Controlul asupra Senatului, o miză importantă a alegerilor din SUA

Data actualizării: Data publicării:
exterior clădire Capitoliul SUA din Washington D.C.
Clădirea Capitoliului din Washington D.C. Foto: Getty Images

Chiar dacă au fost eclipsate de cursa pentru Casa Albă, alegerile prezidenţiale nu sunt singurele pentru care votează azi americanii. Ei îi aleg tot astăzi și pe membrii Camerei Reprezentanţilor şi pe membrii Senatului. Votul este unul deosebit de important, deoarece majoritățile care se formează în Camera Reprezentanților și Senat modelează agenda șefului de stat, indiferent cine va fi ales președinte.

U.S. Capitol In Washington
Foto: Gulliver/ Getty Images

Cele două mari partide se luptă pentru a deține puterea în sistemul politic din Statle Unite. Apriga înfruntare prezidenţială poate influenţa deţinerea controlului în Congres şi capacitatea acestuia de a-şi impune programul de guvernare.

Congresul american este format din două camere: Camera Reprezentanților și Senatul.  Camera Reprezentanților are 435 de locuri, iar alegerile se fac din doi în doi ani. La Senat sunt 100 de locuri, două pentru fiecare stat, și fiecare senator are un mandat de șase ani. La fiecare doi ani, pentru o treime din senatori se organizează din nou alegeri. Americanii aleg marţi 34 dintre cei 100 de senatori şi pe toţi cei 435 de membri ai Camerei Reprezentanţilor. Din locurile pentru Senat, 24 sunt în prezent ale Republicanilor și 10 ale Democraților, scrie CBC News.

Controlul Congresului, cealaltă miză a alegerilor

Republicanii deţin controlul, în prezent, în amebele Camere. Ei au blocat astfel o serie de iniţiative politice ale preşedintelui democrat Barack Obama şi speră să facă la fel în cazul în care va fi aleasă Clinton.

Este puțin probabil ca repulicanii să piardă controlul Camerei Reprezentaților, deoarece democrații ar trebui să preia de la ei 30 de locuri pentru a forma majoritatea, notează CBC News.

Povestea este însă diferită la Senat. Aici, republicanii au preluat controlul în 2014. Partidul are, în prezent, 54 din cele 100 de loocuri. Dacă Clinton și cu vicepreședintele propus de ea, Tim Kaine, câștigă cursa pentru Casa Albă, democrații vor avea nevoie să preia doar patru locuri pentru a obține o egalitate în Cameră ( în prezent doi senatori independeți tind să voteze cu Democrații). Atunci când este egalitate, vicepreședintele dă votul decisiv. 

Republicanii și-au concentrat forțele pe apărarea mandatelor în state-cheie din alegerile prezidenţiale. 

De asemenea, și democraţii au cheltuit sume importante în state-cheie atât în scrutinul prezidenţial cât şi în cel pentru Senat, inclusiv în Florida, Ohio, Pennsylvania şi New Hampshire.

Larry Sabato, un analist de la Universitatea din Virginia, apreciază că în şase state lupta este strânsă, şi anume în New Hampshire, Pennsylvania, North Carolina, Indiana, Missouri şi Nevada, relatează News.ro.

„Toţi aceşti candidaţi se adresează şi alegătorilor celeilalte părţi, dar colegii lui Clinton se pot impune", apreciat el recent.

Barack Obama a fost foarte vocal în campanie, în aceste state, la mitingurile lui Clinton, în timpul cărora i-a legat pe candidaţii republicani de Trump şi a subliniat că democrata „va avea nevoie de aliaţi" în Senat.

Poziţia multor senatori republicani este considerată vulnerabilă, după ce au fost aleşi într-un val anti-Obama în alegerile de la jumătate din mandat din 2010 şi care acum apar pe buletinele de vot într-un an cu scrutin prezidenţial, în care democraţii se prezintă în mod tradiţional în număr mai mare la urne.

De asemenea, candidatura lui Trump a alimentat îngrijorări cu privire la păstrarea controlului Camerei Superioare de către republicani, ceea ce i-a determinat pe congresmeni ca senatoarea Kelly Ayotte să se distanţeze de miliardar.

Ayotte şi-a retras susţinerea faţă de Trump luna trecută, dar a spus că va vota pentru el. Ulterior a fost dur criticată, după ce a spus că Trump poate fi considerat un „model", iar apoi a retractat şi a spus că nici Trump şi nici Clinton nu pot reprezenta modele.

Atent la eventuale pagube pe care le poate provoca Trump altor republicani, preşedintele Camerei Reprezentanţilor Paul Ryan a anunţat, luna trecută, că nu-l mai apără pe Trump şi că îşi va dedica energia candidaţilor republicani în alegerile parlamentare.

Ryan a anunţat săptămâna trecută că a votat pentru „nominalizatul nostru" şi a îndemnat la „susţinerea întregului ticket republican", însă nu i-a pronunţat numele lui Trump.

Multe spoturi republicane difuzate la televiziune în ultima perioadă se concentrează asupra necesităţii ca republicanii să reprezinte un control al programului lui Clinton, părând să sugereze că Trump nu va obţine victoria în alegerile prezidenţiale.

În schimb, spoturile democrate încearcă să-l lege cât mai mult pe Trump de republicani.

În plus, în mai multe state au loc referendumuri pe diverse teme, printre care legalizarea marijuanei. În total, 120 de milioane de americani ar trebui să voteze, dar circa 42 de milioane au votat anticipat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri