EURO 2016 | Iordănescu: Vom ataca, Franța are probleme în defensivă

Data publicării:
iordanescu jucatori 1

„Este o onoare deosebită să jucăm cu ţara gazdă, una dintre favoritele la titlu. Antrenamentul pe care îl vom face azi încheie pregătirile noastre. Suntem încrezători şi dorim să arătăm că avem o echipă competitivă şi să ne ridicăm la nivelul adversarilor. Cunoaştem Franţa, forţa şi individualităţile pe care le are, dar suntem optimişti şi sperăm să facem o impresie bună.

Am avut câteva şedinte video şi analize cu băieţii. Dorim să facem jocul pe care ni l-am propus şi încercăm să ne ridicăm la nivelul Franţei prin ceea ce ştim şi prin calităţile jucătorilor noştri. Nu dorim să jucăm defensiv, vrem să avem un joc echilibrat şi să punem probleme Franţei, care are o sumedenie de probleme nerezolvate în defensivă”, a declarat Iordănescu, la conferinţa de presă care a prefaţat primul joc de la Euro.

Antrenorul echipei României se aşteaptă la un început de meci în care Franţa să împingă jocul spre poarta lui Ciprian Tătăruşanu, dar este încrezător că jucătorii săi vor reuşi să gestioneze corect presiunea, scrie digisport.ro.

„Ne aşteptăm ca Franţa să înceapă în forţă. Este clar că va fi o presiune mare pe băieţii noştri, prin faptul că deschid competiţia şi pentru că joacă într-un stadion plin până la refuz. Avem un singur jucător care a mai evoluat la un campionat european şi alţi doi care au fost prezenţi, dar fără să joace. Însă am pregătit jucătorii şi sunt convins că pot trece peste presiunea şi dominarea la care, probabil, vom fi supuşi”, a spus Iordănescu.

„Generalul” recunoaşte forţa uriaşă a adversarilor, pe care îi caracterizează drept o „echipă de milioane” şi pe care îi vede printre favoriţi la titlul european.

„Au jucători de mare calitate, de mare valoare, jucători care evoluează la echipe importante. E o echipă de sute de milioane de euro. Are un joc ofensiv, bine pus la punct, iat în ultima perioadă, în ultimele 10 meciuri, a pierdut doar o dată. Consider că prin calitatea şi modul de exprimare, Franţa va fi una dintre favoritele turneului. Pe lângă Franta, Germania, Spania sau Anglia pot oricând să câştige competiţia”, a precizat selecţionerul tricolorilor.

În final, Iordănescu a dat asigurări că starea de sănătatea a jucătorilor din lot este una bună, iar Florin Andone şi Denis Alibesc, care au acuzat probleme medicale la mână, pot intra fără probele pe teren mâine seară.


Campionatul European poate fi urmărit în rețeaua RCS-RDS pe canalul PRO TV, care transmite toate meciurile României și cele mai importante partide ale zilei. Toate partidele de la Euro vor fi LIVE TEXT pe digi24.ro.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, transfigurat la Poliție. Reacția fostului candidat în fața camerelor de filmat FOTO
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Pro FM
Diddy, aflat în închisoare, a vorbit la telefon cu Kanye West: "E tragic. Sunt Puff Daddy în închisoare...
Film Now
Zendaya, acuzată că și-a abandonat sora vitregă: „Am trecut prin cancer și chimioterapie singură, fără niciun...
Adevarul
Tensiunile internaționale cresc după ce China a executat patru cetățeni canadieni
Newsweek
Care pensionari nu iau ajutorul de 400 lei la pensie în aprilie, deși au dreptul legal? Ce pensie au
Digi FM
Cine este John Ion Banu, candidat independent la alegerile prezidențiale. A emigrat în SUA înainte de...
Digi World
A urmat dieta carnivoră și a ajuns de urgență la spital. Cu ce probleme s-a confruntat
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Cine sunt părinții lui Owen Cooper, băiatul care joacă în Adolescence. Oameni simpli și muncitori care fac...
UTV
Andreea Bănică își îngrijorează fanii: „Am plâns ceva...”. Artista, în lacrimi pe rețelele de socializare