Vremea
Începe o nouă săptămână de vacanţă la malul mării, iar vremea este ideală. Foarte mult soare şi temperaturi plăcute, de până la 28 de grade. La munte, maximele trec de 20 de grade astăzi, dar, după prânz va ploua destul de mult, vor fi şi descărcări electrice şi chiar vijelii.
Recomandare
Turiștii care ajung în Bucovina pot admira nu numai ouăle încondeiate, ci şi casele pictate, într-un adevărat muzeu în aer liber: satul Ciocănești. Aici sunt peste 600 de gospodării decorate cu motive tradiționale.
Localnicii au învățat meșteșugul decorării de la părinți și de la bunici. Gospodăriile sunt toate decorate cu motive tradiționale.
Turiștii care ajung în zonă pot vizita și un muzeu etnografic. Aici pot fi văzute de aproape războaie de țesut foarte vechi, oale din lut, unelte și instrumente cu care țăranii munceau pământurile. După ce v-ați delectat cu frumusețile populare din alte vremuri, o aventură pe cărările de munte sau o vizită la mănăstirile din zonă amplifică senzația de întoarcere în timp.
Oferta de cazare la Ciocănești este variată. Exista 15 pensiuni cu locuri de cazare și masă, accesibile pentru toate buzunarele.
Pentru cei care vor să fie cât mai aproape de natură există și varianta cortului, pe care-l puteți instala în marginea pădurii.
Agenda zilei
23 – 26 iulie - Padina Chalet - Bucegi (Dambovita county), (Marathonul Padina Fest)
Așteptăm să ne trimiteţi poveștile voastre, însoțite de FOTOGRAFII și FILME, din locurile pe care le-ați vizitat și considerați că merită să fie promovate pe pagina noastră de Facebook, prin aplicaţia DigiVOX sau direct pe e-mail estival@digi24.ro.