Hillary Clinton: Este dureros şi va rămâne multă vreme aşa

Data actualizării: Data publicării:
Hillary Clinton
Foto: Guliver/GettyImages

„Continuu să cred în America şi voi continua să o fac. Dacă şi dumneavoastră faceţi acelaşi lucru trebuie să acceptăm acest rezultat şi să ne gândim la viitor. Donald Trump este preşedintele nostru. Trebuie să-i dăm o şansă”, a declarat Hillary Clinton în primul său discurs după ce a fost anunţat rezultatul votului pentru funcţia de preşedinte al SUA.

A fost un discurs despre care foarte mulţi cred că a întârziat nepermis de mult. Candidata democrată era aşteptată să apară în faţa susţinătorilor şi a camerelor de luat vederi noaptea trecută. Atunci, şeful său de campanie, John Podesta, a fost cel care a acceptat, în numele lui Hillary Clinton, înfrângerea. În cele din urmă, apariţia anunţată a fost amânată de mai multe ori pe parcursul a două ore.

Cu 9 ore mai târziu faţă de momentul la care trebuia să-şi facă prima apariţie, Hillary Clinton a ţinut un discurs în care le-a mulţumit susţinătorilor, familiei şi membrilor echipei sale. Şi a anunţat că l-a sunat pe Donald Trump ca să-l felicite şi că s-a oferit să lucreze împreună cu el.

Hillary Clinton: „Vă mulţumesc tuturor, vă mulţumesc că sunteţi aici. Ştiu că acesta nu este rezultatul pe care l-am dorit şi îmi pare rău pentru asta, dar mă simt mândră şi plină de recunoştinţă pentru această campanie şi pentru tot ce am reuşit să construim împreună. Voi reprezentaţi ce are mai bun America. Unul dintre cele mai bune momente din viaţa mea a fost să fiu candidata voastră.

Seara trecută l-am felicitat pe Donald Trump şi m-am arătat dispusă să lucrez împreună cu el pentru binele acestei naţiuni.

Este o situaţie dureroasă şi va continua să fie pentru o perioadă lungă de timp. Campania noastră a fost despre construirea unei ţări mai tolerante... iar eu cred în America şi mereu voi crede în America.

Sper ca tinerii să înţeleagă că eu mi-am petrecut toată viaţa luptând pentru ce am crezut. Am avut succese, dar am avut şi eşecuri, iar unele dintre acestea au fost extrem de dureroare. Această pierdere este dureroasă. Dar nu vă opriţi niciodată din a crede că merită să luptaţi pentru visurile voastre.

Vreau să ştiţi că nimic nu m-a făcut mai mândră decât să fiu campioana voastră. Ştiu că nu am reuşit să prăbuşesc încă acel tavan de sticlă, dar cineva va face asta în viitor, poate mai devreme decât credem noi.

Sunt atât de plină de recunoştinţă pentru această ţară, încât cred că dacă lucrăm împreună cu iubire pentru naţiune, atunci vom câştiga în pofida tuturor obstacolelor. Cred că suntem mai puternici împreună.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...