Cea mai tânără deputată: Mă califică pregătirea

Data publicării:
mara mares

De săptămâna viitoare, avem un nou Parlament. 464 de deputaţi şi senatori. Nu toţi sunt, însă, apariţii noi în Legislativ. Printre cei aleşi acum sunt parlamentari care au avut primul mandat în anii 90 şi nu şi-au mai întrerupt cariera în Parlament. Mulţi sunt, însă, la primul contact cu Legislativul, ba chiar la primul loc de muncă.

Prima pe listele PNL Braşov a fost Mara Mareş. Are 24 de ani. După votul de duminică a devenit cea mai tânără deputată. A plecat de acasă la 16 ani şi a făcut liceul şi facultatea în Marea Britanie. A ales studii europene şi internaţionale.

Mara Mareş, deputat ales al PNL: „Mă califică pregătirea, pentru că drumul ăsta vine cumva ca o urmare firească a ce am studiat eu, entuziasmul, energia, puterea de muncă.”

A învăţat politică şi acasă. Tatăl ei este consilier judeţean şi a condus filiala Făgăraş a PDL: „Mereu am fost fascinată de politică. Ţin minte când eram copil şi mă uitam la televizor şi vedeam Parlamentul, spuneam: „A, aşa vreau şi eu să fiu când o să cresc mare".

Pe listele social-democraţilor, primul la Bucureşti, a fost tot un tănăr. Gabriel Petrea este liderul Tineretului Social-Democrat. Acum, este şi el deputat PSD.

Gabriel Petrea, deputat ales PSD: „Noi am avut eticheta de comunişti, dar eu nu am prins comunismul, sunt născut în 84. Nu m-am simţit în Partidul Social Democrat ca într-un grup de comunişti, a fost o etichetă pur politică, de imagine, pusă de celelalte partide”.

Şi lista de la Ilfov a PSD a fost deschisă de tineret. Această deputată se numeşte Corina Bogaciu şi are 27 de ani.

Deputaţii noi au de unde învăţa rosturile Parlamentului. Au colegi cu experienţă. Eugen Nicolaescu este la cincilea mandat.

Eugen Nicolăescu: „Până când se va recâştiga încrederea populaţiei în Parlament, probabil, va mai trece mult timp. Cred că Parlamentul 2012 - 2016 a fost cel mai slab din nouăzeci încoace. La noi, din păcate, Parlamentul este făcut în continuare cu amatori”.

Actualul preşedinte al Camerei Deputaţilor îşi continuă şi el cariera de 16 ani în Legislativ. Florin Iordache se gândeşte să se retragă din Parlament la finalul acestui nou mandat.

Florin Iordache, preşedintele Camerei Deputaţilor: „S-a pus această sintagmă că Parlamentul chiuleşte, că Parlamentul încalcă legea, că Parlamentul vine să rezolve anumite probleme. Cred că după douăzeci de ani în Parlament, cred că e suficient, poate (!) să vină şi tineri în locul meu”.

Noul Parlament, votat în 11 decembrie, îşi începe mandatul la începutul săptămânii viitoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...