Fabricat în România | Componente auto „made in Pechea”

Data publicării:
fabrica-1

Daniela Măncilă a lucrat şase ani într-o fabrică din Italia în care erau asamblate componente auto. A început ca muncitor calificat, iar după patru ani a ajuns director de calitate şi logistică. A decis să se întoarcă în România atunci când a aflat că firma italiană pentru care muncea îşi căuta un partener de afaceri în altă ţară. Astfel s-a născut, în 2007, o fabrică de componente auto cu sediul în comuna gălăţeană Pechea.

Am venit în România în 2007, am început cu patru angajaţi şi, prin 2009, deja aveam 80 de angajaţi. Am avut o creştere spectaculoasă datorită implicării noastre. Programul meu şi al soţului meu a fost de la cinci dimineaţa şi până la 11 noaptea, timp de aproximativ trei ani de zile”, a spus Daniela Măncilă, administratorul firmei.

De instruirea primelor angajate s-a ocupat Daniela. Pentru ca productivitatea să fie maximă, a implementat un mod de lucru ca în Italia: „Reguli mai stricte, cum ar fi fără telefon în producţie, fără stat de vorbă, pentru că atunci când stăm de vorbă nu suntem atenţi la operaţia pe care o efectuăm”.

Muncitorii din Pechea realizează o parte din motoarele electrice folosite la ştergătoarele de parbriz, la scaune sau la pompa de apă. După ce sunt asamblate, componentele sunt trimise în Italia.

În Italia se mai adaugă carcasa şi rotorul, se face controlul final şi se trimite în Germania. În Germania, aceste flanşe sunt folosite 90% pentru Audi iar restul - BMW, Volkswagen, Range Rover”, mai spune Daniela Măncilă.

Produsul trece prin mâinile a şapte persoane până când este testat la final de şefa de tură. Fiecare angajat primeşte lunar un salariu brut de 1000 de lei, plus tichete de masă.

Durează cam o lună de zile să fie instruit din momentul în care îl preluăm. O lună de zile este ghidat de către un şef de tură şi de echipă, este monitorizat calitate şi cantitate”, a spus Cristina Crişan, director de producţie.

Un operator care nu reuşeşte să facă un produs de calitate ar putea rămâne fără slujbă după trei luni de probă. Acum, numărul angajaţilor a ajuns la aproximativ 200. 90% sunt femei.

Noi suntem multe femei. Eu, după 40 de ani, unde să mai mergem, la ora la care suntem acum? Este bine”, este de părere Nela Stan, şefă de tură.

Afacerea este o gură de aer pentru întreaga comunitate, mai ales într-un judeţ ca Galaţiul, care ocupă locul trei pe ţară la şomaj. Autorităţile îşi amintesc cu nostalgie de momentele de acum 20 de ani, în care peste 2500 de pecheni făceau naveta la combinatul siderurgic.

În momentul în care s-a întrerupt combinatul, toţi aceşti oameni sunt şomeri pe raza comunei. Dacă n-ar mai fi fost să apară şi aceste mici afaceri pe raza comunei chiar că eram sub orice fel de nivel de trai”, consideră Gheorghe Ţâru, viceprimarul din Pechea.

Investiţia iniţială a soţilor Măncilă a fost de 450.000 de lei, iar în prezent profitul depăşeşte trei milioane de lei. Pe viitor, familia îşi doreşte să realizeze o altă colaborare cu o firmă din Germania, de data aceasta pentru realizarea de cablaje.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...