„Cuibul liniștit”. Proiectul Reginei Maria la Balcic
În urmă cu 90 de ani, la sfârşitul unei veri tensionate, premierul României, Ionel Brătianu, s-a aflat pentru câteva zile la Balcic. Un mic oraş aflat la 110 km sud de Constanţa. Atunci făcea parte din judeţul românesc Caliacra, acum este parte a Bulgariei. Alături de prinţul Barbu Ştirbei, prim-ministrul a fost găzduit de regina Maria, în casele de pe malul mării. După moartea regelui Ferdinand la sfârşitul lunii iulie, situaţia ţării nu era uşoară. Regenţa pentru micul rege Mihai era slabă, puterea se concentra în jurul Partidului Naţional Liberal şi a familiei Brătianu, dar era din ce în ce mai disputată. "Cuibul liniştit" - cum şi-a numit regina domeniul de la Balcic - devenise din acest motiv un spaţiu politic. După urcarea pe tron, în 1930, a lui Carol al II - lea, Balcicul va fi pentru regina Maria un adevărat loc de exil.
Provincia Cadrilater, unde se află şi oraşul Balcic, a intrat în componenţa României în 1913, după cel de-al doilea război balcanic. În timpul tratativelor de pace de la Bucureşti, regele Carol I, devenit arbitru al disensiunilor balcanice, a revendicat cele două judeţe - Durostor şi Caliacra - şi le-a obţinut pentru România. Considera că sunt de importanţă strategică.
Prima consecinţă pentru Balcic a alipirii la România a fost decăderea portului de grâne. Competiţia cu portul Constanţa a fost rapid şi iremediabil pierdută. Dar Balcicul a devenit la fel de repede o revelaţie artistică. În 10 ani, lumina orientală care îmbracă ţărmul stâncos a dat naştere unui adevărat curent în pictura românească.
Balciul interbelic, revelația artiștilor români
Se pare că extraordinara lumină de la Balcic ar fi fost descoperită după Războaiele Balcanice de către pictorul Alexandru Satmari într-o lungă plimbare cu bicicleta. A fost atât de fascinat, încât şi-a convins prietenii, printre care şi familia Cuţescu Storck, să nu îşi cumpere casă la Mangalia sau Constanţa, ci să i se alăture la Balcic. În 1915, o convinge pe regina Maria să facă o escală la Balcic spre drumul ei spre Capitala judeţului Caliacra, Bazargic, ceea ce s-a şi întâmplat. Înainte de construcţia castelului reginei Maria în 1925, Balcicul fusese deja invadat de pictori. Au pictat la Balcic, desigur, Alexandru Satmari, Gheorghe Petraşcu, Nicolae Dărăscu, Lucia Dem Bălăcescu, Iosif Iser, Ştefan Dimitrescu, Nicolae Tonitza. Între 1922 şi 1924, va picta la Balcic Victor Brauner, cel care va deveni o celebritate a avangardei la Paris.
„Este o scenografie care, aşa cum am mai spus, cuprinde câteva elemente de negăsit în altă parte sau de negăsit cu aceeaşi lumină: marea, ţărmul, cerul, lumina de la zenit, vara care diluează totul, acest cromatism care se regăseşte practic în lucrările celor care au venit la Balcic şi s-au inspirat din ambianţa respectivă, oamenii, pentru că există o anumită tipologie a Balcicului şi, din această tipologie făceau parte şi tătarii, care îi spuneai reginei sultană, face parte cimitirul, fac parte aşezările lor micuţe cu casele de culoarea pământului, v ocru, acoperite însă cu olanele roşii...este un specific care se regăseşte în aproape toate lucrările acestor pictori”, a spus Carmen Tănăsoiu, expert în istoria artei.
Deşi regina Maria nu a influenţat direct venirea pictorilor la Balcic, prezenţa ei a imprimat locului sentimentul apartenenţei la elită. După vizita rapidă din 1915, mijlocită de Alexandru Satmari, fiul pictorului oficial al lui Carol I, Maria revine la Balcic abia în 1924. Devine entuziasmată de Balcic, cu turcii, tătarii şi bulgarii lui, cu vechea moschee şi morile vechi de când lumea. Aerul mediteranean al locului îi amintea de Malta britanică unde trăise în copilărie.
„Era o promotoare şi susţinătoare a arhitecturii locale, a păstrării spiritului oriental. Păstrarea spiritului local este esenţial în orice localitate. Şi mai apoi, era destul de la la modă cumpărarea unor reşedinţe la malul mării, iar Balcicul, intrat odată cu Cadrrilaterul în cadrul României, era acum un loc preferat de către aristocraţie. De pildă, ea a cumpărat proprietatea de la Chrissoveloni bancherul şi era foarte mult legată de mare. Tatăl ei, ducele de Edinburg, era şi amiral al flotei britanice şi călătorise mult în Marea Mediterană locuind în Malta, era foarte apropriată de mare”, spune istoricul Diana Mandache.
La sfârşitul anului, de Sf. Nicolae, cumpără de la bancherul Jean Chrissoveloni prima bucată de pământ. Îl cunoştea din timpul războiului, când bancherul finanţase reţeaua de ambulanţe de care se ocupa regina.
În 1925, Maria începe construcţia, dar nu ridică de fapt un palat, ci o succesiune de nouă terase, cu tot atâtea grădini amenajate în malul înalt şi stâncos. Clădirea principală - „Cuibul liniştit” - este o casă cu câteva camere mari, pe două nivele, şi un minaret. În apropiere, se află câteva case de oaspeţi, vila ridicată pentru al doilea fiu al reginei, prinţul Nicolae şi capela Stella Maris. Ridicată în 1930, aceasta era cea mai mică biserică din România. Aici a cerut regina, prin testament, să îi fie adăpostită inima.
Va face achiziţii pe parcursul anilor până în 1936 chiar, deci domeniul de la Balcic, până la 24 de mii de ha pe care le are, se va mări continuu. Însă ea începe practic amenajarea acestui loc construindu-şi o casă, pe care ea o consideră făcută în stilul ei, un stil pe care la ora actuală Lucian Boia îl consideră într-adevăr un stil al Reginei Maria , un stil vestimentar , un stil de viaţă, un stil de design, un stil artistic până la urmă.
Încă din 1901, când era principesa moştenitoare, Maria patrona „Tinerimea Artistică”, o societate culturală care înfrunta academismul în pictură, în acelaşi fel în care tânăra Maria înfrunta formalismul de care părea ataşat regele Carol I. Mulţi dintre pictorii iniţiatori sau încurajaţi de „Tinerimea Artistică” vor deveni parte din curentul de la Balcic. Familia Storck a jucat aici rolul unui liant. Când regina a cumpărat terenul de la Balcic, Cecilia şi Frederick Storck, ea pictoriţă, el, sculptor şi profesor la Academia de Belle Arte din Bucureşti, i-au devenit vecini.
Între timp însă, cei doi făcuseră oficiile de gazdă şi pentru alţi artişti sau bucureşteni de vază care decid, la rândul lor, să aibă la Balcic propriile case. Pentru mulţi lucrează arhitecta Henrieta Delavrancea Gibory. Indiferent de potenţa financiară a proprietarilor, tuturor li s-a impus convingerea reginei că noile construcţii, oricât de moderne, trebuie să se supună ambianţei specifice locului.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
