeţ, inclusiv cele ale municipiilor Târgu Mureş şi Reghin.

„Ceea ce este important, UDMR a reuşit nu numai să îşi păstreze funcţiile de primar din judeţ, ci a reuşit chiar să-şi întărească poziţia conducătoare în acest judeţ. În acest moment avem 40 de primari (din 102 unităţi administrativ teritoriale, n.r.) care au câştigat, dintre care 38 care au pornit ca şi candidaţi UDMR, iar doi independenţi care au fost susţinuţi de UDMR. Aici aş spune că am câştigat Târgu Mureşul, am câştigat Reghinul şi am câştigat Breaza, locuri în care de foarte mult timp nu am mai avut primar. Pe lângă aceasta, singurul loc unde am fi dorit, dar nu am reuşit să recuperăm, este Ghindari, unde a rămas primarul în funcţie”, a declarat Peter Ferenc.

Potrivit numărătorii paralele a PNL, liberalii au obţinut 26 de primării, pierzând patru dintre acestea faţă de anul 2016, scrie Agerpres

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce a pățit o badantă din Italia după ce a pus mâna pe o moștenire de 317.000 de euro. A forțat bătrâna să...
Digi FM
Cum arată Bryan Adams în 2024, la 65 de ani. La 16 ani s-a lăsat de școală pentru muzică
Pro FM
Selena Gomez reacționează după noile critici legate de silueta sa: Nu-mi pasă că nu sunt subțire băț
Film Now
Jennifer Lopez, în cei mai scurți pantaloni din garderobă și cizme până la genunchi, la proiecția noului film...
Adevarul
Caz bizar în Ilfov: O țeavă de gaz blochează poarta unei case. Avocat Cuculis: „Ieșirea din curte se face pe...
Newsweek
Se votează o nouă creștere de pensie și o nouă formulă de recalculare. NU mai contează anii munciți!
Digi FM
Un român, văduv și tatăl a doi copii, mort în inundațiile din Spania. Fratele lui i-a găsit trupul fără...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Un hamster a „evadat” dintr-o școală, într-un balon de plastic. Imaginile, desprinse parcă dintr-un film...
Film Now
Motivul pentru care Al Pacino și-a donat toți bani câștigați din filmul „Cruising”: „Nu am vrut să am asta pe...
UTV
Margot Robbie si Tom Ackerley au devenit parinti pentru prima oara. Actrita a nascut un baietel perfect...