Dan Barna, despre momentul în care a realizat că a pierdut alegerile
Dan Barna, candidatul USR-PLUS la alegerile prezidențiale, a povestit luni seara la Digi24 că în ciuda optimismului afișat la închiderea urnelor, și-a dat seama că a pierdut șansa de a intra în turul al doilea câteva ore mai târziu, deși primise telefoane de felicitare. Dan Barna a recunoscut ă și-a supraestimat șansele și a spus că își asumă eșecul, dar a explicat că impresia de reușită i-a fost dată de reacția foarte deschisă a străzii, care i-a spus constant că își dorește schimbarea.
„Reacţia din stradă şi reacţia din ultimele zile şi după participarea la dezbaterea de la Europa Fm şi reacţia cetăţenilor în stradă era una foarte deschisă în zona aceasta, a necesităţii de schimbare, că îşi doresc o schimbare în România şi că şi-ar dori un tur doi fără PSD. E clar că nu a fost suficient şi îmi asum responsabilitatea acestui rezultat faţă de colegii mei care au muncit, şi cei din PLUS, şi cei din USR, care au muncit ore întregi, sute de ore în această campanie”, a declarat candidatul Alianței USR-PLUS la alegerile prezidențiale, explicând de ce s-a supraapreciat.
Dan Barna s-a clasat pe locul al treilea la alegerile prezidențiale, cu mai puțin de 15 procente, fiind depășit de candidatul PSD, Viorica Dăncilă.
„A fost un elan şi un entuziasm venit şi pe baza rezultatului de la europarlamentare, pe care l-am supraapreciat. E o experienţă din care învăţăm cu toţii, am fost foarte optimişti, s-a dovedit că acest optimism nu a fost foarte realist. Electoratul român a decis să avem această opţiune. Cumva speram şi asta e poate şi o lecţie mai dură, că România a ajuns la nivelul în care un candidat de profilul doamnei Viorica Dăncilă nu ar putea să ajungă în turul doi. Am apreciat greşit. Este o greşeală pe care mi-o asum şi voi învăţa pe viitor”, a mai spus Dan Barna.
Rezultatul, o surpriză pentru Dan Barna. Momentul adevărului
Dan Barna spune că pentru el rezultatul a fost o surpriză. Se aștepta la un număr de voturi suficient pentru a fi în fața candidatului PSD și pentru a intra în turul 2 alături de Klaus Iohannis.
Întrebat când i-a fost clar că nu va prinde turul 2, Dan Barna a răspuns că „la câteva ore după” (închiderea urnelor) și a explicat că rezultatele care veneau au fost „foarte fluctuante”. Undeva la jumătatea zilei au fost niște rezultate foarte încurajatoare și deja începuse să primească telefoane de felicitare de la jurnaliști și influenceri, a povestit Dan Barna. „După care, în ultimele ore, s-a schimbat trendul, a apărut o diferență ceva mai mare și am așteptat să vedem cum arată tendințele în diaspora. În momentul în care am văzut cam cum stăm, a fost previzibil că nu vom mai avea acest rezultat”, a relatat liderul USR. „Am avut un sistem de numărare paralelă, în momentul în care au început să vină date din țară și am văzut cam cum stăm, am dat acel mesaj în care am concluzionat că nu vom avea un tur 2”, a adăugat Dan Barna.
Imediat după închiderea urnelor, când apăruseră primele predicții ale exit-pollurilor, Dan Barna a chemat la vigilență și și-a păstrat un ton optimist: „Am văzut rezultatele exit-poll-urilor, sunt rezultate care ne încurajează, rămânem optimiști, pentru că încă se votează. (...) Apelul meu către delegați este să fie foarte atenți, probabil va fi o diferență ca la europarlamentare, de câteva mii de voturi. E important să fie numărat fiecare vot. Rezultatul nu este acela al exit-poll-urilor, am văzut de multe că dau erori destul de generoase, rezultatul va fi al numărării voturilor. Fac un apel să vegheze fiecare vot”, a declarat Dan Barna.
Câteva ore mai târziu, puțin după miezul nopții, și-a recunoscut înfrângerea printr-un mesaj pe Facebook: „Potrivit datelor pe care le avem în urma numărătorii paralele, nu am reușit să intrăm în turul 2. Am sperat până în ultimul moment, dar nu avem suficiente voturi”, a scris liderul USR.
Întrebat dacă şi-a supraestimat şansele, candidatul USR-PLUS a răspuns: „Rezultatul arată că da”, arătând că acest rezultat este „o dezamăgire reală”. Pe de altă parte, nu îşi reproşează foarte multe lucruri şi nu le reproşează nici colegilor săi. „Rezultatul acesta de ieri dezamăgeşte foarte mult exact componenta aceea activă şi vie a societăţii care ar vrea să avem o Românie mai pe muncă, mai pe fără corupţie, o Românie care să facă reforme. Acest electorat a fost dezamăgit, dar mesajul pe care-l dau acuma este de a nu pierde speranţa, de a venit la vot în turul doi”, a mai declarat Dan Barna la Digi24.
Nu își dă demisia
În ceea ce priveşte demisia, Dan Barna spune că nu renunţă la funcţie. „Nu îmi dau demisia pentru că aş fi un politician, dacă aş face asta. Alianţa a avut succes în fiecare demers până acum. E pentru prima dată când e un pas înapoi. Dacă aş fi genul acela de politician care la prima dificultate zice vă mulţumesc, eu am încercat, plec acasă, vă doresc succes, ar fi ca şi cum mi-aş bate joc de 1.400.000 de oameni care mi-au acordat încrederea”, a explicat liderul USR.
Pe de altă parte, susține că nu are o problemă în a se retrage din funcţia politică, dacă îi vor cere colegii săi acest lucru. Totuși, Dan Barna spune că nu are să-și reproșeze prea multe pentru această campanie electorală, în care consideră că a depus un maximum de efort.
Dan Barna a anunțat că vineri va avea loc o şedinţă comună a USR-PLUS pentru a găsi modalități „pentru ca alianţa să funcţioneze pe mai departe”.
Editor: Luana Păvălucă
- Etichete:
- dan barna
- alegeri prezidentiale 2019
- candidati alegeri prezidentiale 2019
- rezultate vot alegeri prezidentiale 2019
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News