De 60 de ani încoace, preşedintele Franţei este, cel puţin pe hârtie, cel mai puternic lider al lumii democratice. Niciun alt şef de stat nu dispune de asemenea prerogative, care pornesc de la numirea unui premier şi dizolvarea Parlamentului, până la a-şi acorda singur atribuţii sporite, în circumstanţe deosebite. Şi totuşi, vreme de şase decenii, niciunul dintre cei care au ajuns la Palatul Elysee nu s-a lăsat corupt de această putere. Pentru analiştii care-l văd deja preşedinte pe Emmanuel Macron, rolul pare prea mare pentru tânărul politician lipsit de experienţă.
Preşedintele francez este ales pentru cinci ani şi poate candida pentru cel mult două mandate consecutive. Din momentul în care preia puterea, guvernul este prima lui responsabilitate.
În primul rând, preşedintele numeşte premierul. Este una dintre principalele sale prerogative. Desigur, când face această numire trebuie să ţină cont de mai mulţi factori. Trebuie să aleagă un premier care să reprezintă majoritatea parlamentară, explică Annabelle Littoz-Monnet, politolog.
Lista lungă a atribuţiilor, dar şi protecţia de care se bucură în timpul mandatului îl poziţionează pe deţinătorul preşedinţiei Franţei în fruntea celor mai puternici şefi de stat. Măcar în teorie. Liderul de la Elysee îşi poate atribui puteri excepţionale în caz de criză majoră, numeşte şi concediază miniştri, alege trei dintre cei nouă judecători ai Curţii Constituţionale şi îl numeşte pe preşedintele forului, dizolvă Parlamentul, este conducătorul suprem al armatei, are codurile arsenalului nuclear şi conduce politica externă a ţării. Are imunitate pe durata mandatului, excepţie facând acuzaţiile de înaltă trădare. Şi poate fi destituit doar dacă acţiunile sale depăşesc atribuţiile conferite de Constituţie.
Prerogativele preşedintelui Franţei
Îşi poate atribui puteri excepţionale în caz de criză majoră
Numeşte şi concediază miniştri
Alege trei dintre cei nouă judecători ai Curţii Constituţionale
Numeşte preşedintele Curţii Constituţionale
Dizolvă Parlamentul
Este conducătorul suprem al Armatei
Are codurile arsenalului nuclear
Conduce politica externă a ţării
Are imunitate pe perioada mandatului, excepţie fac acuzaţiile de înaltă trădare
Poate fi destituit doar dacă acţiunile sale depăşesc atribuţiile conferite de Constituţie.
Ce îl așteaptă pe viitorul președinte al Franței
Pe viitorul preşedinte francez îl aşteaptă provocări pe măsura responsabilităţilor.
„Câștigătorul va porni cu un avantaj la legislative. Va fi complicat, e cu adevărat prima încercare pentru Macron, care trebuie să încerce să aibă o majoritate, care să-i fie favorabilă, să fie a lui. Cred că Le Pen va avea deputați, nu știu câți. E dificil, pentru că nu e un sistem care să-i fie favorabil, dar acum, Frontul Național a devenit cu adevărat cel mai important partid din Franța, pentru că En Marche! nu e încă un partid adevărat. Cel mai mare rău ar fi să nu existe nicio majoritate, adică nimeni să nu poată forma un guvern. Ar fi o debandadă”, avertizează Dominique Reynié, politolog francez.
De la viitorul preşedinte se aşteaptă şi o strategie completă pentru combaterea terorismului, care a îndoliat Franţa de prea multe ori în ultimii doi ani. Urmează negocieri dificile cu Marea Britanie pentru Brexit, necesitatea unei revoluţii fiscale, combaterea şomajului şi creşterea competitivităţii.