Cum se muncea în comunism şi cum se munceşte acum
Lenea, chiulul sau „pauzele lungi şi dese, cheia marilor succese” sunt o moştenire a regimului comunist. Conştientizând faptul că statul îi fură libertatea, romanul, parcă în semn de răzbunare, făcea acelaşi lucru.
„Balconiadele. Când îşi închideau oamenii balcoanele. Şi ştiai că dacă lucrează la ITB, erau închise cu chedere de autobuz. Era la vedere!”, spunea antropologul Vintilă Mihăilescu.
Să-ţi furi propia căciulă nu era decât o malformaţie născută din experimentul comunist de creare a unei clase muncitoare.
În numele acestei clase, comunismul autohton şi-a construit strategia de acaparare şi de menţinere a puterii. În prima faza, ţăranii erau forţaţi să îşi părăsească locuinţele pentru a merge pe marile şantiere.
Tineri necalificaţi ajungeau peste noapte eroi ai muncii, deşi transformarea lor nu se producea niciodată aşa cum îşi dorea partidul.
De fapt, în spatele măştilor de proletari pe care comunismul îi obligă să le poarte, oamenii şantierelor rămâneau la fel de necalificaţi.
După 1989, milioane de români au parcurs aceeaşi buclă a istoriei. Pentru că multe dintre fabricile în care lucrau s-au închis, ei şi-au continuat migraţia. Au devenit aceeaşi lucrători necalificaţi, dar de data asta în străinătate. Pentru comunişti, ei nu erau decît mâna de lucru ieftină, deşi partidul îi numea eroi.
Entuziasmul şi propaganda
Entuziasmul era contrafăcut grosolan în filmele de propagandă. Cu căciulă de astrahan pe cap şi cu valiza de lemn în mâna, tinerii ciobani peste care trecuse colectivizarea urmau cu hotărîre îndrumările partidului. Îşi sărutau părinţii de parcă ar fi plecat la război şi vedeau numai furnale în faţa ochilor, destinaţia lor viitoare.
Pentru brigadieri, adică pentru tinerii care se ofereau să muncească voluntar, şantierele erau văzute că o trambulină de lansare în viitoarea carieră politică. Dacă spărgeau norma, puteau fi remarcaţi în lumea nouă.
Pe de altă parte însă şantierele de la Bumbeşti-Livezeni, Salva-Vişeu sau Lunca Prutului erau şi adevărate purgatorii pentru cei care aveau neşansa să provină din familii cu „origine socială nesănătoasă”. Duşmanii poporului erau reeducaţi prin muncă.
Tinerii necalificaţi, aduşi de partidul unic pe şantierele patriei se transformau în tineri brigadieri, adică în muncitori mândri că ştiu o meserie.
Reporterul Digi24 a intrat nu doar în hainele, ci şi în pielea unui brigadier şi a ascultat cu atenţie sfaturile, pentru a învaţă muncă pe şantier.
„În 10 minute am învăţat să lucrez cu picamerul şi, chiar dacă nu aş depăşi normă, cred că m-aş descurcă cel puţin o luna pe şantier”, spune acesta.
Muncitorii cu carnet de partid
Însă brigadierii transformaţi peste noapte în ingineri, în buldozerişti sau escavatoristi erau valoroşi doar în filmele de propagandă. De fapt, lucrurile stăteau cu totul altfel.
„S-au prins că, după 1-2 ani de eroi ai muncii, se duce naibii şantierul şi atunci au început să selecteze”, explică Vintilă Mihăilescu.
Astfel, o nouă specie de muncitori era inventată în laboroatoarele propagandei: UTC-iştii. Muncitorii cu carnet de partid, cadre de încredere.
În culisele acestui spectacol, industrializarea lasă răni adînci. Mii de români erau scoşi din casele lor şi duşi în fabrici şi uzine.
Regimul avea însă şi privilegiaţi: în afară de nomenclatura comunistă, tehnocraţii erau protejaţi.
„Cei de la hidrocentrale...marile şantiere în urmă cărora rămânea o construcţie, ceva impresionant aveau acest tip de mândrie: Du-te să vezi barajul de la Bicaz. Eu l-am făcut! Directorul, directorul adjunct, inginerul şef care erau buni profesionişti de care nu se atingea nimeni pentru că dacă se atingea cineva se dărâma şandramaua”, spune Vintilă Mihăilescu.
Nina Bulescu a lucrat 38 de ani la Ministerul energiei şi acum este unul dintre nostalgicii vechiului regim.
„Noi am făcut Porţile de Fier 1, 2, toate hidrocentralele. De câte ori se pornea hidrocentrala de la Porţile de Fier...prime, chestii”, spune Nina Bulescu, azi pensionară.
Odată cu revoluţia din 1989, chiar şi folclorul s-a schimbat. Expresia „muncă este brăţară de aur” a fost înlocuită cu „decât muncă fără rost mai bine puţin şi prost” sau ,„cînd n-ai bani, miroşi a prost”,.
După 1990 românii au fugit de tot ce le amintea de comunism. Serviciul a devenit job. Ne-am obişnuit cu gândul că nu putem fi nici stahanovisti că sovieticii, nici perfecţionişti că nemţii şi nici măcar eroi ai muncii socialiste, aşa cum îşi dorea partidul comunist.
Astăzi muncă în capitalism se reduce la nevoia de a câştigă bani, iar pentru mulţi dintre noi, din păcate, contează prea puţin metodele prin care reuşim să ne îmbogăţim.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
