Goana după un loc la Medicină

Data publicării:
medicinisti

Începe goana după un loc la Medicină. Este un profil care întotdeauna a atras mulți absolvenți de liceu, dar tentația este cu atât mai mare acum, când salariile medicilor au crescut substanțial. Mii de absolvenţi de liceu au stat la cozi imense pentru a se înscrie la universităţile de profil din ţară. Ca în fiecare an, nu au lipsit problemele. Unii candidaţi au avut nevoie de îngrijiri medicale, din cauza oboselii, iar alţii au aflat, cu stupoare, că nu se pot înscrie la facultate, pentru că nu aveau diploma de bacalaureat.

Constanța

„I-a venit rău. Plecată de la 2:00 de acasă... Cu ce ajung eu acasă? Nu mai pot să fac nimic cu ea acuma”, spune mama unei fete căreia i s-a făcut rău stând la coadă să se înscrie la Medicină la Constanța.

Tânăra este din Ploiești. A venit la Constanța să se înscrie la două facultăți: medicină generală și medicină dentară, dar după șase ore a cedat.

„Este foarte greu. Au organizarea proastă. Nu știu să se organizeze deloc. E haos”, spune tânăra.

Haosul s-a creat după ce reprezentanţii universităţii le-au cerut elevilor diploma de bacalaureat în original.

„Nu vor să respecte metodologia de admitere, în care scrie, se vede că este și afișat aici, că trebuie să aducem ori diploma de Bac în original, ori o copie care să scrie, să certifice dumnealor cu originalul, ori o copie legalizată. E, doamnele nu vor să primească decât diploma în original”, se plânge un părinte.

„Dacă vrei să te înscrii la o altă facultate trebuie să vii, să îți iei diploma și după aceea să pleci la facultate și este posibil să nu mai prizi locul”, se plânge o tânără.

În ciuda nemulțumirilor, Universitatea de Medicină din Constanţa le cere în continuare candidaţilor diplomele de bacalaureat în original.

București

Şi în Capitală s-au format cozi dis-de-dimineaţă, însă candidaţii s-au organizat repede. Au făcut liste în funcţie de ordinea sosirii şi şi-au aşteptat rândul.

Medicina generală este cel mai vânat domeniu de absolvenţii de liceu. 

Cu toate că este olimpică la biologie şi are un loc asigurat, Mădălina tot a venit cu teamă la înscriere. Este printre puţinii care se gândesc să rămână în ţară să profeseze.

„M-am gândit la neurochirurgie. Sper să şi fiu făcută pentru asta. Îmi voi da seama la facultate. Categoric voi rămâne aici, pentru că vreau să dau ceva înapoi ţării care m-a educat, care m-a crescut”, spune tânăra absolventă de liceu.

Înscrierea este doar un prim pas. Ziua cu cele mai multe emoţii va fi pe 25 iulie, atunci când va avea loc examenul de admitere. Candidaţii vor susţine o probă la biologie şi la alegere, chimie sau fizică.

- Ştiu că este unul destul de dificil. Mă pregătesc de câţiva ani de zile, spune o tânără.
- Ai mai avut timp şi de Bacalaureat?
- Ei, Bacalaureatul e aşa, o chestie.

Oradea

Orădenii sunt mai norocoşi. Vor fi examinaţi doar la biologie.

- Se dă examen doar dintr-o materie și îmi place mai mult biologia decât chimia, explică un candidat.
- Vei încerca şi la Cluj?
- Nu, rămân la Oradea.

***
- De ce Medicină? Poate e puţin devreme să discutăm, dar ce ţi-ai propus? Să rămâi în ţară, să pleci cum au făcut şi alţii?
- Nu vreau să rămân în țară, aș vrea să plec dacă voi avea ocazia. O duc mai bine cei care lucrează afară și sunt tratați...sunt mult mai respectaţi, spune o tânără.

Examenul de admitere la medicină contează în proporţie de 100%. Cei care nu vor lua note suficient de mari şi vor intra la taxă vor plăti pentru un an de studiu între 3.500 şi 9.000 de lei în funcţie de specializare şi oraşul în care studiază.

Citiți și: 

Cât costă facultatea la stat

Povestea unui învingător. Băiatul cu autism din Dorohoi care vrea să dea la Psihologie

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Sunteți mulțumit, tovarășe Ceaușescu?”: Gorbaciov și ultima confruntare în...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei