Cum a devenit „Deșteaptă-te, române!” imnul național al României
Pe lângă stemă şi steag, imnul naţional este unul din elementele de identitate esenţiale ale unui stat. Alegerea din 1990 - „Deşteptă-te, române!” - este cântecul Revoluţiei de la 1848, primul moment istoric de conectare cu Europa Occidentală. La fel ca şi imnul regal, a fost interzis în perioada comunismului.
Imnul actual al României a fost stabilit prin decret-lege de Consiliul Frontului Salvării Naţionale la 24 ianuarie 1990. A fost un gest de recuperare a unui simbol şi de eliberare de însemnele comunismului. Aşa cum, în zilele Revoluţiei din Decembrie 1989, stema a fost decupată din steagul cu care au defilat cei care cereau libertate şi democraţie.
Pe 21 decembrie 1989 - bucureştenii care s-au solidarizat cu Timişoara şi au dat peste cap mitingul oficial menit să îl menţină la putere pe Nicolae Ceauşescu. Au început să strige celorlalţi „Români, veniţi cu noi!”. Sunt cei care în cursul nopţii au ridicat „baricada de la Inter”, pe bulevardul Magheru.
A fost primul loc în care „Deşteaptă-te, române!” a fost cântat de protestatarii din Bucureşti.
„Asta pot să vă confirm personal. Eram la Patria în seara zilei de 21 decembrie când l-am auzit prima dată pe stradă. Îl ştiam din casă, dintr-o carte de istorie, dar atunci l-am auzit prima dată şi nu ştiam din păcate decât prima strofă. L-am auzit în faţa cordonului de soldaţi şi poate că mai mulţi îşi amintesc scena asta. După ce s-a cântat prima strofă am auzit strigăte de „Nu mai aveţi mult!”, „Nu mai durează mult!”. Mi s-a părut că e posibil. Abia atunci. Am cântat atât cât ştiam, o strofă, povestește Germina Nagâț, cercetător, șef investigații la CNSAS.
A doua zi, caldarâmul de pe b-dul Magheru era plin de sânge. La fel şi pereţii închisorii Jilava - unde au fost duşi mulţi dintre manifestanţi.
Dar în miezul zilei de 22 decembrie, „Deşteaptă-te, române” a câştigat bătălia. Cei care s-au aflat în Piaţa Palatului la momentul fugii lui Nicoale Ceauşescu spun că au trăit atunci clipe de graţie. Oamenii au început să plângă, să râdă, să cânte de bucurie. Dar cântecele patriotice - nealterate de propaganda comunistă erau puţine. „Deşteaptă-te, române” era unul dintre ele şi a fost cântat. Dar puţini îşi mai aminteau versurile. Până la urmă, libertatea a fost celebrată pe 22 decembrie cu „Mulţi ani trăiască!”.
Interzis de comuniști
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Ca şi Imnul regal, „Deşteaptă-te, române” a fost interzis imediat după abdicarea forţată a Regelui Mihai, la 30 decembrie 1947. Deşi versurile ar putea fi interpretate ca luptă de clasă, a fost cenzurat în aceeaşi măsură cu „Trăiască Regele!”.
„Primul gest al propagandei a fost de ştergere a urmelor istoriei românilor indiferent cât de vechi sau recente. Nu doar monarhia, ci toată istoria românilor a fost rescrisă, cum ne amintim foarte bine. Ştergerea istoriei şi a urmelor ei din casele oamenilor, din instituţii, din cărţi, din manualele şcolare, este un gest de protecţie, de imunizare de ceea ce ar fi putut să perturbe instalarea regimului. A fost un gest revendicativ şi în acelaţi timp un gest de protecţie. Pentru că acestea sunt RESURSE. Sunt resurse simbolice care te pot sabota dacă eşti un regim autoritar. Asta nu îţi face bine”, explică Germina Nagâț.
După apariţia naţional-comunismului în anii '60, „Deşteaptă-te, române” a fost parţial reabilitat. A ilustrat elanul revoluţionarilor de la 1848, fără ca manualele sau publicaţiile de popularizare să menţioneze că cei mai mulţi dintre paşoptişti au devenit oficiali importanţi în vremea monarhiei constituţionale. Despre regii României nu se vorbea deloc nici măcar în contextul cuceririi Independenţei sau a Marii Unirii, întâmplate sub conducerea lui Carol I, respectiv Ferdinand I.
Dar la finalul epocii Ceauşescu, „Deşteaptă-te române!” era evitat. Cultul conducătorului avusese la paroxism. Iar Nicolae Ceauşescu nu se mulţumea să nu aibă rivali în prezent. Voia să nu aibă rivali nici în trecut.
Ceauşescu nu a avut o relaţie prea bună cu „Deşteaptă-te, române”, deşi au fost recuperate multe cântece patriotice. „Relaţia lui Ceauşescu cu marile figuri este controversată. El este continuatorul, dar este în acelaşi timp mai sus decât ei. Şi decât Decebal, dacă vă mai amintiţi aniversarea a 2000 de ani de stat centralizat dac şi independent. Era imaginea lui Decebal de pe Columna lui Traian lângă cea a lui Ceauşescu, dar discursul nu a fost despre Decebal, a fost doar despre Ceauşescu. Probabil că una dintre explicaţii în cazul relaţiei cu „Deşteaptă-te, române”, era că sunt pomeniţi Traian, Ştefan, Corvine, sunt mai mulţi care sunt figuri complexe, mult prea complexe pentru a fi asociate cu ideologia comunistă”, spune Germina Nagâț.
Aşa se face că în decembrie 1989, „Deşteaptă-te, române!” era un cântec curat. Nu fusese cântat recent pe stadioane, la mari manifestaţii închinate grotesc aşa-numitului „conducător iubit”. În plus, este un cântec foarte vechi, cu rădăcini populare şi bisericeşti.
Cât de veche e muzica imnului
Decretul-lege al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, adică al guvernului provizoriu al României, spune că autorul muzicii este Anton Pann, un muzician valah născut în jur de 1795. Muzicologii spun însă că Anton Pann este numai autorul unei culegeri de cântece care circulau oral la jumătatea secolului XIX - melodii populare, imnuri bisericeşti, cântece fanariote.
Cert este că una dintre aceste melodii - „Din sânul maicei mele!” - va deveni, în mai 1848, la Braşov, muzica lui „Deşteaptă-te, române!”, de fapt, poezia „Un răsunet” scrisă de ardeleanul Andrei Mureşianu. Un elev al lui Anton Pann, Gheorghe Ucenescu, cântăreţ bisericesc, a povestit momentul în care vechea melodie şi-a întâlnit versurile actuale.
„Pe vremea când el era mai tânăr şi având o voce cu totul deosebită, era invitat la toate sărbătorile, ocaziile de distraţie, ca să cânte tot felul de repertorii. Toate aceste repertorii pe care Pann le-a grupat la un moment dat în acea antologie, ele funcţionau de fapt pe cale orală. Şi spune următorul lucru acest Gheorghe Ucenescu: Auzind mai multe cântece, ei se aflau la o sărbătoare a cireşelor, în zona Braşovului, poetul a zis: Cântă-mi această piesă, „În sânul maicei mele”, pe care Ucenescu o interpretează. Şi spune: „Ne vedem săptămâna viitoare, eu voi face o poezie”. Această poezie va fi „Un răsunet”. Se vor întâlni peste o săptămână probând de câteva ori combinaţia dintre muzică şi textul, poezia anonimă notată de Anton Pann. Schimbă ritmul, destul de mobilizator. Toţi tinerii l-au învăţat şi la toate cântările performau această piesă „Deşteaptă-te, române” - explică Nicolae Gheorghiță, prorector la Conservator.
Foarte repede, melodia ajunge în Muntenia, unde este cântată de o orchestră miliară la Râmnicu-Vâlcea. La reprezentaţie participă şi Anton Pann şi elevii săi, ceea ce a răspândit ideea că Anton Pann este autorul muzicii. „Deşteaptă-te, române” este cântecul consacrat de Revoluţia de la 1848, este cântat nu numai în toate Principatele Române, dar ajunge şi în Occident.
Nicolae Gheorghiţă: „Piesa devine un adevărat hit, fiind preluat în zona Balcanilor. Bălcescu o consideră o adevărată Marseillaisă a românilor. Că a mers până în Franţa republicană, se cânta până la Viena, era în firea lucrurilor. Fiecare comunitate, indiferent unde se poziţiona în Europa, în graniţele Europei sau în spaţiul nostru balcanic, îşi crea un fel de repertoriu care într-o formă sau alta reuşea să le perceapă acel „acasă”. Or, muzicile religioase, muzicile fanariote, muzicile de cafenele, muzicile de dragoste, de dor, de jale, construiau un fel de corpus sonor prin care ei reuşeau să se aducă pe sine acasă”.
Imn și legitimitate
Trecut prin revoluţia paşoptistă, „Deşteaptă-te, române!” a fost cântat alături de multe alte cântece patriotice vreme de 100 de ani. Prima înregistrare datează din vremea lui Carol I. Este cântat alături de „Treceţi, batalioane române, Carpaţii” în Primul Război Mondial, şi ca îndemn la luptă în al Doilea Război Mondial. Intonarea lui în Revoluţia din 1989 i-a oferit legitimitatea de a deveni Imnul de stat al României. Dar cei care au luat decizia aveau ei înșiși o mare problemă de legitimitate.
De când a apărut pe harta Europei moderne, România a avut un singur imn - Imul regal. În comunism, a schimbat trei. Libertatea însemna, în termeni de legitimitate, revenirea Regelui Mihai în fruntea ţării. Deci reluarea Imnului regal. Dar FSN, în frunte cu Ion Iliescu, nici măcar nu a deschis dezbaterea monarhie-republică. Alegătorii, intoxicaţi zeci de ani de mitul luptei de clasă, acceptau greu chiar şi pluralismul.
În 1990, „Deşteptă-te, române!” - cu extraordinara sa încărcătură istorică, era şi imnul Republicii Moldova - a fost soluţia convenabilă. Dar în fapt, „Deşteaptă-te, române!” nu este opozabil Imnului Regal. Demonstranţii din Piaţa Universităţii, aprilie-mai 1990, scriseseră pe colţul sudic, cel opus balconului, prima strofă a Imnului, iar pe clădirea Institutului de Arhitectură - Monarhia Salvează România. În urmă cu 10 ani, un primar zelos a şters ambele înscrisuri.
Critici: Imn în tonalitate minoră
Recent, „Deşteaptă-te, române!” a devenit ţinta unor critici de alt tip. Este scris în tonalitate minoră, ceea ce îi dă un aer trist. Tonalităţile majore sunt cele luminoase.
„Pe mine personal nu mă deranjează tonalitatea minoră. Mai există imnuri în tonalitate minoră, cred că şi Israelul are tonalitate minoră. Şi nu ştiu cât de mobilizator trebuie să fie sau nu. S-a spus că nici mesajul acesta cu deşteptarea nu e foarte potrivit pentru români care oricum nu s-au deşteptat. Şi că nici „somnul cel de moarte” şi cu „barbarii de tirani” şi cu asemenea alte expresii nu mai mai sunt potrivite cu ziua de azi. Poate că da, poate că nu. Depinde ce aştepţi de la un imn naţional. Eu cred că un imn trebuie să fie un simbol pe care lumea trebuie să îl accepte ca atare”, spune Valentina Sandu, profesor la Conservator.
„Este foarte greu de dat o reţetă în această direcţie. Pe de o parte, fiecare are de dat direcţiile lui estetice. Or, aceste lucruri nu întotdeauna ar trebui să ţină cont de opinia personală, ci de fapt că există o tradiţie care acreditează acea piesă, cu care lumea se identică. Linia melodică nu ar trebui luată separat. „Acum ori niciodată” poate fi un hint cu care şi în 1848, şi în 1989 s-au identificat perfect. Există anumite repertorii care ţin treze punctele geografice şi de sacrificiu ale naţiunii”, spune, la rândul său, Nicolae Gheorghiță.
„Cred că e potrivit cu starea în care se găseşte în mare parte din istoria ei această naţie care are nevoie să se trezească din când în când cade în letargie. Nu l-aş schimba, pentru că cel puţin ideea lui de bază - ridică-te, trezeşte-te, luptă, adu-ţi aminte de cei care au făcut-o - este un mesaj peren. Şi în orice caz de mare actualitate. De mare actualitate, da”, conchide Germina Nagâț.
Poveștile celorlalte imunuri pe care le-a avut statul român le puteți citi aici.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
