E un Botin foarte hain (făr-o botină din cea mai fină)

O simplă căutare a cuvântului „moderat” în dicţionar îţi oferă sinonimele „chibzuit”, „cumpătat” şi „ponderat”. E de aşteptat, aşa stând lucrurile, ca moderatorul unei emisiuni TV să fie el însuşi moderat, pentru a-şi putea modera invitaţii excesivi. Iar dacă nu e funciarmente moderat, moderatorul s-ar cuveni să fie măcar moderabil, sub efectul muncii de convingere depuse de producător, de directorul de producţie, de redactorul-şef sau, în ultimă instanţă, de patron. Un moderator nemoderat şi nemoderabil e un nonsens. O contradicţie în termeni. Aşa se întâmplă sau ar fi normal să se întâmple peste tot unde există respect pentru logica elementară. Cu toate acestea, lista moderatorilor apucaţi, nestăpâniţi, pândiţi de streche, exaltaţi, pasionali până la muşcătură şi apoplectici până la leşin e aproape la fel de încăpătoare ca aceea a moderatorilor capabili de autocontrol şi de punerea în slujba publicului. Cum? Prin asigurarea atmosferei optime pentru ceva ce poate fi dezbatere sau simplă şuetă.

Îl văd destul de des în acţiune pe Laurenţiu Botin, moderatorul discuţiei post-prandiale Talk B1 de la, fireşte, B1 TV. Şi de fiecare dată când dau peste dumnealui îl găsesc fie mohorât, fie vituperant. Mai ştii, s-ar putea ca în viaţa de zi cu zi Laurenţiu Botin să fie un interlocutor volubil, chiar fermecător şi stilat. În acest caz, bine-ar fi ca măcar un strop din buna lui umoare extraprofesională (o prezumţie, până la urmă, nimic altceva) să se prelingă înăuntrul emisiunii sale de prânz. Nu de alta, dar, când îl vezi şi îl auzi, rămâi cu furculiţa în aer şi cu dumicatul în furculiţă. Cei slabi de înger nu se încumetă să se înfrupte, preferând expectativa precaută. Şi zău că n-ai cum să-i condamni. Pericolul unei sperieturi cu urmări grave e uriaş, mai cu seamă dacă Laurenţiu Botin se răsteşte prin televizor la tine taman după ce-ai apucat să înghiţi. Cei care n-au prins anaconde cu mâinile goale, n-au hipnotizat tigri şi n-au băut bruderşaft cu triburile de antropofagi nu-şi pot îngădui să rişte. Trebuie să mănânce în alertă, cu telefonul lângă farfurie, gata să sune la 112 când Laurenţiu Botin le atacă timpanul şi retina. Şi când îi priveşte, prin sticla ecranului, la fel de fioros ca pe imprudenţii care i-au călcat pragul şi platoul.

E greu de etichetat prestaţia de moderator a acestui om. Dacă ar fi totuşi să mă gândesc la o sintagmă acoperitoare, aceasta ar fi, cu scuzele cuvenite, „insurgenţa de mahala”. Când se dezlănţuie – ceea ce pare să se petreacă la fiecare apariţie – , Laurenţiu Botin dă impresia unui parlagiu care se întrerupe din muncă pentru a continua răfuieli mai vechi cu cei care l-au transformat în încornoratul urbei. Cumpătarea e o necunoscută pentru moderatorul de la B1TV. Curtoazia i se pare un moft, iar aplecarea spre dialog, o vorbă goală. În majoritatea cazurilor, Laurenţiu Botin invită oameni în studio nu ca să-i asculte, ci ca să-l asculte. Sigur, nu e unicul în această situaţie. Cu ani în urmă, când, sătul de rolul de ficus în platou, am dat glas nemulţumirii într-o pauză publicitară, amfitrionul mi-a tăiat-o scurt: „Păi şi ce vrei? E emisiunea mea.”

Partea cu adevărat neplăcută a acestui radicalism oţărât e că Laurenţiu Botin îşi pierde din credibilitate chiar şi când punctul lui de vedere e onorabil. Chiar şi în situaţiile când are un amplasament corect în cutare sau cutare chestiune. Nu mai departe de ieri, bunăoară, Laurenţiu Botin a criticat – ca diverşi alţi oameni din media – discursul şi comportamentul lui Liviu Dragnea, precum şi îndemnurile adresate ministrului Tudorel Toader cu privire la urgentarea operaţiunilor legate de coduri. Da, aşa trebuie procedat. Liviu Dragnea, Tudorel Toader, Viorica Dăncilă şi tot comandoul făcătorilor de rău (o subspecie înrudită cu răufăcătorii) merită criticaţi, ironizaţi, atacaţi în tot ce fac strâmb. Fără menajamente şi fără jumătăţi de măsură. În acelaşi timp însă, fără mârlănie. „Bă nepoate”, „uncheşule”, „băi nene” şi „zi-i să mori tu” nu pot face parte din bagajul de presă al unui jurnalist fără descalificarea lui instantanee. Poftim? Nu mai e cazul să ne alegem armele când ne luptăm cu ei? Ba este. Cu orice preţ. E obligatoriu s-o facem, fiindcă altfel riscăm să fim confundaţi cu ei. Amestecarea în tărâţe te transformă în prânz suin. Pe lângă asta, nimic nu-l indispune mai mult pe mitocan decât stilul. Ştaiful neostentativ. Clasa. Distincţia. Prin urmare, Laurenţiu Botin, ocupaţi-vă cât vă ţin puterile de impostorii şi nelegiuiţii de la putere. Dar folosiţi floreta, nu măciuca. Şi nu uitaţi: cine jigneşte SE jigneşte. E o părere care se aude mai degrabă şoptit, ceea ce nu mă împiedică s-o împărtăşesc şi s-o ador.

După cum poate constata oricine, registrul predilect al lui Laurenţiu Botin ţine de zborşeala ranchiunoasă. De scrâşnetul beligerant. De încruntătura unui călău cu mâna pe secure în piaţa publică. Dacă te uiţi atent, poţi ghici în această mască mici influenţe din Tudor Barbu, colegul de post TV al lui Botin, pe care, spre a-i da ce i se cuvine, nimeni nu-l va putea egala vreodată în materie de grimase, holbări şi familiarisme grosolane. Iar dacă aceste scăderi pot să li se pară totuşi pasabile privitorilor indulgenţi, artificiile de manipulare ale lui Laurenţiu Botin îi duc vinovăţia la alte cote. Un exemplu. În emisiunea deja amintită, moderatorul a dispus difuzarea unui fragment de încăierare din parcarea unui mall din judeţul Teleorman. Având un casus belli amoros, tărăşenia i-a prilejuit lui Laurenţiu Botin o concluzie primejdioasă prin falsitate: „Numai pe moşia lui Liviu Dragnea putea să se întâmple aşa ceva”. Să fim sobri. Asemenea scandaluri, cu sau fără ţigani pe afiş, pot să aibă loc oriunde: în Suceava şi în Gorj, în Timiş şi în Constanţa, în Braşov şi în Mehedinţi. Oricât de ciudat ar părea, acest tip de demonizare a lui Liviu Dragnea îi face servicii în loc să-i dăuneze. Nu de alta, dar e uşor să demontezi mecanismele de gândire care produc năzbâtii. Dacă ar avea „o botină din cea mai fină”, vorba cântecului, moderatorul emisiunii Talk B1 ar şti cum să-l atingă pe Liviu Dragnea acolo unde chiar merită. Aşa, Botin e chemat să acţioneze fără botină. Numai că uneori o face – să fiu iertat – ca o cizmă.