Elevii din zonele sărace au cele mai puține medii peste 5 la Evaluarea Națională. Salvați Copiii: Acești copii au nevoie de ajutor real

Data actualizării: Data publicării:
un copil sarac se uita pe fereastra
Unul din patru copii din UE, expus riscului de sărăcie. România are cea ridicată rată. Foto: Profimedia Images

Elevii din cele mai sărace regiuni ale României sunt cei mai puțini care au obținut medii peste 5 la Evaluarea Națională 2023, arată o analiză a organizației Salvați Copiii, care cere autorităților măsuri reale pentru a ajuta acești copii.

„Rezultatele elevilor la Evaluarea Naţională reflectă disparităţile şi inegalităţile socio-economice dintre regiunile de dezvoltare ale României: astfel, regiunile Nord-Est şi Sud-Muntenia, care se regăsesc constant în aproape toate analizele comparative ale Uniunii Europene ca fiind cele mai sărace zone ale Europei (38,2% - 2022, respectiv 37,1%), au cele mai multe medii sub 5 (27,8%, respectiv 29,5) la Evaluarea Naţională.

 De asemenea, regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia, afectată în egală măsură de sărăcie (44,7%), înregistrează ponderi modeste ale mediilor peste 5, în vreme ce mediile elevilor din regiunile Bucureşti-Ilfov şi Nord-Vest (sub 5, doar 17,5% şi 22,8%), semnificativ mai bune decât în toate celelalte regiuni, coincid cu un nivel al sărăciei şi deprivării materiale severe chiar de două ori mai scăzut faţă de restul ţării (17,5% şi, respectiv 17,7%).

În aceste regiuni, copiii trăiesc în familii cu venituri mai mari şi, în plus, beneficiază de o infrastructură şcolară adecvată şi programe educaţionale mai bine structurate, ceea ce poate contribui la performanţe academice mai bune. Astfel, analizând datele Ministerului Educaţiei privind performanţele elevilor la Evaluarea Naţională, şi suprapunându-le în oglindă cu harta sărăciei şi excluziunii sociale în care regiunile de dezvoltare ale României sunt delimitate statistic, dezvăluie o serie de tendinţe şi corelaţii între sărăcia materială şi performanţele slabe la evaluarea naţională”, arată analiza ale cărei rezultate au fost făcute publice luni de către reprezentanţi Salvaţi Copiii. 

Specialiştii organizaţiei constată, pe de altă parte, că, spre deosebire de celelalte, în regiunea Sud-Est, deşi considerată polul sărăciei şi excluziunii sociale (46,9%) şi al deprivării sociale şi materiale severe (41,1%), elevii înregistrează performanţe bune (medii peste 5 de 75,7%, după Bucureşti-Ilfov şi Nord-Vest). 

„Pentru a înţelege aceste situaţii atipice, ar trebui să avem în vedere decalajele foarte mari în performanţele elevilor dintre oraşe precum Galaţi, Brăila sau Constanţa şi mediul rural lipsit de resursele economice ale judeţelor respective” explică reprezentantții organizaţiei, citați de News.ro. 

Aceştia arată că o corelaţie similară se regăseşte şi pentru regiunea Vest care, „deşi neafectată profund de sărăcie şi deprivare materială severă, se află mult sub media naţională la notele peste 5 (72,7% faţă de media naţională de 76,2%), ceea ce subliniază necesitatea urgentă a atenuării clivajelor socio-economice dintre mediul urban şi cel rural şi a creşterii investiţiilor în infrastructura şcolară şi pregătirea cadrelor didactice din comunele şi satele acestor judeţe”.

Analiza arată de asemenea că 4 din 10 copii (39,56%) absolvenţi ai şcolilor generale din comunele şi satele din România, au înregistrat medii sub 5, în timp ce 21,5% dintre elevii din mediul urban au atins performanţa de a obţine note mai mari de 9. În ceea ce priveşte nota 10, copiii din oraşe au fost de 14 ori mai mulţi decât cei care trăiesc în mediul rural. 

„Suprapunerea hărţilor sărăciei şi deprivării materiale cu harta performanţelor educaţionale evidenţiază sărăcia educaţională şi nevoia de intervenţie în aceste regiuni pentru a asigura accesul egal la o educaţie de calitate pentru toţi copiii. Analizele Salvaţi Copiii privind costurile «ascunse» ale educaţiei gratuite, realizate în anii trecuţi, au arătat că părinţii din mediul urban cheltuie cu 30-40% mai mult pentru pregătirea suplimentară, prin meditaţii sau program şcolar prelungit, a copiilor lor  şi, de asemenea, faptul că meditaţiile reprezintă o importantă categorie de cost, de aproximativ 2.500 lei anual în 2021, sumă pe care foarte puţin părinţi din mediul rural şi-o permit. Înţelegerea şi conştientizarea de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi autorităţile locale, a legăturii dintre sărăcia materială şi performanţele educaţionale slabe ale elevilor ar trebui să conducă la dezvoltarea de politici şi programe specifice, care să îmbunătăţească accesul la educaţie şi să ofere sprijin suplimentar pentru elevii din regiunile şi comunităţile sărace”, transmite Salvaţi Copiii

În acest context organizaţia subliniază nevoia modernizării infrastructurii şcolare şi resurse suplimentare pentru şcoli, în vederea extinderii programelor ”Şcoală după şcoală” şi ”O masă sănătoasă”.

Salvaţi Copiii arată că minorii români sunt cei mai afectaţi dintre copiii europeni de riscul de sărăcie şi excluziune socială şi de deprivarea materială severă, statisticile arătând că în 2021, peste 1,5 milioane de copii din România, reprezentând 41,5% din numărul total al copiilor, creşteau în risc de sărăcie sau excluziune socială. 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri