De ce sunt diferite rezultatele testelor pentru anticorpi? Explicațiile medicilor de laborator

Data actualizării: Data publicării:
Digi24_anticorpi MedLife Articol susținut de MedLife

Testele pentru depistarea anticorpilor au stârnit interesul celor care vor să își evalueze statusul imun în urma infecției cu virusul SARS-CoV-2 sau a vaccinării. Însă, odată cu efectuarea testelor de laborator, apar frecvent și întrebări precum: ce înseamnă rezultatul testului, de ce rezultatele diferă de la un laborator la altul, ce valoare a titrului de anticorpi îmi oferă protecție?

Medicii de laborator explică faptul că rezultatele testelor de anticorpi pot varia în funcție de mai mulți factori, cum ar fi acuratețea testului în sine, sensibilitatea și specificitatea testului sau metoda prin care se determină prezența anticorpilor. Există, de asemenea, diferențe între kiturile care detectează anticorpii anti-proteină N (nucleocapsida) și cele care detectează anticorpii anti-proteină S (spike), proteine despre care se știe că sunt puternic imunogene, adică determină o producție importantă de anticorpi.

Ce indică rezultatul testului pentru anticorpi?

În cazul în care ai un rezultat pozitiv la testul de anticorpi, indiferent că este de tip IgM sau IgG, înseamnă că organismul tău a intrat în contact cu virusul SARS-CoV-2 anterior recoltării, fie în urma infecției, fie în urma vaccinării.

În schimb, un rezultat negativ indică fie faptul că organismul nu a venit în contact cu virusul SARS-CoV-2, fie că perioada de timp necesară dezvoltării anticorpilor este insuficientă.

Diferențe între kiturile care detectează anticorpii anti-N și cele care detectează anticorpii anti-S

Testele comerciale pun în evidență anticorpi de legare anti-N, anti-S, de tip IgM, IgG sau totali, în funcție de producător și metoda utilizată (ELISA, chemiluminiscenta, fluorescenta,etc).

Kiturile comerciale care detectează anticorpii anti-N au o variație în structură neprecizată de producător, dar nefiind o moleculă importantă în strategia răspunsului imun al organismului gazdă, acest lucru nu influențează foarte mult intercomparabilitatea kiturilor comerciale.

În schimb, în cazul kiturilor care pun în evidență anticorpi de legare anti-S există diferențe, uneori majore, în structura determinanților antigeni ce sunt conținuți de reactivi, deci și în tipul de anticorpi detectați, ceea ce poate duce la diferențe de specificitate între kituri și respectiv, între rezultatele obținute.

Teste calitative și teste cantitative

Unele teste pentru anticorpi sunt calitative, ceea ce înseamnă că rezultatul acestora confirmă sau infirmă prezența anticorpilor, fără să detecteze și concentrația. Rezultatul testelor calitative se exprimă sub formă de Index, Ratio sau S/CO.

Pe de altă parte, testele cantitative determină concentrația anticorpilor și se exprimă prin unități arbitrare, cum ar fi AU sau U, specifice fiecărui producător, sau BAU/ml, adică unități de legare a anticorpilor.

Specialiștii atrag atenția că aceste valori nu sunt intercomparabile de la un producător la altul, de aceea rezultatele pot să difere în funcție de laborator.

În plus, medicii explică faptul că nu există încă un acord privind concentrația (sau titrul) de anticorpi neutralizanți care oferă protecție în fața unei noi infectări cu SARS-CoV-2, motiv pentru care rezultatul testelor serologice se interpretează cu rezervă, presupunându-se astfel: cu cât concentrația de anticorpi de legare este mai mare față de intervalul stabilit de producător, cu atât se crede că există un titru de anticorpi de neutralizare crescut, mai ales în cazul anticorpilor anti-S.

Ce înseamnă sensibilitatea şi specificitatea unui test

Sensibilitatea se referă la abilitatea testului de a identifica persoanele cu anticorpi împotriva SARS-CoV-2. Probabilitatea de a avea un test pozitiv dacă ai anticorpi specifici. Un test extrem de sensibil detectează majoritatea persoanelor care au anticorpi și puține persoane cu anticorpi nu vor fi identificate prin acest test (reacție fals negativă).

Specificitatea reprezintă capacitatea testului de a detecta corect pacienții care nu au anticorpi împotriva SARS-CoV-2. Probabilitatea de a avea un test negativ dacă nu ai anticorpi specifici. Un test foarte specific va identifica majoritatea persoanelor care nu au anticorpi și puține persoane fără anticorpi identificați ca fiind pozitivi prin test (reacție fals pozitivă).

MedLife pune la dispoziția pacienților atât analize individuale pentru detectarea anticorpilor anti-S sau anti-N, de tip IgM și IgG, cât și pachete post-imunizare pentru evaluarea statusului imun în urma vaccinării sau a infecției cu SARS-CoV-2.

Fă-ți un test pentru detectarea anticorpilor anti-SARS-CoV-2 în cel mai apropiat centru de recoltare MedLife și află statusul imun al organismului tău în urma infecției sau a vaccinării.

---

Articolul face parte din campania MedLife Facem România bine.

De 26 de ani suntem alături de tine și nu ne oprim. Pentru că azi, mai mult decât oricând medicina înseamnă să te lupți prin știință și cunoaștere.

Pentru a veni în întâmpinarea pacienților noștri cu o gamă extinsă de servicii și analize adaptate nevoilor actuale, ne-am aliniat standardelor internaționale și am deschis laboratoare proprii Real Time PCR pentru depistarea virusului SARS-CoV-2. Am investit în infrastructura necesară pentru a evalua dacă pacientul a trecut prin boală și pentru a testa răspunsul imun post-infecție sau post-vaccinare.

Ne adaptăm continuu la prezent și ne pregătim pentru viitor. Facem România bine.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri