D. Cioloş: Legitimitatea votului nu dă dreptul niciunui Guvern să se poarte discreționar cu românii
Data publicării:
Dacian Cioloş atrage atenţia printr-un mesaj postat pe pagina de Facebook că legitimitatea votului nu dă dreptul niciunui Guvern să se poarte discreționar cu românii, să legifereze pe ascuns chestiuni atât de sensibile cum sunt cele care privesc justiția.
„Deciziile Guvernului Grindeanu, cu sprijinul majorității PSD-ALDE, referitoare la modificarea Codului penal în folosul unor oameni politici cercetați pentru corupție, arată un dispreț îngrozitor la adresa tuturor cetățenilor corecți și cinstiți din România.
Ce s-a petrecut în această seară este o sfidare incalificabilă la adresa justiției și a statului de drept, care duce România înapoi în timpuri pe care le credeam apuse.
Costul pe care-l va plăti România și pe care-l vom plăti fiecare dintre noi este incalculabil.
Legitimitatea votului nu dă dreptul niciunui Guvern să se poarte discreționar cu românii, să legifereze pe ascuns chestiuni atât de sensibile cum sunt cele care privesc justiția”, este mesajul lui Dacian Cioloş.