Generația X|Digi24. Drumul de la aur la fier vechi
Istoria Combinatului Pheonix din Baia Mare începe în 1907. La început a fost o fabrică de acid sulfuric, construită de doi oameni de afaceri evrei, Oscar și Artur Weiser. Se tot dezvoltă, iar în 1925 devine combinat. Apoi, drumul cunoscut: au venit comuniştii la putere şi a fost naţionalizat. În aşa numitele vremuri buni ale sale, la combinat lucrau peste trei mii de angajaţi. Aici se produceau, anual, 40.000 de tone de cupru, 120 de tone de argint şi 12 tone de aur.
De altfel, dezvoltarea industriei miniere în zonă e principala cauză a exploziei demografice din Baia Mare - de la 25 de mii de locuitori, după cel de-al Doilea Război Mondial, oraşul ajunsese, în 1990, la o populaţie de 150.000 de oameni.
După Revoluţie, combinatul ajunge pe lista fabricilor care trebuiau privatizate. Să nu uităm, era plină epocă "Nu ne vindem ţara!".
Mircea Radu Munteanu, fostul director al Fondului Proprietăţii de Stat Maramureş: Timpul era un adversar foarte mare, inexistentă unor investitori strategici în România, neîncrederea în mediul de afaceri românesc, neîncrederea în mediul social românesc, corupţia la nivelul societăţii, toate acestea au făcut că procesul să fie unul extrem de dificil şi în acelaşi timp îl putem numi extrem de ineficient.
În 1998, combinatul ajunge în proprietatea Allied Deals, un concern anglo-indian. Preţul tranzacţiei: 37 de milioane de dolari, sumă în care erau incluse modernizări, investiţii în protecţia mediului şi a angajaţilor. Patru ani mai târziu, noul proprietar intră în faliment. Drept urmare, multe dintre prevederii înţelegerii au picat, iar economiştii au calculat că, din toată afacerea, statul român a rămas cu doar 100 de mii de dolari.
În 2003, combinatul devine Cuprom Baia Mare, după preluarea combinatului de către doi bancheri români, pentru o sumă de 3,6 milioane de dolari, adică de zece ori mai puţin decât la prima vânzare. Ceea ce ar fi trebuit să însemne renaşterea Combinatului Phoenix a devenit un alt pas către închidere.
Ioan Coza, liderul Sindicatului Liber Cuprom: Situaţia s-a stricat de tot, de tot. Nu erau nici echipamente de lucru la locul de muncă, condiţiile erau tot mai grele. Nu se făceau reparaţii capitale cum erau înainte, în fiecare an, înainte de privatizare.
Inevitabilul se produce în 2009, când societatea Cuprom intră în insolvenţă, iar ultimii 190 de angajaţi rămaşi sunt disponibilizaţi. Unul dintre ei este Eugen Luca. 22 de ani fusese lăcătuş mecanic la combinat.
Eugen Luca, fost lăcătuş-mecanic: Diabet. Am probleme la un picior de la arseniu, de la plumb, de la cupru. Am fost un an în şomaj, la munca câmpului să pot supravieţui.
Ştefan Gonczi, fost subprefect de Maramureş: Absolut deloc nu s-a ţinut seama că omul este o fiinţă. Nu, omul este o resursă respectiv atâta timp cât nu mai avem nevoie de ea, că şi piatră o aruncăm. Ori, omul este un pic mai mult decât piatră sau eu ştiu, betonul.
Până în 2010, rata şomajului s-a dublat în Maramureş, ajungând la 7%. Procentele sunt oameni. Şomeri de la Phoenix care încă mai aşteaptă promisele salarii compensatorii.
Vasile Luca, fost angajat al Combinatului Baia Mare: Peste 100 de persoane încă mai avem în jur de 2.000 de lei pe care n-o să-i mai vedem niciodată, la cum merg lucrurile în ţara asta.
Mulţi şi-au dat seama că nu se mai pot aştepta la nimic bun, că trebuie să se rupă complet de trecut dacă vor să supravieţuiască. Eugen Luca nu mai avea slujba de la combinat, dar avea un tractor. Şi-a oferit serviciile oamenilor din sat care aveau terenuri de arat.
Eugen Luca, fost lăcătuş-mecanic: Tractorul îi cea mai mare bogăţie, pot să pun că mă ajută. Aproape zilnic fac aceste lucrări, la arăt, la dus gunoiul.
De altfel, aproape toţi foştii săi colegi de la Cuprom au reuşit - ce-i drept, după numeroase încercări - să-şi găsească un nou loc de muncă.
Vasile Luca, fost sudor la combinatul din Baia Mare: Câştigăm puţin, adică salariul minim pe economie, bonuri... n-avem ce face, mergem înainte...
Oana Oşanu, directorul executiv al AJOFM Maramureş: Din cei 190 care au fost concediaţi atunci în 2009 mai sunt 5 persoane în evidenţă noastră.
Devenit o atracţie pentru amatorii de senzaţii tari, furnalul combinatului, înalt de peste 350 de metri, este martorul mut al unei alte privatizări eşuate. Terenul unde cândva era fabrica este administrat acum de trei bănci străine, care au decis să demoleze toate construcţiile, în încercarea de a vinde pământul Primăriei Baia Mare. Preţul evaluat e de 15 milioane de euro. Turnul nu a fost doborât din cauza costurilor ridicate care le-ar presupune o astfel de operaţiune. Drept urmare, simbolul industriei miniere din Baia Mare, vizibil din orice parte a oraşului, e ultima rămăşiţă a unui trecut complicat.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
