Cum a devenit Harry Potter religia unei generaţii. Cine e, după Stephen King, cel mai malefic personaj. Şi care nu e Ştii-Tu-Cine

Harry Potter a crescut şi acum e un om în toată firea. Şi a ajuns atât de mare încât nu mai poate fi ignorat. După 20 de ani de la ecranizarea „Harry Potter şi Piatra Filosofală”, prima din cele şapte cărţi ale scriitoarei J.K. Rowling, franciza şi-a creat un ecosistem cu propria sa cronologie internă şi personaje distincte. A devenit un imperiu al ficţiunii similar ca întindere cu cele ale Războiului Stelelor, Urzeala Tronurilor sau Stăpânul Inelelor. Însuşi marele scriitor american Stephen King s-a declarat, într-un interviu, fan al seriei.

Lumea cărţilor şi filmelor din seria Harry Potter funcţionează acum exact ca acel univers paralel care se deschide ucenicilor vrăjitori dincolo de stâlpul situat în dreptul magicului peron 9 şi ¾ din Gara King's Cross. Dacă nu-ţi spargi capul, poţi considera că ai trecut examenul şi ai fost admis la prestigioasa Hogwarts, şcoala pentru vrăjitori care există pe celălalt tărâm, al magiei şi fanteziei, dincolo de existenţa aparent anostă a oamenilor normali.

Pentru noi, Încuiaţii rămaşi în lumea în care peroanele gărilor sunt formate doar din mulţimea numerelor întregi şi reale, HBO GO ne oferă ocazia de a face binging cu întreaga serie (şi de a înţelege odată pentru totdeauna subtilităţile şi resorturile unei serii care nu e deloc o simplă poveste despre copii-vrăjitori şi decoruri frumos luminate).

Ca profan, rişti să intri pe un teren minat fără o pregătire prealabilă: nu e deloc uşor să urmăreşti un film din serie după ce ai trecut de o anumită vârstă sau de hype-ul premierei. La urma urmei, suntem nişte Încuiaţi. Dar, pentru că nu încetăm niciodată să fim nişte copii, nu strică niciodată să aruncăm o privire Dincolo.

Dementorii, creaturile deopotrivă monstruoase şi fascinante ale seriei, au la bază lupta lui J.R. Rowling cu depresia

Contrar aparenţelor, cel puţin de la un punct încolo, filmele din seria Harry Potter încetează să mai fie nişte simple poveşti pentru copii.

Seria nu este doar despre o simplă şi siropoasă confruntare între Bine şi Rău, întruchipaţi de un băiat timid cu ochelari şi cu un însemn ciudat în frunte şi de un vrăjitor rău cu faţa plată (şi, aparent, cu vedere 20/20).

Este vorba despre frica de moarte şi obsesia noastră de a o păcăli, ori despre demonii care se hrănesc cu spaimele şi traumele provocate de evenimente tragice.

Dementorii, de pildă, creaturi pe cât de oribile pe atât de fascinante, se hrănesc cu emoţiile umane, exclusiv cele pozitive: bucurii, dragoste, amintiri plăcute. Dementorii reprezintă, de fapt, descrierea luptei cu depresia pe care autoarea cărţilor, J.R. Rowling a purtat-o după moartea mamei sale, de scleroză multiplă.

„Este atât de greu să descrii depresia unei persoane care nu a trecut prin aşa ceva, deoarece nu e vorba de o simplă tristeţe, în acest caz. Ştiu ce înseamnă tristeţea. Când eşti trist, plângi. Dar în cazul depresiei este vorba despre acea absenţă rece a oricărui sentiment, când te simţi complet gol pe dinăuntru. Cam aşa sunt şi Dementorii”, declara Rowling într-un interviu.

Stephen King, despre profesoara de la Hogwarts în taior roz din stofă groasă: „Cel mai credibil villain de la Hannibal Lecter încoace” 

În urmă cu câţiva ani, editorii publicaţiei Entertainment Weekly l-au rugat pe însuşi Stephen King, marele autor american de thrillere şi poveşti de groază, să-şi dea cu părerea în privinţa cărţilor din seria Harry Potter.

Recenzia lui King, frumos caligrafiată de mână pe paginile unui caiet cu spirale a fost trimisă redacţiei în ultima zi a deadline-ului, aşa cum pare să ceară tradiţia nescrisă a tuturor scriitorilor şi editorilor din lumea asta.

Textul publicat a fost despre a cincea carte a seriei care, la fel ca şi filmul, prezintă o cotitură decisivă în universul Harry Potter: personajele încetează să mai fie nişte copii haioşi care, din când în când, dau de bucluc.

Povestea se transformă treptat într-una tenebroasă. Depresia şi locurile întunecate câştigă prim-planul, personajele încep să moară, iar filmele devin tot mai puţin accesibile minorilor şi tot mai dedicate unui public care pare că şi-a dat majoratul odată cu personajele seriei.

„O poveste de succes nu ar există fără un erou negativ pe măsură”, a spus Stephen King.

În cazul poveştilor Harry Potter îl avem, desigur, pe Ştii-Tu-Cine (Lordul Voldemort, evident că ştim) ca formă de Rău Suprem şi antagonist principal. Cu toate acestea, arată Stephen King, Voldemort se situează undeva „prea sus” în bestiarul monştrilor: el bântuie deja prin straturile rarefiate de ozon ale personajelor malefice.

Din categoria „răilor” profund pământeni o avem însă pe Dolores Umbridge, în postura profesoarei de Apărare Împotriva Magiei Negre, cu taioarele ei roz din stofă boucle groasă, în contrast cu vocea la fel de subţire ca buzele rujate şi cu faţa ei de păpuşă matură: detalii care l-au fascinat, se pare, pe însuşi marele Stephen King.

„Este cel mai credibil personaj negativ de la Hannibal Lecter încoace. Cu toţii ne amintim de Profesoarea cea Rea pe care am avut-o, la un moment dat, în şcoală, cea care ne teroriza în aşa fel încât ne era, pur şi simplu frică să mergem la şcoală” , a spus King.

Iar un personaj rău bine scris este garanţia unei poveşti bune. Practic, King ne spune (şi ne încurajează în acest sens) că Harry Potter este o poveste bună. Care acum, poate fi urmărită cap-coadă pe HBO GO.

Pentru că avem nevoie de poveşti bune, acum mai mult ca oricând. Ne inspiră, ne încarcă de emoţii, cu speranţe şi ne dau energia şi puterea de a visa în continuare. Într-o realitate în care spaţiul pare că se restrânge, poveştile reuşesc să ne ducă tot mai departe. Uneori, cea mai bună relaxare o găseşti pe fotoliul din sufragerie şi cea mai bună călătorie începe cu scurtul drum al mâinii spre telecomandă.

Pe HBOGO.ro găseşti tot timpul o poveste interesantă care merită văzută şi, mai ales, care poate schimba totul. Inclusiv realitatea.