Consens politic pentru definiţia familiei din Constituţie

Data actualizării: Data publicării:
gayfest 2006

Partidele au o nouă temă de campanie - definirea familiei. Reprezentanţii PSD, PNL şi ALDE susţin că nu poate fi vorba decât de uniunea dintre un bărbat şi o femeie. Şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, chiar a anunţat că îşi va folosi toată influenţa politică pentru ca iniţiativa cetăţenească de modificare a Constituţiei, în privinţa definirii familiei, să fie dusă la bun sfârşit. Fostul preşdinte Traian Băsescu e şi el de părere că familia trebuie definită ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie. În 2013, însă, ca preşedinte al României, el pleda în favoarea căsătoriilor gay şi declara că fiecare om are libertatea să facă ce vrea cu viaţa lui.

Alina Gorghiu, preşedinta PNL: „Aş vrea să reiterez angajamentul PNL pentru familia tradiţională, cu protecţie pentru minorităţi aşa cum prevede Constituţia. Vă amintesc că atunci când s-a discutat revizuirea Constituţiei în Parlament, acest amendament cu căsătoria între un bărbat şi o femeie a fost depus de parlamentarii PNL iar PSD s-a opus.”

Liviu Dragnea, preşedintele PSD: „Sunt un fanatic religios, sunt un om tradiţionalist. Dacă pentru asta pot fi considerat fanatic religios, sunt un fanatic religios. Sunt creştin ortodox şi eu văd familia formată dintr-un bărbat şi o femeie.”

Recent, preşedintele Klaus Ioahannis a declarat că este adeptul toleranţei. „Este greşit să dăm ascultare sau să mergem pe calea fanatismului religios şi a solicitărilor ultimative”, a spus şeful statului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Tom Cruise, recompensat de Marina SUA pentru că a stimulat recrutarea de piloți: "Voi continua să îmi servesc...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Keanu Reeves, despre posibilitatea de a reveni într-un nou film John Wick. Starul dezvăluie ce îl ține pe loc...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei