GENERAȚIA REVOLUȚIEI. Povestea lui Mugur Călinescu, adolescentul care a plătit cu viața credința lui în libertate
Mugur Călinescu avea numai 16 ani în anul 1981, când a îndrăznit să ceară o viață normală, pâine și libertate. A vorbit în numele a milioane de români care, din diferite motive, au ales să tacă. Răsplata lui? A fost anchetat de Securitate și a devenit „dușmanul poporului”. După 24 de ani de la căderea regimului Ceaușescu, Digi24 vă spune povestea unui adolescent care a plătit scump pentru credința lui in libertate.
La 24 de ani de la căderea comunismului suntem liberi să gândim, să spunem şi să scriem orice. Nimeni nu ne împiedică să ieșim în stradă, să cerem și să strigăm ce vrem noi. Până nu demult însă, pentru libertatea de exprimare puteai să plăteşti scump.
3 septembrie 1981. Botoşani. Pe zidurile din oraş apăreau sloganuri antisistem. Mugur Călinescu, un elev în clasa a XI-a care avea numai 16 ani, cerea lucruri absurde, pentru comunişti: democraţie şi libertate.
„El, de unul singur, s-a hotarât și-a avut curajul să scrie”, spune mama lui Mugur, Rodica Uncescu.
Securitatea s-a sesizat imediat şi a pus peste 100 de informatori pe urmele tânărului. Misiunea poliţiei secrete era clară: să-l identifice pe cel care-și dorea să dea peste cap ordinea socială a oraşului şi să îl pedepsească.
„Polițiile secrete, în orice regim totalitar, fac două lucruri: supraveghează și reprimă. Și reprimă fără respectarea chiar a regulilor constituționale pe care statul respectiv pretinde că le respectă”, explică Ioan Stanomir, prof. univ. La Facultatea de Ştiinţe Politice din Bucureşti.
Ofiţerii de securitate lucrau zi şi noapte pentru a-l prinde pe Mugur în flagrant. Când descopereau un slogan, îl fotografiau, puneau dovada la dosarul care se numea „Panoul”, apoi îl ştergeau. Erau numai o mică parte din cei aproape 11.000 de agenţi şi 500.000 de informatori pe care Securitatea i-a avut până la sfârşitul regimului, în 1989.
„Ofițerii de securitate care se ocupau de caz ajunseseră la concluzia că cel care scria seară de seară ar fi putut fi un cetățean cu studii superioare, absolvent de teologie eventual, un tip foarte isteț, foarte educat, care asculta Radio Europa Liberă”, spune Mihail Bumbeş, fost cercetător la IICCMER şi activist.
În noaptea de 17 spre 18 octombrie, Mugur a fost prins în timp ce scria pe un perete „Jos comunismul”. A fost dus la Securitate şi interogat o noapte întreagă.
I s-a întocmit dosarul de urmărire informativă cu numele „Elevul”. A fost începutul unui coşmar care nu s-a mai terminat niciodată. Mama lui Mugur îşi aminteşte că li s-au pus microfoane în casă, telefonul le-a fost ascultat, au fost obligaţi să dea declaraţii peste declaraţii, iar ea a avut probleme la serviciu.
„Au venit două persoane, doi securiști, și mi-au controlat toată casa, tot apartamentul, toate cărțile, tot dormitorul. În dormitor aveam aparat de radio, era postul blocat pe Europa Liberă, că el asculta Europa Liberă”, își aminteste Rodica Uncescu.
„Regimul comunist, indiferent de perioada la care ne referim, nu s-a ferit să folosească cele mai abjecte metode pentru a-și apăra monopolul asupra puterii”, precizează profesorul Ioan Stanomir.
Fiul ei a început să fie chemat la Miliţie de cel puţin trei ori pe săptămână, prietenii şi colegii nu au mai vorbit cu el, iar profesorii l-au umilit.
Din acel moment, Mugur nu a mai fost niciodată la fel. Persecuţiile Securităţii l-au transformat într-un băiat apatic, abătut, fără chef de viaţă. A vrut ca lumea să ştie care sunt valorile în care credea, însă nu şi-a imaginat niciodată că avea să plătească atât de scump pentru toate astea. Era doar un adolescent.
Cu toate că dosarul lui Mugur a fost închis după un an de persecuţii, în august 1982, coşmarul băiatului nu se sfârşise. În 1983 a fost diagnosticat cu leucemie. Mama lui Mugur crede că moartea fiului ei se trage de la cafeaua pe care era obligat să o bea de fiecare dată când mergea la Securitate.
„Când am aflat diagnosticul lui, am leșinat acolo, pe o bancă afară și mi-au dat medicamente. Și el mi-a zis "Nu, mamă, că mă fac bine, să nu fii necăjită, că mă fac bine, mamă"”, spune mama lui Mugur.
„Circula această teorie că el a fost iradiat de Securitate. Lumea interpretează că i-ar fi fost pus ceva în cafea”, afirmă Mihail Bumbeş, fost cercetător la IICCMER şi activist.
Mugur Călinescu nu s-a mai făcut însă bine. A murit în februarie 1985, la numai 20 de ani. Deşi, oficial, nu mai era urmărit de poliţia secretă, ofiţerii de securitate au venit până şi la înmormântare.
A fost nevoie să treacă 20 de ani de la Revoluţie pentru ca povestea lui Mugur să însemne ceva. În 2008, mama lui Mugur a obţinut un certificat prin care se atestă calitatea de luptător anticomunist al fiului ei. În timp ce bucata de hârtie nu mai are nicio valoare, curajul lui Mugur rămâne, pentru noi toţi, o lecţie de viaţă.
„Nu am nimica de dorit, nimica de-a petrece, decât pe mama ce-am iubit-o, şi-apoi mormântul rece”. Sunt cuvintele scrise pe crucea lui Mugur Călinescu. Ele sunt singura alinare pe care o mamă îndoliată o mai poate avea. Pentru noi, restul, Mugur rămâne un exemplu de demnitate. El este vocea care a cerut răspicat libertatea pentru o generaţie cufundată în tăcere şi resemnare. Pentru asta, a plătit cu viaţa.
Tu ce ai făcut la Revoluție?
Îți aduci aminte unde erai în decembrie '89? Unde iți erau părinții și prietenii, ce făceai, la ce te-ai gândit urmărind evenimentele de atunci sau participând la ele? Ajută-ne să recreăm povestea acelor zile, povestea unei generații.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
