„Hail Trump!” - salutul naționaliștilor albi din SUA

Data actualizării: Data publicării:
richard spencer nationalist sua

„Trăiască Trump, trăiască poporul nostru, trăiască victoria!” - așa l-a salutat pe președintele ales al SUA Richard B. Spencer, liderul unei organizații care promovează „purificarea etnică pașnică”, scrie The Atlantic. Spencer a folosit cumvântul „Hail”, care are, în engleză, o pronunție foarte asemănătoare cu „Heil”, salutul folosit de naziști. De altfel, mulți dintre cei din sală i-au răspuns ridicând mâna dreaptă, salutul folosit de naziști.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Richard B. Spencer este liderul National Policy Institute, care se autoproclamă „o organizație indepdendentă dedicată moștenirii, indentității și viitorului oamenilor de origine europeană din Statele Unite și din lume”.

Spencer descrie mișcarea pe care o conduce drept „dreapta alternativă”, sau „alt-right”, și spune că visează a „o nouă societate, un etno-stat care să fie punctul de întâlnire al tuturor europenilor” și a făcut apel la „purificare etnică pașnică”.

În timpul reuniunii anuale a organizației, care a avut loc la Washington, mai mulți vorbitori au promovat teme mai degrabă terne. După cină, însă, când cei mai mulți jurnaliști plecaseră, Spencer a ținut un discurs antisemit și s-a referit la principalele instituții mass-media cu termenul “Lügenpresse”, folosit de naziști pentru a-și ataca criticii din presă, scrie The Atlantic.

„America a fost, până la ultima generație, o țară albă, destinată nouă și urmașilor npștri. Este creația noastră, este moștenirea noastră și ne aparține nouă”, a spus Spencer. Din public au venit aplauze, ovații și saluturi naziste.

După ce acest discurs a fost publicat în presă, mai multe ONG-uri i-au cerut lui Donald Trump să condamne mișcările extremiste care promovează rasismul.

Trump a fost acuzat că, prin declarațiile sale dure privind imigrația, dă avânt organizațiilor care promovează ura.

Președintele ales al SUA a făcut un apel la unitatea țării și a cerut oprirea crimelor bazate pe ură, dar nu și-a exprimat cu forță dezaprobarea față de mișcarea alt-right, scrie New York Times.

Jonathan Greenblatt, directorul național al Ligii Antidefăimare, a spus că Donald Trump nu poate fi învinovățit pentru toate grupurile extremiste care îi invocă numele, dar că președintele ales ar trebui să facă mai mult împotriva acestora.

„Când un astfel de grup se reunește la doi pași de Casa Albă, afirmând că ceea s-a întâmplat acum două săptămâni (alegerea lui Trump, n.r.) este o mare victorie pentru ei și pentru ideile lor, trebuie ca președintele ales să spună clar că acestea nu sunt valori americane și că ideologia lor este în conflict cu idealurile americane”, a spus Jonathan Greenblatt.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”