„Vă doresc să aveți sănătate în primul rând, să aveţi bucurii și să aveți rațiunea de a vota pe cine trebuie...”, a spus președintele PSD Iași, Gheorghe Nichita.
Mesajul lui Gheorghe Nichita, care este și primarul municipiului Iași, a fost transmis în faţa a peste 200 de persoane. Fulare, geci, steaguri șI chiar insigne roşii au fost nelipsite.
Însuşi primarul orașului Târgu Frumos nu vede nimic rău în nuanța politică dată evenimentului.
„Dumneavoastră știți cumva că s-a încheiat campania? Vineri se încheie campania, la ora 24.00”, a spus primarul Ionel Vatamanu.
Închis în 2011, Spitalul din Târgu Frumos trebuia să devină cămin de bătrâni. Autorităţile locale au investit 517 mii de lei şI l-au redeschis ca spital, dar fără personal suficient.
„Personalul angajat momentan este insuficient, avem medici colaboratori, însă ar trebui pentru a da drumul la celelalte secții să mai angajăm personal de specialitate, medici, asistente, infirmiere, brancardieri, mai avem nevoie de investiții în ceea ce privește aparatura medicală”, spune Iulian Oboroceanu, managerul interimar al Spitalului de Boli Cronice din Târgu Frumos.
Managerul spitalului susţine că a cerut bani şi deblocarea posturilor de la Ministerul Sănătăţii, dar nu a primit deocamdată niciun răspuns.