Generaţia X | Supravieţuitorii din mina de la Altîn Tepe
„Sunt Marcel Bucur. Am 61 de ani. Visam, în anii `80, că am să rămân la Altîn Tepe, după care - se vede c-am rămas -, dar visam la lucruri mult mai frumoase decât ceea ce este în prezent”, spune Marcel Bucur (61 de ani), fost electromecanic şi responsabil cu probleme administrative la Altîn Tepe.
Locul în care prindeau rădăcini iluziile de tinereţe ale lui Marcel Bucur era cândva un centru minier înfloritor. A început să prindă contur la mijlocul anilor `50 şi a ajuns la apogeu două decenii mai târziu. Comuniştii au folosit şi aici aceeaşi reţetă: au plăsmuit o nouă comunitate, pentru care au construit blocuri, un dispensar, magazine, o brutărie, o sală modernă de cinema, o popicărie şi un ştrand.
1.000 de oameni trăiau şi munceau la mină. Asta era viaţa lor. Asta credeau că va fi mereu viaţa lor.
Lucrurile au început să se clatine încă de dinaintea prăbuşirii comunismului. Iar începutul anilor '90 nu a venit, la Altîn Tepe, cu ceva bun în plus. Declinul a fost lent, treptat şi de neoprit.
„După mine, puţin zis "fantomă"! Mai rău! Mai rău ca "fantomă"! Deci un ghetou, mai bine zis! Dacă m-aş mai naşte o dată, nici în România n-aş mai sta, dar nicidecum la Altîn Tepe”, spune Fănică Stan, (57 de ani), fost miner şi artificier la Altîn Tepe.
În vremurile bune, mina producea 2.500 de tone de minereu pe zi.
Pirita mergea direct la Uzina de Superfosfaţi şi Acid Sulfuric de la Năvodari, concentratul de fier era trimis la Galaţi, iar concentratul de cupru ajungea la Zlatina şi la Baia Mare, acolo unde se scotea din el aur şi argint.
După Revoluţie, nici măcar metalele preţioase n-au fost de ajuns. Treptat, capacitatea de producţie a minei a fost redusă. Au venit, în valuri, disponibilizările. În 2003, mina a fost închisă. Nu mai lucrau acolo nici măcar 200 de oameni.
„Mulţi au plecat fiind disponibilizaţi. Au fost încântaţi de sumele care li se acordau pentru ca să părăsească locurile de muncă. Aceşti bani s-au şi dus şi nu s-a ales nimic cu ei”, explică Matei Popa, (71 de ani), fost tehnician protecţia muncii la mina din Altîn Tepe.
„Mulţi din tineri au plecat în alte locuri de muncă prin străinătate sau în alte oraşe şi cei care am mai rămas - pensionarii, practic - suntem câţiva şi ne ducem şi noi când ne cheamă Cel de sus”, mai spune Matei Popa.
85% dintre locuinţele de la Altîn Tepe şi cele peste 30 de hectare de teren intravilan sunt proprietatea Companiei Naţionale Minvest Deva SA, în grija căreia se află lucrările de conservare şi de închidere a minelor. Din acest motiv, perspectivele economice în zonă sunt, cel puţin deocamdată, blocate. Nu există nici cadru juridic îmbietor, deci nici iniţiative.
„Pe partea de dezvoltare, şansele sunt aproape de zero. Avem o mică societate - un incinerator de produse de origine animală -, pe raza localităţii Altîn Tepe, două-trei magazine şi atât. Am făcut demersuri şi am încercat să atragem investitori din domeniul croitoriei şi al confecţiei de încălţăminte, dar încă n-am reuşit să aducem”, spune Dumitru Enache, primarul comunei Stejaru.
Şi totuşi, la Altîn Tepe se întâmplă ceva: bate vântul! Iar asta s-a dovedit a fi un lucru foarte bun! Micul sat s-a dovedit a fi un loc ideal pentru turbinele eoliene care sunt acum o sursă sigură de venit sigură pentru primărie. 500.000 de lei pe an, dublul sumei strânse din taxe şi impozite sunt aduse de vânt în vistieria comunităţii. Şi tot eolienele i-au readus speranţa şi lui Marcel Bucur. Ultimul angajat al minei, cel care a supravegheat lucrările de conservare şi ecologizare, şi care a monitorizat iazurile de steril, a reuşit să se reinventeze. Din 2014 monitorizează activitatea celor 15 eoliene. Viaţa merge mai departe. Şi la Altîn Tepe.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
