Liviu Dragnea a declarat la finalul CEx că nu avea de ce să nu supună la vot rămânerea sa în funcţie, pentru că "aia era miza". El a mai spus că nu va putea să accepte ca cel mai mare partid social-democrat din Europa să redevină ”o unealtă a sistemului odios”, el vorbind despre Klaus Iohannis, DNA, SPP. Dragnea a precizat că a spus la o întâlnire cu toţi colegii săi a doua zi după condamnare că, atât cât va mai fi în această funcţie, va lupta pentru ”a zdrobi acest sistem odios care distruge România”.
Declaraţiile lui Liviu Dragnea:
Nu-s de acord că e prima şedinţă în care se discută serios în PSD. Au fost o mulţime de şedinţe în care am discutat ore în şir, deschis.
Citiţi şi:
Dragnea: Pe mine nu mă mai interesează OUG cu amnistia şi graţierea. Vor să o dea la Guvern, să o dea când vor
Dragnea a explicat de ce a refuzat excluderea Gabrielei Firea din PSD
Dragnea: După referendum vom avea CEx să vedem cine, pe locurile PSD, va mai rămâne în Guvern
Mi-aş dori nu vreau să mai avem astfel de şedinţe în care vorbim despre lucruri care ar trebui să se întâmple, că ar trebui să dezbatem, dar de fapt nu dezbatem.
Cred că avem un mandat destul de serios pentru o viaţă mai bună pentru români, dar şi pentru a duce la capăt nişte angajamente pe care ni le-am luat cu toţii privind un stat de drept corect în România şi respectarea drepturilor omului.
S-a spus prea mult, s-a minţit prea mult nu aveam de ce să nu supun la vot o cerere foarte importantă, aia era miza.
Majoritatea colegilor din CEx au avut întâlnire cu organizaţiile din judeţ, m-au sunat şi m-au pus să aud de la colegii din judeţe ce puncte de vedere au. Toţi colegii din judeţele de unde am fost sunat mi-au cerut ca nu care cumva să renunţ la funcţia de preşedinte al partidului.
Nu pot să accept ca PSD să devină o unealtă a acestui sistem odios, am spus-o la o întâlnire cu aceiaşi colegi a doua zi după condamnare, că atât cât voi mai fi în funcţie voi face tot ce pot pentru a destructura acest sistem odios.
Am discutat despre amnistie şi graţiere. le-am spus că pe mine personal nu mă mai interesează OUG privind amnistia, vor să o dea, să o dea, e problema lor. Unii colegi care mă criticau au ţinut presiune pentru această OUG. Premierul Dăncilă a rezistat. Nimeni nu a reuşit să răspundă la o întrebare esenţială: care e rezolvarea tuturor nenorocirilor generate de acele echipe mixte de emiterea, adoptarea, semnarea acelor protocoale. Nimeni nu a răspuns ce facem cu probele obţinute nelegal.
Groaza pentru a fi adoptate şi puse în vigoare legile penale şi codurile justiţiei e dată de faptul că toti cei care au făcut rău la un moment dat vor plăti.
De săptămâna viitoare să suspendăm orice alegeri în PSD până după 7, când are loc referendumul, după aceea vom stabili un calendar pentru alegeri.
Am auzit - au fost 64 de membri prezenţi cu drept de vot, 56 de colegi au votat pentru susţinerea continuării mandatului, 8 împotrivă şi o abţinere a lui Gabriel Petre.
Am refuzat să susţin la vot propunerea de excludere a Gabrielei Firea cu speranţa că după această întâlnire toată lumea va înţelege că e bine să ne ocupăm de ce am promis şi la locale şi la parlamentare. Poate a fost ultimul gest pe care l-am făcut. Nu am vrut ca azi să ducem lucrurile în extrem. Sper ca lucrurile să intre în normal.
Privind remanierea, i-am consultat pe colegi, aproape în unanimitate au spus după referendum.
Premierul începuse o evaluare care e în desfăşurare. După referendum vom avea CEx cine pe locurile PSD va mai rămâne în Guvern.
O să cer imperativ la acel CEx una din calităţile obligatorii pe care să le aibă membrii Guvernului să fie buna comunicare. Nu e un moft, e o obligaţie a membrilor Guvernului să comunice ce face pentru ei. Miniştrii care se ascund, care se tem să meargă la emisiuni nu pot face parte dintr-un cabinet. Fiecare să spună ce are de făcut, nu trebuie să inventeze, dacă iau decizii proaste să îşi asume.
Viorica Dăncilă e o femeie echilibrată, loială şi cinstită, grija ei a fost păstrarea majorităţii parlamentare. Am discutat în aceste zile, foarte bine a procedat că nu a ieşit, are susţinerea mea totală şi din partea PSD - cel puţin declarată. După remaniere vom discuta despre miniştri care pleacă, care rămân.
Nu am vrut să fim acuzaţi de plagiat, să ieşim în grup - a fost un CEx al PSD, sunt preşedinte, am spus ce s-a întâmplat în interior.
Fotografia lui Ponta - a continuat şirul de poze pe care le prezintă un turnător, nu am ascuns că am avut întâlniri la care participau zeci de oameni din toate partidele şi instituţiile. Ponta a numit-o şi noi am dat-o jos pe Kovesi. I-am cerut lui Maior, înţeleg că e arhivarul de serviciu, să dea toate pozele. Pe canapeaua aia au stat mulţi. Acolo se discutau lucruri ca la orice întâlniri de acest gen.
FOTO: INQUAM Photos - Octav Ganea