DIGI PORTRET. Andreea Borțun, copreședinte Ideo Ideis
Trăiesc în mai multe lumi. Asta e cert și asta îmi place. Lumile astea îmi dau acces și îmi deschid cumva creativitatea și imaginația. Și e foarte frumos când sari dintr-o filmare și te duci într-o întâlnire de sponsori sau trebuie să finalizezi un script și după aia mergi la un interviu.
În liceu mi se tot spunea că trebuie să dau la actorie, trebuie să dau la actorie pentru că jucam în trupa de teatru și cred că am fost hotărîtă să fac asta până prin clasa a XI-a, când m-am schimbat și mi-am dat seama că, dacă e ceva care îmi place mai tare decât atât, e să scriu.
În general scriu despre lumi care sunt decupate din realitate, poate fi ușor trecut spre fantasy. dar nu e. E realism magic. E într-o direcție de Gabriel Garcia Marquez, ca zonă literară. Inspirația, atunci când vine vorba de scriitură, vine de peste tot. Adică, se poate întâmpla să ascult o melodie pe repeat trei zile sau îmi aduc aminte de ceva ce mi s-a întâmplat în viața mea sau citesc ceva pe internet, o știre care are relevanță pentru mine și mă interesează, îs varii forme.
Îmi place foarte mult Bucureștiul, foarte mult. Sentimentul pe care îl ai atunci când te lovești, aproape de la casă la casă, de un univers complet nou, asta tot timpul m-a fascinat. Că în fiecare apartament e un univers aparte. Și există milioane de universuri din astea la care noi nu avem acces. Acolo sunt niște mici lumi. Ai senzația că ești în cinsprezece orașe, în loc să fii într-unul. Și asta, mie, ca om care încearcă să scrie, mi se pare foarte tare și mi se pare că îți dă foarte mult.
Alexandria îmi place foarte mult, dar îmi place, de fapt, curtea mea și casa mea cel mai tare. E un univers protejat. Natura mea e una solitară, așa că mă lupt cu a fi în lumea versus a fi eu cu mine cât mai mult. Și sunt o persoană care are, în continuare, foarte multe frici și încearcă să le depășească.
A trecut atâta timp până să fac un scurt-metraj ca regizor pentru că mi-a fost frică să fac asta, pentru că nu mă credeam în stare, pentru că nu aveam încredere în mine, de fapt.
Am pornit ideo, ideis împreună cu prietenii mei, Alexandru Ioan și Oana Nedelea, în 2006. Un festival de teatru, gândit ca un proces de educație alternativă prin artă, se întâmplă în Alexandria de nouă ani de zile și e destinat adolescenților din România care ar vrea să vină într-o tabără creativă de 10 zile, să cunoască alți tineri interesați de aceleași lucruri ca și ei și să cunoască mentori și oameni speciali din lumea culturală din România.
Cred că a fost o joacă de copii în primă instanță. Am început să simțim sentimentul de responsabilitate în momentul în care dl Marcel Iureș s-a alăturat poveștii ăsteia undeva cu două săptămâni înainte de prima ediție. Și, în momentul în care s-a alăturat am zis, măi, da, mi s-a pus ceva pe umeri acum și înseamnă că e bine ceea ce facem aici. Așa că a început prin a fi o joacă de copii, a trebuit să ne asumăm niște responsabilități, să-l creștem și după aia ne-am luat în serios.
Prietenii mei îmi dau foarte multă energie și prietenii mei sunt, totodată, oamenii alături de care fac acest festival. Și meseria pe care mi-am ales-o îmi dă foarte multă energie, chiar dacă vorbim de zile întregi de stat și scris în casă, în solitudine sau de 17-18 ore pe un platou de filmare. Lucrurile astea, am crezut și eu în fază înițială că mă obosesc, dar cred că, de fapt, îmi dau mult mai multă energie.
Ideo ideis pentru mine reprezintă povestea mea de devenire, cumva. Indiferent ce am devenit, am devenit prin el. Că e bine sau că e rău, toți oamenii pe care i-am cunoscut, toate contextele în care am ajuns, i se datorează lui foarte tare. Așa că da, e povestea mea de devenire, fără doar și poate.
Digi Portret: un proiect Digi World și Digi Life.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
