La începutul anilor 50 şi în anii 60, PCR şi conducerea de stat au lansat un program extins de construcţii de locuinţe.
După anul 1977, la ordinele primului arhitect al ţării, 7 kilometri pătraţi din suprafaţa Bucureştiului, aveau să devină praf şi pulbere.
Imagini document. 1982: Ultimele clipe ale cartierului Uranus
În procesul sistematizării Bucureştiului, 10.000 de locuinţe au fost demolate şi peste 50.000 de români au fost mutaţi la bloc.
În paralel cu construcţia locuinţelor muncitoreşti, Ceauşescu îşi îndeplinea un al doilea mare vis: noul centru politico-administrativ, Casa Poporului, şi bulevardul Victoria Socialismului. Patrimoniul arhitectural al oraşului a fost sacrificat.
Imagini document. 1980: Nicolae Ceaușescu demolează cartierul Uranus
Lumea din Micul Paris a dispărut pentru totdeauna. Începând cu anul 1982, zona Izvor-Mihai Vodă-Uranus a fost pusă la pământ pentru a face loc Casei Poporului.
Au fost demolate Arhivele Statului, iar singura ctitorie al lui Mihai Viteazul din Bucureşti, mânăstirea Mihai Vodă, a fost mutilată, clopotniţa şi biserica fiind ascunse prin translare în spatele blocurilor comuniste.
Cea mai mare pierdere a fost, însă, Spitalul Brâncovenesc, ctitorit în anul 1835 din averea Saftei Elisabeta Brâncoveanu, soţia marelui ban Grigore Brâncoveanu.
Maximilian Spinzi este inginer chimist. Zeci de ani a lucrat la Institutul de chimie fizică al Academiei Române. A locuit în zona Uranus, pe strada Sirenelor, într-o casă care, printr-un noroc, a scăpat de sub lama buldozerelor.
90% din cartierul în care şi-a petrecut tinereţea, însă, este de nerecunoscut. Un întreg cartier interbelic a dispărut ca şi cum nici n-ar fi existat.
În doar câţiva ani, Bucureştiul, oraşul cu o istorie veche de peste 5 secole, a devenit un urias şantier socialist pe care cuplul Ceauşescu şi-a scris propria pagină de istorie. Dincolo de realizările socialismului, să nu uităm că Bucureştiul de astăzi s-a înălţat cu un preţ uriaş: acela al distrugerii patrimoniului.