Echipa unui film nominalizat la Oscar nu a primit viza pentru SUA

Data actualizării: Data publicării:
film

Echipei documentarului „Last Men in Aleppo”, regizat de Feras Fayyad şi nominalizat la premiile Oscar, i-a fost refuzată viza de intrare în SUA, iar Academia americană de film este solidară cu sirienii.

Producătorului Kareen Abeed şi echipei lui le-au fost refuzate vizele de intrarea în Statele Unite, pentru a participa la cea de-a 90-a gală de decernare a premiilor Oscar, care are loc pe 4 martie.

Potrivit Screen Daily, Abeed şi directorul de imagine Fadi Al Halabi vor face apel, după ce consulatul general al SUA din Istanbul i-a informat că aplicaţia pentru viză a fost respinsă

Regulile guvernului american interzic apelul în acest caz. Abeed şi echipa sa se află în Turcia, încercând să primească permisiunea de a călători.

Regizorul Feras Fayyad şi producătorul Kareem Abeed au făcut istorie cu «Last Men in Aleppo», primul lungmetraj documentar realizat de o echipă de sirieni nominalizat la Oscar, a transmis un purtător de cuvânt al Academiei. Timp de 90 de ani, Oscarurile au celebrat realizările în arta cinematografiei, care caută să depăşească graniţe şi să vorbească publicului din întreaga lume, indiferent de naţionalitate, etnie sau religie.

În comunicatul transmis se mai arată: Ca susţinători ai cineaştilor - şi ai drepturilor omului - din întreaga lume, suntem solidari cu Fayyad şi Abeed, căruia i-a fost negată viza SUA pentru a participa la decernarea premiilor Academiei pe 4 martie.

Anul trecut, regizorul Asghar Farhadi - care a câştigat trofeul categoriei „cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza” a premiilor Oscar - a boicotat gala după ce Donald Trump anunţase o interdicţie de călătorie în SUA pentru cetăţenii a şapte state predominant musulmane.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Este Nicușor Dan bun de președinte al României? Părerea AI despre întrebarea momentului la români
Digi FM
Nicușor Dan, despre campania lui Călin Georgescu: “Specialiştii cu care am vorbit spun că trece de 10...
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Meg Ryan, o mamă extrem de mândră. Cu ce se ocupă la 20 de ani Daisy, fiica pe care a adoptat-o din China, ca...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Iluzie optică: Poți să găsești ursul polar din imagine? Doar cei mai inteligenți reușesc în mai puțin de 5...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Reactia lui Sydney Sweeney dupa criticile dure legate de aspectul ei fizic