Dragomirări şi energie vicoliană

Din completul de judecată şi răstignire întrunit la România TV după conferinţa de presă a procurorului-şef al DNA fac parte, printre alţii, Laura Vicol (telefonic) şi Dumitru Dragomir (în carne, oase şi zâmbet şmecher). Interesante opţiuni ale moderatorului Victor Ciutacu. Interesante şi elocvente. De pildă, Laura Vicol se prezintă astfel într-un interviu publicat în 2 octombrie 2017 de Evenimentul Zilei: „Sunt avocat. Nu speculez, vorbesc pe probe.” Cu toate acestea, întrebată de moderator ce crede despre prestaţia Laurei Codruţa Kovesi la conferinţa de presă, avocata răspunde cu energie vicoliană: „E clar că avem de-a face cu o schizofrenică”. Un om de bună-credinţă s-ar întreba, vezi bine, care sunt probele care susţin afirmaţia avocatei. Acelaşi om de bună-credinţă ar citi ceva mai atent interviul Laurei Vicol din Evenimentul Zilei şi ar descoperi şi alte lucruri interesante. Printre ele, ceva care, în funcţie de unghiul din care priveşti, poate fi simplă inconsecvenţă sau o primejdioasă pierdere de memorie. Când reporterul o invită să-şi spună părerea despre Laura Codruţa Kovesi, doamna Vicol nu speculează – o, nuuu! – şi vorbeşte pe probe – o, daaa! După cum urmează: „Cred că în interiorul ei este o femeie nefericită. Că e bolnavă de putere este clar. Este machiavelică pentru că e în situaţia omului care nu are nimic de pierdut, nu are familie, nu are copii. E pur şi simplu singură pe drumul ei, nu o afectează nimic din ceea ce i s-ar putea întâmpla. Şi atunci merge exact ca un buldozer. [...] Mimica feţei trădează încrederea ei maximă în ceea ce face. Este o persoană – om clar nu e, pentru că un om dă dovadă de compasiune şi de înţelegere – care se vede mai presus decât toţi. Pentru că nu pot să gândesc atât de malefic cum gândeşte ea, nu pot să o caracterizez.”

Şi-acum, să le numărăm, coane Fănică. 1. Laura Vicol o caracterizează pe Laura Codruţa Kovesi, după care îşi declară neputinţa de-a o caracteriza (cum s-o numi asta, medical vorbind?). 2. Laura Vicol vorbeşte despre „mimica feţei”, spre a o deosebi probabil de mimica gleznei, a urechii interne sau a esofagului. „Mimica feţei” poate spune un tractorist care nu şi-a găsit timp pentru şcoală, nu un avocat care a dat examen de limbă română la admitere. 3. Laura Vicol distinge între „om” şi „persoană”, înscriindu-se în şcoala de gândire Gheorghe Hagi („omul e o persoană umană”) şi desfiinţând DEX-ul, care, ca prostul, susţine despre „persoană” că este „un individ al speciei umane, om considerat prin totalitatea însuşirilor sale fizice şi psihice”. 4. Laura Vicol speculează, insultă şi vorbeşte fără să aibă probe, deşi declară taman opusul. 5. Motivele de resentiment ale Laurei Vicol se pot găsi în trecutul ei profesional, în prietenia cu Alina Bica (pe care a apărat-o în instanţă) şi în trimiterea ei (a Laurei Vicol) în judecată pentru favorizarea infractorului, complicitate la exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (cazul Niculae Learciu, pentru cine e curios să afle). Aşa se explică izbucnirea ei la RTV, asta stă în spatele epitetului de schizofrenică pe care-l scrâşneşte la telefon – fără să speculeze, fireşte, doar pe bază de probe, de bună seamă – , spre deliciul celor prezenţi în studio.

Ca paranteză, trebuie spus că Laura Vicol nu e singura care îşi descoperă înzestrări medicale sau psihiatrice şi face uz de ele în spaţiul public. Lângă ea trebuie aşezat premierul Viorica Dăncilă, care stabileşte – neconflictual, dacă-mi daţi voie – că oamenii care, aflaţi la curţi străine, îşi prezintă ţara aşa cum arată ea de fapt sunt autişti. Sigur, printre ei nu se numără somităţi gen Maria Grapini, pe care premierul o poate provoca, cu aceeaşi lipsă de apetit pentru conflicte, la un concurs de batjocorire a limbii române, cu condiţia elementară ca arbitru să fie actualul ministru al Educaţiei. Viorica Dăncilă nu are „dezabilităţi”, ci doar inabilităţi care, nefiind „premordiale”, nu îi pot împiedica viitoarea candidatură la „preşedenţie”.

Revenind la plutonul de execuţie adunat în studioul RTV pentru execuţia procurorului-şef al DNA, ochiul se opreşte uluit asupra lui Dumitru Dragomir, aflat şi el cu degetul pe trăgaci, în aşteptarea comenzii „foc!”. Nu poţi să nu te dragomiri văzând că un asemenea personaj e chemat s-o judece pe Laura Codruţa Kovesi. Dumitru Dragomir ascunde, sub figura de bunic hâtru, un palmares al dezonoarei şi al combinaţiilor suspecte pentru care e nevoie de bibliorafturi. Autointitulat „tatăl şmecherilor”, fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal a trecut pe la tribunal mai des decât se duc alţii la piaţă. Construirea ilegală a unui local în Parcul Herăstrău, dosarul dezafilierii Universităţii Craiova, drepturile de televizare pentru meciurile din Liga 1, povestea transferului lui Bogdan Lobonţ de la Corvinul la Rapid, dosarul de şantaj în cazul Dan Voiculescu, blaturile din campionat acoperite gospodăreşte şi autodenunţurile în direct la TV („Oligofrenule, mă apuc acum să spun cum te-am ajutat să furi Steaua”, către George Becali la OTV) fac din Dumitru Dragomir un om care n-ar fi putut emite certificate de bună purtare nici pentru Charles Manson. Camuflat acum sub poza oltenească a unui şugubăţ care clipeşte des, la răspântia dintre Sache a lu’ Zăpăcitu’ şi Nea Mărin miliardar, Dumitru Dragomir e alintat „Nea Mitică”, deşi maliţioşii îi spun „Nea Mititică”. A nu se uita totuşi că Nea Mitică de azi e to’arşu’ Dragomir de ieri (preşedinte la Victoria Bucureşti, echipa Securităţii până în 1989) şi de alaltăieri (preşedinte la Viitorul Scorniceşti al lui Ceauşescu şi arhitect al unei victorii cu 18-0 care să-i garanteze promovarea la golaveraj în Divizia A). Asta ca să ştim cum arată şi ce-au făcut câţiva dintre cei care astăzi pun ştampile şi dau verdicte la RTV.